marți, 3 martie 2015

Iubirea și moartea: două profunzimi


Mai mult pe scut decât sub scut, după repriza de scris pe care am început-o în 13 ianuarie, aproape nimic nu mă mulțumește în cartea la care mai am de adăugat vreo sută de mii de semne, asta ar face cam 10 eseuri sprințare pe tema raportului dintre viață și cărți.

Și când mă nemulțumește ceva, exact atunci mă nemulțumesc toate celelalte. Sunt ca oița bârsană, cuprinsă de o angoasă metafizică. Nimic nu-mi mai place. De pildă, mi-a cășunat de la o vreme pe zicerile ”frumoase”, mult citate / repetate de către toți meșterii filosofi (și nu numai de ei), dar care, sub solemnitatea tonului, nu spun de fapt nimic. Mi-am propus să analizez rapid două profunzimi.

Cea mai goală de sens mi s-a părut dintotdeauna următoarea: ”Moartea transformă orice viață în destin”. Cred că enunțul aparține unui autor francez, dar nu-i pot preciza numele, o fi Sartre, o fi Malraux, nu știu. Nu-i nevoie s-o examinăm prea mult, propoziția este vidă. Destinul / necesitatea sunt puse de obicei în opoziție cu hazardul / întâmplarea. Voi rescrie propoziția astfel: ”Hazardul morții face dintr-odată ca viața să nu mai fie un hazard, o transformă în destin”. Sub această înfățișare, zicerea devine un paradox lipsit de substanță (ceea ce și era din capul locului).

Mă gândesc la poemul publicat în 1897 de Stéphane Mallarmé, Un coup de dés jamais n'abolira le hasard, și sesizez faptul că afirmația lui Mallarmé contrazice vădit ideea că moartea face din orice viață un destin. Moartea nu face nimic, ca să vorbim cinstit. Aș putea continua analiza mult și bine, dar din propoziția care vede în moarte o făuritoare de destin nu se poate scoate o înțelepciune, chiar dacă oamenii cad topiți când o aud prima oară. Hazardul morții nu face ca seria de hazarduri pe care o încheie triumfal să capete vreo necesitate.

A doua zicere care mi s-a părut mereu dubioasă sună așa: ”A iubi înseamnă a spune celuilalt: 'tu nu vei muri'”. Fraza a fost formulată de filosoful și dramaturgul Gabriel Marcel. Prezintă aceeași frumusețe calpă ca și propoziția despre moartea-destin. Moartea e invocată din nou, cu același rezultat metafizic nul. Fraza pare să ascundă o profunzime, dar în realitate nu spune nimic. Moartea nu are nici o legătură cu iubirea și, în nici un caz, nu poate fi înfrântă / alungată / abolită de iubire. Trec peste faptul că omul care se apropie de moarte nu prea mai iubește, timpul iubirii s-a scurs.

În Cântarea cântărilor (8: 6), găsim patru versete pe care le știe toată lumea:

”Fă-mă precum o pecete pe inima ta,
Precum o pecete inel pe mâna ta,
Căci puternică precum moartea este iubirea,
Grea precum imperiul morții gelozia”.

”Imperiul morții” este sheolul. Poetul nu spune că iubirea ar fi mai tare ca moartea. El afirmă că amândouă sunt la fel de puternice. Amanții care se asigură reciproc că nu vor muri se pot bizui doar pe această echivalență străveche. Moartea nu este mai tare decât iubirea. Iubirea nu este mai tare decât moartea.

Sigur, e frumos și înălțător să iubești, dar nu se cuvine să minți cu privire la puterea efectivă a iubirii tale...

P. S. În imagine: Georges de La Tour (1593 - 1652),  La Madeleine à la veilleuse (vers 1640-1645).

6 comentarii:

vio spunea...

Primul citat pare a fi din Malraux, dar incomplet. Dacă putem avea cît de cît încredere în wikiquote, aici e citatul "mai lung"...

http://fr.wikiquote.org/wiki/Andr%C3%A9_Malraux

L'Espoir, 1937
(...) la tragédie de la mort est en ceci qu’elle transforme la vie en destin, qu’à partir d’elle rien ne peut plus être compensé.



Valeriu Gherghel spunea...

@ Vio, multumesc din suflet.

@ DS, sper sa nu uit :)

V B spunea...

Cred ca totusi al doilea citat (care apartine unui filosof crestin) are un sens, chiar daca unul mai abscons:
”Tu nu vei muri” in iubirea mea, care va supravietui mortii noastre, in care te voi pastra si dincolo de pragul mortii. Iubirea poate fi nemuritoare si il poate ”nemuri” pe celalalt in masura in care sufletul angajat in actul iubirii este, desigur, nemuritor.

doarleguma spunea...

Destinul vieții este moartea. :)

V B spunea...

P.S.

Oare nu am aflat ca totusi moartea a fost candva invinsa (irevocabil) de Iubire? Da, Iubirea chiar a putut invinge moartea, Iubirea care a luat candva chip omenesc.
Sper, desigur, am motive sa sper, ça acest memento nu va fi inteles in cheia unui ”obscurantism” aplicat din reflex celor care au ales/ au pariat pascalian pe credinta.
”Un trapez la mare înălţime - şi nici o plasă dedesubt."

Diana Sofian spunea...

nu uita sa nu uiti:

http://poesie.webnet.fr/lesgrandsclassiques/poemes/stephane_mallarme/angoisse.html