luni, 30 martie 2015

Țineți minte!


Dacă fac greșeala și cer alumnilor mei să recite o poezie (La steaua de Eminescu, să zicem), mă privesc crunt și ridică din umeri. Știu, nu le plac deloc poeziile. Nu citesc versuri. E sub demnitatea lor. Asta, pe de o parte. Pe de alta, au uitat tot ce-au știut pe de rost altădată (la școală), cum am uitat eu însumi aproape toate fragmentele din Blaise Pascal pe care le recitam odinioară cu înfiorare și oarece succes (la examene).

E un fenomen general. Nu mai știm să memorăm, ne-am pierdut însușirea de a ține minte, nu ne mai exersăm ”facultatea” memoriei. Anticii și medievalii au avut o memorie incomparabil mai bună decât noi. Știau cărțile pe de rost și citau cu ușurință din ele. Nu mă refer numaidecât la rapsozii greci, care spuneau în Agora miile și miile de versuri din Iliada și Odiseea fără să se poticnească. Mă refer la cărturarii antici și medievali în genere.

Pricina era simplă. În Antichitate, cărțile aveau formă de sul, de rotulus și nu puteau fi consultate în timpul unei prelegeri, al unui discurs. Nu puteai căuta un citat anume, era imposibil. Între cuvinte nu existau spații și nici semne de punctuație. Citiți repede propoziția următoare, vă rog:

”propozițiadintreghilimeleestecompletșidefinitivfalsă”.

A fost greu, nu?

Forma de codex a cărților, cea actuală, apare după secolul al IV-lea. Spațiile dintre cuvinte, titlurile, subtitlurile, alineatele, rubricile, literele majuscule apar după secolul VII, la călugării irlandezi, cred specialiștii. Din aceste motive, anticii și medievalii citeau (când știau să citească) cu glas tare, nu cu ochii, pe tăcute, ca astăzi. Și pentru că era greu să consulți o carte și, oricum, era dificil să citești, învățau dintr-o singură ochire pe de rost pasajul de care erau interesați (sau cartea în întregime). Sfântul Augustin cita versetele din Biblie numai și numai din memorie. N-avea nevoie de rotulus. Tot așa proceda și cu celelalte cărți. Le știa pe de rost.

Noi nu mai suntem în stare să memorăm nici măcar un vers de șapte silabe. Nu e bine. Ne-am prostit. Memoria trebuie exersată permanent, este solul din care crește, firavă, inteligența. Nu există oameni inteligenți cu o memorie proastă...

Și pentru că mai știu încă poezia lui Mihai Eminescu, La steaua, îmi permit s-o reproduc din memorie mai jos. Considerați că v-o recit, în șoaptă, la ureche...

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.

Jur pe mântuirea sufletului meu că n-am copiat-o dintr-un volum de Macedonski...

P. S. În imagine, René Magritte, La mémoire (1945).

6 comentarii:

K.J. Mecklenfeld spunea...

Memorarea poeziilor tine de timpurile padurilor de copaci (nu de beton), de linistea exterioara (nu de zgomotul continuu al civilizatiei) si de cea interioara (nu de stres). De aceea nu o mai practicam, memorarea. Nu mai este vremea ei. Mintile noastre lucreaza zilele astea in alte feluri, s-au adaptat la noile vremuri. Nu?

Valeriu Gherghel spunea...

Cred ca da. Dar e păcat :)

Catalin Negulescu spunea...

Un recitator de geniu, Florian Pittiș (fie-i amintirea vie!) făcea săli pline cu recitalurile sale de poezie. E adevărat, în alte vremuri. Dar poate nu este totul pierdut. Poezia se caută, se citește (exemplu Iv Cel Naiv).
Deci: ce putem face?

heraasku spunea...

am citit usor randul scris fara pauze :-) . de vina o fi defectul meseriei de artist plastic.
eu cred ca nu mai memoram pentru ca nu mai consideram, si e reala aceasta consideratie, ca mostenirea ne este de folos. ceea ce memoram facea parte dintr-o avere mostenita, adusa din vechime si data noua.
omul modern nu mai are nevoie de mostenire (nici nu prea i se mai lasa ceva) si nici nu mai lasa mostenire. o dovada e si faptul ca-si doneaza copiii Statului cat sunt inca micuti. ei, parintii, ce sa le mai dea? si-au luat mana de pe ei.
discurs modern: faceti dumneavoastra (scoala) ce stiti ca eu nu mai am ce sa-i fac...

Valeriu Gherghel spunea...

Da, o explicație pentru lipsa ținerii noastre de minte, nu mai prețuim trecutul, nu ne mai interesează să avem o Memorie de la care să ne revendicăm.

Mulțumesc pentru comentarii :)

Ema Cojocaru spunea...

Interesante informații, nu știam de acea lipsă a spațiilor în cărțile antichității.

Eu una mă bucur dacă reușesc să țin minte cărțile citite anul trecut. Dar parcă nu ține neapărat de memorare, ci de cât se păstrează în memorie. Recunosc, nu am mai apelat de ani de zile la memorare ca act conștient. Spuneți, deci, că pot deveni mai inteligentă dacă mă apuc de memorat poezii sau citate? Hmm, e cazul să trec la treabă. :)

Citind ce ați scris, m-am gândit la islandezii care memorau întregi saga și rímur, pe care le recitau la șezători. Mă întreb dacă la ei s-a păstrat acest obicei al memorării. Iar acum mi s-a făcut dor de Halldor Laxness. :)

PS: Iată o strofă de pe meleaguri islandeze (din păcate, n-am memorat-o):

Ca pasărea peștele să cânte poate
Și-n landă să pască pe nisip uscat
În timp ce vitele-n turmă adunate
Marea legănată mugind o străbat