marți, 21 iulie 2015

Cel fel de cititor ești? Un test științific


Dacă vreți să știți ce fel de cititor sînteți, vă învăț eu pe gratis.

Mai întîi, trebuie să vorbim despre speciile lecturii, întrucît, tot omul știe, lectura nu este de un singur fel (ca sfințenia și virginitatea), ci de mai multe feluri, cel puțin patru, dacă e să-i credem pe Gérard Mauger & Claude Poliak. Într-un studiu interesant, dar prolix (din 1998), după o anchetă sociologică minuțioasă, ei deosebesc, așadar, patru versiuni:

1. lectura de divertisment: «lire pour s'évader»; mai ales copiii (dar și adulții, uneori și de obicei) citesc așa; eu însumi am citit în acest chip multă vreme, fiindcă, n-ar mai fi nevoie s-o spun, mi-am păstrat prospețimea și suplețea pînă la vîrsta generoasă de acum; cărți de citit astfel: IvanhoeCei trei muschetari, Mizerabilii, Doi ani de vacanțăCavalerii teutoni, Stelele din Eger, Omul invizibil, San-Antonio; J. K. Rowling a scris pentru adolescenți; Dan Brown pentru femei și alți oameni maturi cu preocupări subțiri, spirituale: cîți copii au făcut Maria Magdalena și Iisus Christos înainte de Sfînta Cununie?; cîți după? ; și cîți nepoți au avut?; cîți copii au avut, la rîndul lor, nepoții?; în ce idiom și-a redactat Leonardo da Vinci carnetele?; se uita într-o oglindă venețiană, cînd nota ”adevărurile fundamentale”?; numai astfel de subiecte gingașe îți pun imaginația și abilitățile silogistice în mișcare, doar așa devii dintr-o dată isteț și înțelegi pînă în străfunduri enigma Vieții și a Morții;

2. lectura didactică: «lire pour apprendre»; reprezintă o deturnare gravă a lecturii de la plăcere, acum cititul devine o chestie foarte serioasă, aproape funerară, primești note maxime dacă poți face un comentariu amănunțit despre, zic și eu, figurile de stil din Strigoii de Mihai Eminescu, stilul paratactic în tratatele Sfinților Părinți, metalepsa în Litera stacojie de Nathaniel Hawthorne, sublimul în Gargantua și Pantagruel, frecvența saficului în proza lui Sterne, influența ideologiei mic-burgheze în Misterele Parisului, anti-semitismul latent din romanele lui Philip Roth, pornind de la declarația lui Mickey Sabbath că ”n-a făcut absolut nimic pentru Israel”, influența fenomenologiei în Muștele; criticii academici, ideologii, existențialiștii atei, euro-scepticii citesc la fel;

3. lectura de mîntuire: «lire pour se parfaire»; nu doar tipul de lectură presupus de Evanghelii intră aici, se înțelege de la sine; aș numi, în primul rînd, studiul / lectura de literatură self-help, alături, firește, de literatura care promovează în rîndul adulților gîndirea pozitivă și dezvoltarea spirituală; așa citim, de pildă, lucrările gînditorului particular Alain de Botton: cu scopul iluminării și strălucirii interioare, cu scopul de a deveni sfinți în viață, arhiepiscopi și cardinali, sanctități, cu energia de a deveni mult mai buni și mai milostivi decît aproapele / departele; numai printr-o astfel de lectură hrănitoare poți cuceri Armonia Interioară, Fericirea și Dragostea, toate trei idealuri eterne;

4. lectura estetică: «lire pour lire»; produce, bineînțeles, o mulțumire estetică, o trăire estetică, o înfrigurare estetică și o plăcere estetică, altfel spus, o plăcere mult mai fină decît plăcerea inferioară și vinovată, produsă de lectura cărților lui Alexandre Dumas; citim estetic Ulysses de Joyce, Divina commedia de Dante (îndeosebi ”Purgatoriul” și ”Paradisul”), prozele lui Samuel Beckett, Watt, Molloy, poemele lui Vasilisk Gnedov și, în general, tot ceea ce ridică oarecari dificultăți de comprehensiune; nu-i mai pun la socoteală pe filosofi și eseiști, ei scriu oracular și abstrus prin definiție.

În concluzia acestei tipologii exhaustive, voi afirma că există (am demonstrat matematic deja) două (și numai două) feluri de plăceri: desfătarea pură a celui care citește Paul Féval (père & fils, n-am știut pînă de curînd că-s doi; au urmat pesemne exemplul lui Dumas; sau invers) și desfătarea impură, curat estetică a celui care citește poemele lui T. S. Eliot și simte brusc un frison (shudder) inexplicabil pe șira spinării. Se înțelege de la sine: cel care studiază ceva pentru un examen, pentru o olimpiadă, pentru un grad profesoral nu simte nici o plăcere, oricît s-ar chinui să simtă. Iar cel care citește pentru a se salva din massa damnata își va găsi negreșit plăcerea direct în Rai.

Ce-a mai rămas de făcut este simplu. O aplicație elementară. Dacă vă plac romanele lui Coelho, citiți de plăcere și aveți vîrsta potrivită pentru a da la liceu. Dacă citiți Iliada, puteți fi de două feluri: sau elev / student / master / doctorand, sau estet feroce. Dacă citiți cu creionul în mînă Alain de Botton, Consolările filosofiei, să zicem, vă aflați sigur în căutarea mîntuirii terestre sau chiar în pragul ei și e bine să fiți cu băgare de seamă.

Iar dacă nu citiți chiar nimic-nimic (fiindcă nu căutați nici o plăcere), sînteți cel mai cîștigat din toată afacerea. Un ascet. Ați scăpat de școli, de credințe dubioase, de eresuri, nu ați eșuat ca profesor de literatură sau / și de filosofie, aveți toată viața în față etc. Nu-mi rămîne în acest caz decît să mă plec în fața fericirii voastre serenissime...


P. S. În imagine: Paul Serusier (1864-1927): La grammaire ou L'étude.

5 comentarii:

anonim spunea...

5. lectura pasională sau de dor

Miron Dan spunea...

Ironic si spumos ca intotdeauna. Uitati totusi ca exista (mai exista, sper) si placerea cunoasterii. Dumneavoastra de ce cititi?

Petronius spunea...

De lectura pentru pura placere de a te instrui, s-a auzit ?Tomuri ca : Muntele vrajit -Tomas Mann, Armele lui Krupp - William Mancester, Filiera elvetiana -Paul Erdman, Dresda -Frederik Tatlor, Furtuna Razboiului - Andrew Roberts, Bietul Ioanide si Scrinul Negru -George Calinescu, Intunecare - Cezar petrescu, Un veac de singuratate - GG Marquez, Donul Linistit -Mihail Sholohov, Efectele televiziunii asupra mintii umane -Virgiliu Gheorghe, Anna Reid -Leningrad, Dallas '63 -un dosar deschis- , precum multe altele de acelasi calibru...Este eronata ideea de a citi tot ce-ti pica in mina, cartile trebuie selectate cu grija, pentru a nu pierde timpul cu elucubratii tembele ale unor "literati" de conjuctura, aflati intr-un univers recluzionar ,sau concentrationar (a se vedea molima "scrisului" ce a dat pe penalii fosti guvernanti, aflati-din fericire- in puscarii)

Valeriu Gherghel spunea...

Problema e cum le selectăm, de unde știm care cărți sunt demne de a fi citite și care nu. Pînă la urmă, tot la ”specialiști” facem apel :) Adica la indivizii care dau aparența că se pricep la cărți.

Valeriu Gherghel spunea...

@ Miron Dan, în nota de aseară explic minuțios de ce mai citesc :)))