miercuri, 24 iunie 2015

Erika


Elfriede Jelinek, Pianista, traducere din limba germană de Nora Iuga, Iași: Polirom, 2012, 274p.


N-am înțeles de ce toata lumea bună spune că romanul lui Jelinek ar descrie o relație sado-masochistă. Este cu totul fals: care relație, oameni buni? Între cine și cine?

În romanul lui Elfriede Jelinek, nu există nici o relație între Erika Kohut și așa-zisul ei prieten mai tînăr, Walter Klemmer. De nici un fel. Cei doi ”amanți” au doar trei întîlniri, mai mult pe fugă, mai mult ratate, nu-s în stare de nimic memorabil. N-au timp pentru tortúri erotice, n-au vreme de frînghii ude, de noduri și bice. Sigur, Erika este o ființă ciudată. Un om reprimat, chinuit, plin de idei fixe. Mama i-a cerut prea mult. Ea s-a supus. Acum trage consecințele. Atît. Dar nu este cu mult mai ciudată decît oamenii de azi și dintotdeauna. Și, ca să fiu drept, voi spune sfios că în fiecare dintre noi visează și se zbate neputincioasă cîte o Erika.

Am parcurs în grabă (și) o parte din recenziile de pe google și m-am convins încă o dată (deși nu mai era nevoie) că nimeni nu citește un roman înainte de a-l recenza. Și nici după. Altfel, criticii n-ar vorbi de relație sado-masochistă între cei doi. Nu există o relație de acest fel în carte (cel puțin în Pianista): există doar o scrisoare a Erikăi în care ea își notează minuțios tot ce ar vrea sa-i facă amantul, în care biata femeie amorțită își prezintă o sumă de fantezii irealizabile: ”Bate-ți joc de mine și numește-mă sclavă tîmpită sau mai rău!”. Dar în realitatea crudă a ficțiunii, Erika nu este o sado-masochistă mai masochistă, mai sadică și mai perversă decît oricare dintre noi, pardon de expresie.

Într-un final, săraca, mai ia și o mamă de bătaie de la amant, ca să-i iasă toți sticleții din cap și să se întoarcă smerită (și vinovată) în patul matern. Și gata. Nimic mai mult. Erika are doar tendințe voyeuriste și, într-adevăr. e cam uscată pentru o femeie de 30 de ani. Dar cine nu-i uscat la 30 de ani în amețitoarea lume contemporană?

Ceea ce nu mi-a plăcut deloc în această carte e stilul înflorit / înflorat / figurat. Plin de metafore, nu există vreo propoziție în care să nu găsim o metaforă (sau mai multe). Ofer doar un exemplu:

”Pernuțe minuscule de sînge plutesc pe pajiștea pielii ei” (p.243).


P. S. Îm imagine: Egon Schiele (1890 -1918): Sitzende Frau mit hochgezogenem Knie (1917).

4 comentarii:

Miron Dan spunea...

Da, va dau dreptate, si eu am citit romanul si nu mi s-a parut nimic sado-maso. Dar ce vreti sa insinuati e o adevarata blasfemie! Cum adica nimeni nu citeste un roman inainte de a-i face recenzia si nici macar dupa? Ce Dumnezeu, doar nu vreti sa aruncati in aer toata asa-zisa critica de intampinare? Cat despre metaforele la tot pasul, nu asta e ceea ce cauta de obicei criticii pentru a bate campii despre imagistica bogata si stilul desavarsit? De parca cineva ar retine mai mult de o zi bijuteriile stilistice, floricelele, dintr-un roman si nu povestea sau personajele!

heraasku spunea...

da, adjectivele si metaforele. moartea pasiunii postindustriale.

Gabriel spunea...

Eu am citit cartea, ca altfel nu-i puteam face recenzie. Am zis: "Pianista şi-a format un comportament sexual bazat pe voyerism şi sado masochism.". De voyerism o putem acuza pe Erika, de sadism cu siguranta, mai ramane problema masochismului. Da, e posibil sa nu dea dovada de masochism. Doar personajele lui Ryu Murakami dau dovada de asa ceva.

Valeriu Gherghel spunea...

În relația cu ea însăși, Erika amestecă sadismul cu masochismul.


Asta îmi amintește de definiția sadicului: ”un sadique est un homme qui refuse de faire souffrir un masochiste”.

Dacă interpretăm literal această definiție, Erika nu este o sadică, ea nu-și refuză niciodată nimic, când are chef de durere / suferință și le provoacă :)))