luni, 1 iunie 2015

Cele mai valoroase 10 romane dintr-un secol


În 2005, somat într-un interviu să numească cele mai valoroase romane ale secolului 20, regretatul Gheorghe Crăciun a alcătuit această listă:

1. Elias Canetti – Orbirea
2. William Faulkner – Zgomotul şi furia
3. Italo Svevo – Conştiinţa lui Zeno
4. James Joyce – Ulise
5. Thomas Mann – Muntele vrăjit
6. André Gide – Falsificatorii de bani
7. Mihail Bulgakov – Maestrul şi Margareta
8. Julio Cortazar – Şotron
9. Mario Vargas Llosa – Războiul sfîrşitului lumii
10. Patrick Süskind - Parfumul

Evident, lista era incompletă și Gheorghe Crăciun a făcut adaos într-o notă:

”Observ însă că am uitat Procesul lui Kafka, Străinul lui Camus, Bîtlanul lui Bassani şi Lecţia de limbă moartă a lui Kusniewicz, un roman de Kundera, altul de Hemingway, altul de Henry Miller, Patul lui Procust, Drumul la zid şi…şi… Cred că nu prea am aptitudini pentru jocul acesta. Sînt prea gurmand…".

Nimeni nu are aptitudini pentru un astfel de joc, dar tuturor ne face plăcere, măcar în închipuire, cînd rămînem numai cu noi înșine, să-l încercăm. Școala cu canoanele ei eterne ne trezește gustul pentru ierarhii și definitiv. Astăzi, toată lumea e împotriva canoanelor occidentale, mulți visează la ”canoane autodistructive”. Canonul, zice-se, este negreșit o chestie imperialistă. A construi canoane vine dintr-un impuls imperialist. Un canon nu e numai o listă de cărți, e și un mod de a gîndi. Unde sînt urmașii foștilor sclavi? Unde a Africa? Și unde sînt China, Japonia, Insulele Capului Verde, Haiti, Botswana, România? După 1985, Academia suedeză s-a grăbit să remedieze canonul exclusivist de odinioară. A învățat lecția.

Prin 2005, dacă mi s-ar fi cerut și mie să numesc 10 romane valoroase (cele mai valoroase dintr-un secol!), aș fi propus o listă asemănătoare cu aceea de mai sus. Sînt romanele citite și discutate aprins de generația mea, în anii 80. Numai despre Canetti și Süskind vorbeam.

În ceea ce mă privește, gustul meu imperialist dictează azi, 1 iunie 2015, luni, un canon diferit. În primul rînd, aș schimba locurile și aș trage mai jos Orbirea. L-aș așeza chiar în vîrf pe Thomas Mann. L-aș scoate decis pe André Gide din top (i-aș fi gâde lui Gide), l-aș scoate la fel de decis pe Faulkner, l-aș amîna pe Italo Svevo (de ce nu Giuseppe Tomasi di Lampedusa cu Ghepardul?), nu m-aș gîndi nici un minut la Kundera și Hemingway, dar aș pune pe masă, printr-o mișcare de mînă insesizabilă, Castelul lui Kafka, Teatrul lui Sabbath de Philip Roth, Detectivii sălbatici de Roberto Bolaño. Abia apoi m-aș gîndi la următoarea mișcare...


P. S. 1. Nu mă pot lăuda că pînă la topul lui Gheorghe Crăciun auzisem de Andrzej Kusniewicz. Abia în seara asta de sărbătoare, am căutat pe net și am văzut că a scris Regele Celor Două Sicilii și Lectia de limbă moartă: ambele romane au apărut în traducere la Univers, în 1998, într-un singur volum. Nu mă îndoiesc că Andrzej Kusniewicz e un prozator însemnat. Cred că Lecția de limbă moartă apăruse în colecția Globus ceva mai devreme.

P. S. 2. În imagine: Pieter Bruegel cel Bătân (aprox. 1525 - 1569): Turnul Babel (circa 1563).

2 comentarii:

K.J. Mecklenfeld spunea...

Vai de blana si de mustatile mele! Am lacune serioase in literatura serioasa, bag sama... Am adaugat la lista mea de citit cateva carti mentionate aici. Am si eu un vot pufos pentru Procesul lui Kafka, Parfumul lui Suskind si Strainul lui Camus, sa urce mai sus in lista. A da, si Muntele Vrajit. Dar am cateva necitite, dintre care Maestrul si Margareta chiar ma face sa rosesc, cu toata blana! Asa ca votul meu pufos conteaza intr-o mica masura. Dar il dau. Multumim de idei, Valeriu.

dragoş c spunea...

unde e in cautarea timpului pierdut?