miercuri, 18 martie 2015

Cea-mai-cea-din-cei-mai-cei


Toni Morrison, Preaiubita, traducere de Virgil Stanciu, București: Editura ART, 2014, 368p.


Povestea de mai jos este recentă măcar pentru mine. Mai întâi, am citit articolul ăsta și apoi am plecat în căutarea unui titlu. Voiam să verific dacă a fost tradus și în românește.

V-am mai spus, probabil, americanii mor după liste și topuri. Vor mereu să-l găsească pe ”Cel-mai-cel” ori pe ”Cea-mai-cea” dintr-un domeniu (sau din absolut). Le plac ierarhiile. Nu-i vorbă, asta impulsionează vânzările, provoacă discuții, polemici, divorțuri, stârnește pofta cititului. În sine, obiceiul nu-i rău deloc. Mai ales că americanii au de unde să-l scoată pe ”cea-mai-cel”. Iar dacă nu-l stabilesc pe Cel-mai-cel, proclamă o Cea-mai-cea... Și tot o scot la capăt.

Deci, în 2006, The New York Times a făcut o anchetă pentru a stabili care e cea mai bună carte americană de ficțiune din ultimii 25 de ani. Au interogat o sută de ”înțelepți” și au numărat la sfârșit voturile. A ieșit un învingător nebănuit, ori mai puțin scontat. Toată lumea a mers pe mâna lui Philip Roth. Dar Philip Roth a scris prea mult, exagerat de mult (peste 30 de romane), a fost, ca de obicei, imprudent. Un înțelept a numit un titlu (Teatrul lui Sabbath), un al doilea înțelept s-a gândit la alt titlu (Pastorala americană), un al treilea a designat un titlu diferit (Operațiunea Shylock). În acest chip, înțelepții au reușit, până la urmă, să nominalizeze nu mai puțin de șase romane de Philip Roth. Asta nu a fost în favoarea lui. În cazul altor prozatori, voturile s-au îndreptat spre un singur titlu.

Așa s-a întîmplat și la noi. Când, prin anul 2000, revista Observator cultural a vrut să afle care e cel mai bun roman românesc, a ieșit Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale. Romancierii prolifici au avut numai de pierdut din pricina hărniciei lor nesăbuite. Un critic literar a numit Pădurea spânzuraților, altul Răscoala, altul Ion. La fel s-a petrecut și în cazul lui Camil Petrescu. Dacă ar fi scris doar Patul lui Procust ar fi câștigat. Fiindcă redactase și Ultima noapte de..., a pierdut.

Ca să n-o lungesc, ceasurile fiind înaintate. Ancheta americană a desemnat Beloved (Preaiubita) de Toni Morrison, roman publicat în 1987, ca fiind cea mai bună carte de ficțiune din acel sfert de veac (1981 - 2005). E o povestire sumbră despre sclavie. De curând, Editura ART a publicat traducerea romanului. Aveți coordonatele cărții la începutul notei de față.

Nu peste multă vreme, englezii au repetat și ei exercițiul, dar și-au propus să desemneze prin plebiscit cel mai bun roman scris în limba engleză. A câștigat J. M. Coetzee cu Disgrace (1999). Romanul Dezonoare a fost publicat de Humanitas, prin 2006, în versiunea Feliciei Mardare.

P. S. În imagine: Marie-Guillemine Benoist, Portrait d'une femme noire (1800),

4 comentarii:

Miron Dan spunea...

Foarte interesant. Am vazut lista plecand de la linkul dv. Daca cereau sa numeasca cel mai bun scriitor contemporan Philip Roth castiga cu siguranta. Foarte bine stau si Don DeLillo si John Updike si Cormack Mc Carthy. Scriitori mari. Nu avem nimic comparativ in literatura noastra in ultimii 25 de ani si cred ca nici mai incolo. Poate Ca Nobelul va ajunge in anii urmatori din nou la un scriitor american. Eu mizez inca pe Philip Roth

Valeriu Gherghel spunea...

Din păcate, nu cred ca Philip Roth va lua Nobelul. Când i s-a dat un Man Booker Prize, unul din cei trei membri ai juriului s-a retras ofuscat, în semn de mare protest. Cum să premiezi un pornograf reacționar?

Ce să mai spun de membrii Academiei suedeze? Deci nu, nu cred ca i se va da premiul, deși îl merită cu prisosință.

heraasku spunea...

niciun Frenzen? e imbucurator

capricornk13 spunea...

"Disgrace" cel mai bun roman scris în engleză? Tiii... Cum se iveşte topul, iaca şi drăcia!:)
Mie nu îmi place Philip Roth neam, dar mai există un Galsworthy, un Faulkner, un Steinbeck, un Ian McEwan, un Kazuo Ishiguro...