vineri, 2 ianuarie 2015

Lista lecturilor mele trecute, prezente și viitoare


Pe lîngă faptul că trebuie să citim noutățile (cum să nu le citești, ar fi o rușine?), avem de făcut și unele mici lecturi de recuperare. Dar pe măsură ce recuperăm, cărțile noi se îndesesc pe birou, în laptop, în raft, în minte, într-un ritm amețitor. Devin un morman terifiant. Dau frisoane, coșmaruri. Too many books!, exclami ca Virginia Woolf în 1929 la BBC. Trăiești paradoxul lui Ahile cel iute de picior. Pentru fiecare carte recuperată, apar imediat două noi. Sau chiar trei. Broasca țestoasă rămîne mereu în zare. Nu-i chip s-o întreci.

Vreau să recuperez, așadar:

1. Dino Buzzati, Deșertul tătarilor, traducere de Niculina Benguș-Tudoriu, Iași: Polirom, 2011, 219p. Să nu mă întrebați de ce am început această carte de o sută de ori și, mai ales, de ce nu am terminat-o. N-am un răspuns deștept la un fapt inexplicabil. Se întîmplă și la case mai mari. Dar asta nu-mi aduce nici o mîngîiere...

2. Michel Houellebecq, Extinderea domeniului luptei, traducere de Emanoil Marcu, Iași: Polirom, 2005, 209p. Văd că lumea știutoare îl consideră ”de departe” cel mai tare prozator francez de azi. N-am citit nimic de Houellebecq. Deși ar trebui să gem, să mă frămînt, n-am cine știe ce remușcări. E vremea să recuperez, totuși. N-am găsit în bibliotecă decît acest roman de dimensiuni modice. Nu văd scăpare. Îl voi citi.

3. Ismail Kadare, Generalul armatei moarte, traducere de Marius Dobrescu, Iași: Polirom, 2011, 224p. S-ar potrivi și aici comentariul de la punctul 1. Nu mai am nimic de zis, ci numai de citat acest pasaj: ”Paginile erau niște liste bătute la mașină. Alături de nume, mai erau o mulțime de cruciulițe făcute cu roșu sau albastru și tot felul de notițe scrise de mînă cu un scris nervos” (p.221). Oare numele nostru cu ce fel de cruciuliță va fi marcat?

Vreau să citesc, așadar, cît mai repede, pentru a fi up-to-date:

1. Shalom Auslander, Speranța: o tragedie, traducere de Carmen Scarlet, București: Editura Univers, 2014, 261p. Mi-a plăcut începutul. Cînd o carte începe în felul următor, nu mai poți s-o amîni prea mult. Deci:

”Uită‑te la tine, cum te aştepţi ca ororile să vină de altundeva, de la altcineva, din afară, în vreme ce tu de fapt mori, rămînînd încet‑încet fără aer, dinăuntru. Îţi cumperi un pistol – ca să te aperi, spui tu – şi mori în aceeaşi seară în urma unui atac de cord. Îţi pui încuietori la uşi. Îţi pui gratii la ferestre. Îţi pui gard în jurul casei. Te sună doctorul şi‑ţi zice: Ai cancer” (p.1). Ce înseamnă un doctor binevoitor! Te sună personal, nu te pune să aștepți...

2. Lydia Davis, Sfârșitul poveștii, traducere de Veronica D. Niculescu, București: Editura Univers, 2014, 196p. Am început-o de cîteva ori. N-am trecut, deocamdată, de pagina 25. M-am luat cu altele. Romanul a avut parte de o primire generoasă. A vorbit despre el și Florina Pîrjol. Ea însăși. Deci: trebuie să-l citesc numaidecît. Nu se face să mai amîn.

3. Kidō Okamoto, Fiica negustorului de sake, traducere de Angela Hondru, București: Humanitas, 2014, 328p. E cu samurai și fiice de samurai. Mai e și polițistă. Și asta spune totul...


P. S. 1. Am terminat de multișor: John Williams, Stoner, traducere de Ariadna Ponta, Iași: Polirom, 2014, 268p. Cartea mi s-a părut ok. Profesorul William Stoner, nu...

P. S. 2. În imagine: Tosa Mitsuyoshi, La Barrière des Rencontres. O ilustrație la Povestea lui Genji.

7 comentarii:

MissSouris spunea...

Folositoare topuri. Spor si in 2014!

MissSouris spunea...

2015, Scuze ^.^

MissSouris spunea...

Adica, la fel de mult spor ca in 2014!

Valeriu Gherghel spunea...

:))

Multumesc din suflet...

La Fee spunea...

Din lista lecturilor, cucerește Dino Buzzati care ne învață un fapt simplu și anume că noi, muritorii, devenim complicele destinului nostru.

Valeriu Gherghel spunea...

Cred ca ne invata mai multe fapte. Și toate simple :)))

Cărți și călătorii spunea...

Deșertul tătarilor am citit-o când eram studentă, la Iași, dar pe mine Buzzati m-a surprins plăcut cu O dragoste...
De Houellebecq nici eu n-am citit nimic încă, recunosc spășită, căci pare un must-read în lumea bună. :P
Generalul armatei moarte vreau să citesc și eu, cred că o și am în format electronic...
Shalom Auslander chiar citesc acum și nu mă hotărăsc: îmi place și nu-mi place. Are pasaje foarte amuzante și deștepte, altele... forțate. Trebuie s-o termin ca să mă edific (sper).
De Lydia Davis am tot auzit, mi se pare că a luat Booker prize recent.
Mai e Kidō Okamoto, Fiica negustorului de sake, de care n-am auzit, dar care sună bine. :)

Cât despre lista mea... e cam mare, plină și cu titluri noi, și cu altele pe care trebuie/vreau să le recuperez. Timp să avem... ;)

La bună citire!