duminică, 25 ianuarie 2015

Mihai Ursachi ascultându-l pe Mihai Ursachi


Există oameni inteligenți și talentați care nu citesc. Unii ar spune că de aia nu citesc, fiindcă sunt inteligenți și talentați. Este o formă de inteligență care nu-mi este deloc simpatică.

Fiecare dintre noi a întâlnit de-a lungul vieții câțiva ”ne-cititori” faimoși. Cel mai memorabil pentru mine a fost poetul Mihai Ursachi. Nu l-am surprins niciodată citind dintr-un alt autor decât el însuși. Citea frumos cu glas tare, mai bine decât toți actorii la un loc. Era un bun recitator. Citea minunat Triplu poem pentru bătrânul porcar Garibaldi. Parcă îl și vedeai pe porcar mânându-și porcii prin Țicău (o mahala a Iașilor), hrănindu-i grijuliu și scărpinându-i după urechi.

De citit o carte nu l-am văzut niciodată, niciodată, niciodată. Chiar dacă mă înființam la ușa lui din fundacul Dochia nr. 9 pe neașteptate. Nu putea fi surprins. Ori dacă citea cu adevărat, se ascundea bine de ceilalți și nu-i plăcea să fie văzut în această postură umilitoare.

Noi mai intram prin librării, cumpăram noutăți. Apăruse La bal cu Marcel Proust de Martha Bibescu. I-am pomenit de carte, titlul. M-a privit cu un soi de scârbă, de uimire surprinsă, încât am conchis că făcusem o proastă afacere. Nu trebuia să fi cumpărat volumul. De cele mai multe ori îți cerea să-i povestești impresiile de lectură. Nu avea răbdare, îi plăcea prea mult să vorbească și să se asculte, era îndrăgostit de sine. Prindea un amănunt și începea o divagație care, până la urmă, ajungea la subiectele lui preferate: Goethe, Poe, Eminescu, Mihai, Mihai Ursachi. Cartea cumpărată recent rămânea în urmă, un subiect închis. Pentru totdeauna. Nu mai cutezai să-l tulburi.

S-a întors după zece ani petrecuți în State (1981 - 1990), dar tot nu citea. De la o prietenă, am înțeles că o punea să-i citească din lirica proprie, poezii de Mihai Ursachi. Mihai Ursachi audiind poezii de Mihai Ursachi! Asculta gânditor și, uneori, dacă-l mulțumea ce asculta, izbucnea victorios: ”Ei, aici am nimerit-o. Vezi? Numai eu pot scrie așa de bine!”.

Din păcate, renunțase la scris...

P. S. În imagine: James Christensen (n. 1941): If Pigs Could Fly.

6 comentarii:

Miron Dan spunea...

Groaznic!
Un artist captiv cu totul in cultul propriei personalitati are ceva demonic la fel ca, pastrand proportiile, Stalin, Hitler, Mao, Ceausescu. Pot sa-i spun sindromul Mihai Ursachi? Poate ca nu intamplator renuntase la scris. S-o fi saturat sa vorbeasca numai despre sine sau a avut revelatia ca nu mai merita efortul.

Valeriu Gherghel spunea...

Ei, am mai exagerat si eu in acest portret care s-a vrut scris cu simpatie. Mihai Ursachi a inseamnat mult pentru mine. Mi-a fost prof de Germana in liceu. Era un tip admirabil.

Dar mai avea si el, ca tot omul, mici lipsuri :))

Valeriu Gherghel spunea...

Cred ca majoritatea scriitorilor sufera de boala asta, fara sa fie demonici :)

Miron Dan spunea...

Si eu am exagerat cu demonismul.
In privinta majoritatii scriitorilor nu stiu ce sa spun, nu-i cunosc. Dar ca sa scrii e nevoie de o doza de nebunie si de naivitate. Stiu ca nu sunt original, dar cred ca nimic nu descurajeaza mai mult un scriitor decat imaginea unei librarii sau biblioteci pline de sute sau mii de volume. Dar cum sunt o fiinta duala, adica si un cititor pasionat, ma topesc de fericire in asemenea locuri sacre. Chestia e insa ca nu mai pot citi nimic din ce-am publicat odata. Dumneavoastra ati incercat sa recititi Breviarul scepticului, de pilda?

Ioana Lahman spunea...

Breviarul scepticului :) suna bine :))

Valeriu Gherghel spunea...

@ Miron Dan.
Nu. Nu l-am mai recitit. Acum scriu incordat la noua mea carte si nu prea am timp de lecturi frivole. Hm, Breviarul scepticului :)