sâmbătă, 20 iunie 2015

Tralala



Alain Finkielkraut, Şi dacă dragostea ar dăinui, traducere de Vlad Russo, București: Humanitas, 2015, 152p., 35 lei.


Încă nu m-am prins care-i ideea principală a acestei cărți (dacă are una). Autorul nu a făcut nimic ca să ne ajute, a pus la un loc niște scrieri ocazionale, fără mare legătură între ele, și a mizat pe faptul că termenul ”dragoste” le va unifica prin simpla lui prezență în titlu. Așadar, îmi zic în șoaptă, trebuie să fie ceva în legătură cu iubirea și cu timpul, astăzi este la modă să meditezi despre iubirea instantanee și despre sfîrșitul ei fulgerător. Nu mai e ca pe vremea lui Filemon și Baucis.

În post-modernitate, adică, mai precis, chiar azi, chiar în clipa de față, ”dragostea s-a împăcat cu propria ei finitudine” (p.37), constată A. F. la un moment dat, și realizez brusc că propoziția asta ar putea rezuma întregul volum. Dar nu sînt deloc sigur. Am învățat dintr-o lungă experiență un fapt simplu, de o evidență criminală: cu filosofii trebuie să ai răbdare, să fii vigilent, să dai ocoluri prudente, să revii asupra unor declarații, pînă cînd îți intră bine-bine în cap. Nici nu știi cînd sare ideea / gîndul din pasajul cel mai banal (sau mai bombastic).

Volumul cuprinde patru articole / eseuri (la origine conferințe) despre patru prozatori diferiți, Madame de La Fayette, Ingmar Bergman - asta dacă îl considerăm și pe Ingmar Bergman un ”prozator diferit” -, Philip Roth și Milan Kundera. Autorul n-a urmat cronologia decît în mare: Roth e mai tînăr decît Kundera, iar Kundera este mult mai bătrîn decît Roth, au scris, ce-i drept, cam în același timp. Un istoric stricto sensu ar fi încheiat expozeul cu Philip Roth. Dar filosofii folosesc alte cronologii, ideile au o istorie aparte, totul pornește de la sfîrșit. Autorul începe cu Principesa de Clèves (unde citează in extenso și cîteva panseuri critice din hermeneutica radicală a lui Nicolas Sarkozy) și-și încheie ”analiza” cu ”întreaga operă” a lui Milan Kundera (înțeleptul său preferat, dacă e să credem Wikipedia), pe care o rezolvă în mai puțin de 30 de pagini.

Stilul lui Finkielkraut este, dacă veți fi curioși să-i cercetați eseurile, următorul: mai întîi și mai întîi, parafrazează meticulos un pasaj din Kundera sau Roth, apoi citează ad litteram pasajul în întregime, după care îl mai parafrazează o dată, cu scopul de a fixa cunoștințele și de a ne băga în creieri un adevăr dificil, față de care, oricum, nu sîntem demni. E aproape imposibil să înțelegi de unul singur că iubirea este o chestie trecătoare, inclusiv la om și îndeosebi la femeie.

Și dacă dragostea ar dăinui se compune, așadar, dintr-o serie de citate reformulate aproape imediat, la care se adaugă platitudini sau curiozități extrase din lucrările lui Heidegger (”Omul moare, animalul piere”, p.144)) sau din Hannah Arendt (”Iertarea îl eliberează de consecințele faptei atît pe cel care iartă, cît și pe cel iertat”, pp.65-66) sau, în fine, din scrisorile papale, comise de teologul Joseph Ratzinger, pe cînd încă nu demisionase din funcție. Cînd nu e cvasi-tautologic, Alain Finkielkraut este, slavă Domnului, superficial, adică pe înțelesul oricui. Și e citabil. Cam ca Octavian Paler. Dar asta s-ar putea să fie numai o părere a unui critic lipsit de gust și, mai cu seamă, infatuat. Nu uitați ce am spus deasupra despre filosofi. Sînt imprevizibili...

Pentru o recenzie pro-con, în L'Express, vă invit să vă uitați aici.

În încheierea acestei note, pentru a înțelege cu mai mare ușurință ceea am vrut să zic (și n-am spus), ofer cîteva adîncimi din eseul lui Fienkielkraut (puteți să le citați):


”Dragostea nu e încheierea unui proces de cristalizare [cum credea Stendhal, termenul îi aparține, n. m.], e un șoc, o deflagrație, un eveniment pur... Subiectul îndrăgostit nu alege să iubească, ci este înhățat de dragoste” (p.11).

”Dorința e sortită uzurii. Dorința sau deșertul. Incandescența sau rutina. Cheful sau plictisul. Asta e, potrivit lui Kepesh [protagonistul din Profesorul de dorință, n. m.], singura alternativă. Erosul nu se poate reduce la sexualitate. Dar dincolo de sexualitate nu există eros” (p.103).

”...noi am dublat iubirea prin iubirea pentru iubire, cu riscul de a o substitui pe cea dintîi cu cea de a doua” (p.123). Așa i s-a întîmplat, în secolul al IV-lea, și sfîntului Augustin: amabam amare.

”Moartea, într-adevăr, e mai fragilă decît ceea ce e muritor. Mortul e un muritor hiperbolic” (136). De reținut pentru conferințe și seminarii...

”Bibi e grafomană. Și ce este grafomania? Este lirismul de coșmar al epocilor democratice” (definiția lui F. este suficient de lirică pentru a trezi în capetele cititorilor mai exigenți un coșmar; p.141).

”Cu alte cuvinte, omul se deosebește de animal prin acest tralala. Tratala-ul îi este propriu omului, omului în toate ipostazele sale: dragostea, moartea, făgăduința” (p.145).


P. S. În imagine: Montserrat Gudiol (n. 1933): Amoureux.

10 comentarii:

Monica spunea...

Ce ar fi viața fără tralala?

Miron Dan spunea...

Am învățat dintr-o lungă experiență un fapt simplu, de o evidență cartesiană: cu filosofii trebuie să ai răbdare, să fii vigilent, să dai ocoluri prudente, să revii asupra unor declarații, pînă cînd îți intră bine în cap. Nici nu știi cînd sare ideea / gîndul din pasajul cel mai banal (sau mai bombastic).

N-am rabdat sa nu va citez. Am o slabiciune pentru specia asta rara si aparent inutila in ordinea creatiei, si nu pot decat sa va dau dreptate. In plus, sunteti delicios de nemilos! Un gand rautacios: dar nu sunteti si dumneavoastra filosof?

Valeriu Gherghel spunea...

Eu doar predau la curs niște cărți aparținând unor tipi care pretind că sunt filosofi :)

Miron Dan spunea...

Ei, acum exagerati. Modestia va face cinste, dar nu sunteti doar un profesor de filosofie care are un blog.

Miron Dan spunea...

Stiti, ca in metafizica sau ma rog in teologia apofatica, e mai usor de spus ce nu sunteti decat ce sunteti cu adevarat. Dar nu se poate spune la fel despre toti oamenii? o sa replicati. Nu, nu despre toti.

Valeriu Gherghel spunea...

Despre toți la un loc, nu, dar despre fiecare în parte, da...

Ema Cojocaru spunea...

Javier Marias îl cam ia peste picior pe Kundera... Probabil se crede mai bun decât el, sau cel puțin așa am dedus eu.
O chestie trecătoare inclusiv la om? :D
Acel tralala este ilar!

razvanvanfirescu spunea...

"E aproape imposibil să înțelegi de unul singur că iubirea este o chestie trecătoare, inclusiv la om și îndeosebi la femeie."

:))

Rad ca zevzecul la birou si colegele ma roaga sa le dau filmuletul cu fazele amuzante care ma fac sa rad atat de tare. Nu stiu pe unde sa scot camasa :)

Filosofie de crasma sau budoar cu Finkielkraut. Cateodata e amuzant sa mai citesti zapaciti din astia. Sunt un fel de carti cu bancuri pentru oamenii oleaca mai destepti, zic eu :D

Valeriu Gherghel spunea...

Este un autor binevoitor cu clienții care au cont pe FB. Le oferă citate memorabile. ”Nimic mai trecător decât iubirea”. Vai, ce adânc, ce bine le zice :)))

Valeriu Gherghel spunea...

Da, Ema, inclusiv la om și îndeosebi la femeie. Există și iubiri cu / între alieni sau cu / între roboți, am văzut io un film cu de-astea, de m-am înfiorat, robotul masculin se dădea de ceasul morții din pricina unui robot feminin năzuros :))