vineri, 20 februarie 2015

Manifest pentru sănătatea cititorilor: Să mâncăm încet, să mestecăm rar și să citim și mai rar


Am mai scris despre moda lecturii rapide. Nu-i deloc sănătoasă. Nici mâncatul în galop nu e mai sănătos. Uneori e necesară, de cele mai multe ori, nu (la lectură mă refer, nu la untura de pește). Doar oamenii foarte ocupați, senatorii, miniștrii, feldmareșalii citesc rapid, dintr-o ochire, și se aprovizionează de la McDonald's. Sunt prea ocupați, săracii, cu treburile Statului și cu războiul.

Moda lecturii rapide a cam trecut, totuși. A venit rândul și vremea lecturii lente, tacticoase, temeinice: slow reading. E bine să citești pe îndelete, așezat. Eu prefer înainte de orice o astfel de lectură. N-am citit niciodată într-un ritm foarte alert. N-am calități de cititor rapid, n-am spontaneitate, intuiție, ținere de minte. Pricep greu. Și nici feldmareșal n-am de gând să mă fac. Prin urmare, am toate calitățile necesare unui cititor lent, greoi, ticăit, cum voia Nietzsche în prefața din 1886 la Morgenröthe: ”Învățați să (mă) citiți lent, langsam”.

Există studii (pe bune) din care poți învăța cum să citești cât mai lent. Regula principală pretinde să nu sari nici un cuvânt, mai ales când ajungi la descrieri și portrete. Cititorii rapizi sar de regulă peste ele și preferă dialogurile sumare (”Da, doamnă? Nu, domnule. Vai, doamnă! Oh, domnule...”), cum vom vedea mai la vale dintr-un citat, nimic nu-i mai pasionant decât un dialog inteligent. O altă regulă a lecturii încete e să înveți pe de rost pasajele care îți plac și să le reciți înainte de culcare. Îți vor folosi și în conversații, la ocazii festive. Când organizezi un dineu cu musafiri simandicoși, să zicem, nu strică niciodată să vii cu un citat înțelept. Dacă nu vii tu, va veni altul cu un pasaj de care nu ai auzit și va monopoliza întreaga atenție și admirație a adunării. În concluzie, exersează-ți zilnic memoria. În fine, dar nu în ultimul rând, nu strică să citești cu voce tare, să silabisești, ca anticii, mai ales dacă străbați un volum de poezii sau proza lui Joyce. Sesizezi mai ușor asonanțele, ritmul, jocurile sonore.

Am spus că moda cititului rapid a cam trecut. Nimic nu durează o veșnicie. Cititorii de acest tip sunt tot mai rari, lebede negre, rara avis. Asta nu înseamnă că nu-i găsim prin cărți. În Operațiunea Sweet Tooth (traducere de Dan Croitoru, Iași: Polirom, 2014, p.15), Ian McEwan descrie un astfel de cititor. E vorba, ca să fiu foarte precis, de o cititoare, Serena Frome. Voi transcrie mărturisirea ei, nu înainte de a preciza că Serena constituie, prin toată ființa ei, un exemplu pe care nu-l recomand. Feriți-vă de femeile grăbite! Sunt foarte periculoase. Și mai pot fi și agenți secreți. Te păcălesc fără să-ți dai seama, îți spionează sufletul și scot untul din tine, toate secretele de Partid și de Stat. Fiți vigilenți! Deci:

„V-am zis că eram rapidă la citit. Am dat gata The Way We Live Now în patru după-amiezi, tolănită-n pat. Parcurgeam un pasaj sau un paragraf dintr-o privire. Cum făceam asta? Îmi relaxam ochii şi mintea până se înmuiau precum ceara, şi pe aceasta se întipărea apoi textul de pe pagină. Dădeam pagina după doar câteva secunde, cu o mişcare nerăbdătoare din încheietură şi un foşnet brusc, care-i scotea din sărite pe cei din jur. Eram uşor de mulţumit. Nu stăteam să-mi bat capul cu idei şi fraze meşteşugite, aşa că săream peste splendidele descrieri de atmosferă, peisaje sau interioare. Voiam personaje credibile, care să-mi stârnească îndeajuns curiozitatea încât să le urmăresc destinul. În general, căutam eroi care se îndrăgosteau ori sufereau deziluzii în amor”..

Precizez că The Way We Live Now este un roman masiv (are 100 de capitole), publicat de Anthony Trollope în 1875. Criticii englezi îl consideră pe autor un „monument de productivitate literară”. Trollope scria cu ceasul în mână, șapte zile din șapte. Harold Bloom îl menționează în Canonul occidental, deși mie nu mi-a inspirat niciodată încredere.

În pofida înclinației mele, și eu l-aș citi repede.

P. S. În imagine: John Henry Henshall (1856 - 1928): Thoughts (1883).

4 comentarii:

K.J. Mecklenfeld spunea...

Ai dreptate cu recomandarea de a citi mai lent. As completa doar ca si lectura trebuie sa fie cea potrivita. Daca-i un roman scris alert e cam greu sa te desprinzi de actiune si sa savurezi (nici nu prea ai ce, sincer, fiindca este scris special sa „te tina in priza”).

Carti care ne fac sa visam cu ochii deschisi si care ne aduc intr-o forma foarte aproape de meditatie nu prea sunt de gasit in ultima vreme. Ar prinde bine o lista de recomandari.

Noapte buna, vise frumoase!

Valeriu Gherghel spunea...

Pe tema asta am tot scris, KJ. Firește, viteza de lectură depinde de carte, de dispoziție și de multe altele. Eu am îngroșat puțin defectele citirii rapide, pentru a-i irita pe adepții ai :))

Diana Sofian spunea...

Agentii secreti, politistele de frontiera si alte acoperite au, de obicei, rabdare si nu le grabeste nimic, savureaza pe indelete... :))

Stela Calin spunea...

Depinde de lectura, totusi. Mie mi s-a parut foarte pertinenta observatia lui Barthes, ca multi clasici se preteaza la lecturi pe diagonala, spre deosebire de contemporani:

Read slowly, read all of a novel by Zola, and the book will drop from your hands; read fast, in snatches, some modern text, and it becomes opaque, inaccessible to your pleasure...