miercuri, 22 aprilie 2015

23 aprilie 1616


Nu de mult am citit (în România literară) pentru a nu știu cîta oară că divinul Will Shakespeare și divinul Cervantes au răposat în una și aceeași zi. Adică în 23 aprilie 1616. Asta da potrivire, și-au zis istoricii literari, biografii, specialiștii funerari, pastorii, episcopii etc. Dramaturgul și prozatorul parcă s-au vorbit între ei. Forurile spirituale ale umanității au ținut minte această coincidență astrală și au proclamat sfînta zi de 23 aprilie Ziua Cărții. Acesta este motivul pentru care mîine librăriile de pretutindeni vor avea un program prelungit pînă după miezul nopții. Serbează o ficțiune calendaristică.

Din păcate, nu-i chiar așa. În data de 23 aprilie 1616, vor fi murit mulți oameni pe glob, nimeni nu poate contesta acest adevăr istoric, la sfîrșitul Evului Mediu încă se murea pe capete (lipsa de igienă, starea jalnică a medicinei făceau moartea mai ușoară decît în zilele noastre), dar nu e deloc sigur că au murit (și încă simultan) cei doi scriitori (Cervantes și Shakespeare). Totul este numai o ipoteză mult prea entuziastă.

S-o luăm încetișor, lucrurile sînt destul de încurcate. În primul rînd, cei doi scriitori trăiau în calendare diferite, în succesiuni temporale diferite. Nu fac nici o glumă. Și nici nu-mi arde de poezii. Cervantes și Spania catolică trăiau după calendarul gregorian (cel nou, introdus la 1582), Shakespeare și Anglia puritană, în calendarul iulian (cel vechi, la care Anglia a renunțat abia în 1752). Pe atunci diferența dintre cele două cronologii era de 10 zile, azi cred că este de 14. Ceea ce în Anglia însemna (după calendarul iulian) 23 aprilie, în Spania însemna 3 mai (conform calendarului deja acceptat acolo, cel gregorian). În consecință, pentru un englez 23 aprilie însemna altceva decît pentru un spaniol. Și viceversa.

Dacă vom căuta documente istorice, lucrul devine și mai complicat. În secolele XVI și XVII, nu existau certificate de naștere și nici certificate de deces. Existau așa-numitele registre parohiale, care înregistrau laconic data botezului și data înmormîntării. De exemplu, Miguel de Cervantes a fost botezat în 9 octombrie 1547 (după calendarul iulian), putem presupune cu oarece temei că deja se născuse și era viu și vioi. Precis nu se știe cînd s-a născut. S-a ales (arbitrar) ca dată de naștere 29 septembrie, ziua sfîntului Miguel, fiindcă scriitorul a purtat acest nume, deși nu poate fi deloc sigur că, în 1547, orice băiat spaniol născut de sfîntul Miguel primea numele de Miguel.

În cazul lui Shakespeare este la fel: domnește aproximativul. În treacăt fie spus, în biografia lui William Shakespeare, certitudinile pot fi numărate pe degetele de la o singură mînă. Dramaturgul a fost botezat în 26 aprilie 1564 (tot după calendarul iulian). S-a propus (tot arbitrar) ca dată de naștere 23 aprilie. Este o convenție (nu mai mult), chiar dacă biografii susțin că, în Anglia reginei Elisabeta I, copiii erau botezați, de obicei, la 3 zile de la naștere. Fapt care, am văzut, nu era valabil și în Spania...

Să vedem acum ce e cu 23 aprilie 1616, ziua socotită multă vreme ca ultima din viețile lui Cervantes și Shakespeare. După cercetări recente, Cervantes a murit, de fapt, în Madrid la data de 22 aprilie 1616 (după calendarul gregorian), în vîrstă de 69 de ani. A fost înmormîntat o zi mai tîrziu în biserica trinitarienilor desculți din același oraș. Nu a avut parte de liniște. Osemintele i-au fost mutate de la locul lor și, de un an de zile, arheologii și istoricii sînt în căutarea rămășițelor prozatorului. Caută relicve. N-au descoperit mare lucru, deși au anunțat de curînd cu surle și trîmbițe succesul absolut al cercetării. Relicvele atrag pelerini.

Shakespeare a fost înmormîntat în basilica Sfînta Treime din Stratford-upon-Avon (un edificiu impunător) în ziua de 26 aprilie 1616 (după calendarul iulian). Așa scrie în registrul bisericii. Avea 52 de ani. Biografii cred că a murit în 23 aprilie. Este tot o convenție. Dacă data de 23 aprilie ar fi corectă, după calendarul gregorian ea ar desemna ziua de 3 mai 1616. Pe lespedea tombală a fost cioplită această inscripție-epitaf (unii pretind că ar fi ultima compunere a lui Shakespeare), care conține o binecuvîntare și un blestem:

”Good friend for Jesus sake forbeare,
To dig the dust enclosed here.
Blessed be the man that spares these stones,
And cursed be he that moves my bones”.

Englezii au ținut seama de epitaful dramaturgului. I-au lăsat mormîntul în pace.

În concluzie, Miguel de Cervantes Saavedra a murit (probabil) cu 11 zile mai devreme decît William Shakespeare. Ultimul a murit pe stil vechi, primul pe stil nou :)

P. S. În imagine: Rota fortunae.

5 comentarii:

Ilie Gyurcsik spunea...

Student fiind, am avut ocazia să-l ascult pe Profesorul Ovidiu Drimba vorbind de o altă coincidență, tulburătoare pentru originea modernității literare; apariția în același an a lui Don Quijote și a lui Hamlet. Trei secole și jumătate mai târziu, față de data - poate tot convențională - a publicării celor două opere, Ivan Turgheniev scrie textul unei celebre conferințe despre Hamlet și Don Quijote ca prototipuri umane polare pentru toate timpurile.
Sunt un mare admirator al textelor domniei voastre!

Ilie Gyurcsik spunea...

Rectificare : Conferința lui I. Turgheniev a fost prezentată în ianuarie 1860, deci cu ceva peste două veacuri și jumătate (și nu trei secole și jumătate, cum greșit menționasem mai sus) de la data probabilă a publicării simultane a celor două texte celebre.

Valeriu Gherghel spunea...

Coincidentele ne pun pe ganduri, dar ele sunt foarte, foarte rare. Eu am dat exemplul unei false coincidente, Shakespeare si Cervantes nu au murit in aceeasi zi, cum s-a crezut o vreme.

Va multumesc pentru amabilul comentariu :)

Valeriu Gherghel spunea...

A, sa nu uit, cred ca e vorba de primul volum din Don Quijote. Dupa 1613, Shakespeare s-a retras in satul lui, la mosia lui si nu a mai scris...

Ilie Gyurcsik spunea...

Mulțumesc mult pentru replici !
Și în cazul Profesorului O. Drimba, cred că fusese vorba mai degrabă de o coincidență „puțin forțată”, necesară argumentării ideii de apariție simultană și oarecum fatală a „modernității burgheze”, cum i-a spus mai apoi Matei Călinescu.