joi, 29 ianuarie 2015

Fericirea lui Pierre Bezuhov


Revizuind un eseu din viitoarea mea carte, mi-am dat seama că am nevoie de un pasaj din Război și pace, în care Pierre Bezuhov își amintește aprobativ părerea prințului Andrei Bolkonski cu privire la fericirea negativă, singura fericire hărăzită muritorilor. Mi-a luat mult ca să identific acest pasaj, noroc că l-am subliniat (este bun și creionul uneori), se găsește în volumul al IV-lea, în partea a doua, capitolul XII. Pierre Bezuhov a fost luat prizonier și își dă seama că este (aproape) fericit și că a căzut peste o mare idee:

”Adeseori îşi aminti aici de convorbirea lui cu prinţul Andrei şi-l aprobă întru totul, numai că-i înţelegea oarecum într-alt fel ideile. Prinţul Andrei credea şi spunea că fericirea e numai negativă, dar spunea lucrul acesta cu o nuanţă de amărăciune şi de ironie. Era ca şi cum spunând acestea ar fi vrut să-şi exprime un alt gând, şi anume că toate aspiraţiile sădite în sufletul nostru, năzuinţele spre fericirea pozitivă, au fost sădite în noi numai pentru ca, neputând fi satisfăcute, să ne chinuiască. Pierre, însă, recunoştea, fără nici un gând ascuns, cât de îndreptăţită era această părere. Privaţia de suferinţă, satisfacerea trebuinţelor şi, ca o urmare, libertatea de a-ţi alege ocupaţiile, adică felul de viaţă, reprezentau acum pentru Pierre cea mai mare şi mai de netăgăduit fericire a omului. Abia acum şi aici, pentru prima oară Pierre putu preţui pe deplin voluptatea de a mânca atunci când eşti flămând, de a bea când ţi-e sete, de a dormi când ţi-e somn, de a te încălzi când ţi-e frig, de a sta de vorbă cu un om când ai chef să schimbi o vorbă şi să asculţi sunetul unei voci omeneşti. Satisfacerea trebuinţelor – hrană bună, curăţenie şi libertate – i se păreau lui Pierre acum, când era lipsit de toate acestea, fericirea cea mai înaltă” (am folosit traducerea veche de la Univers, volumul IV, 1985, p.115).

În opinia mea, fericirea negativă nu este o fericire completă. Mai bine spus: nu este o fericire. A nu suferi de foame, de sete, a nu fi bolnav, a avea pe ce să-ți culci capul, a avea cu cine să discuți, reprezintă doar condiții minime ale fericirii, dar nu sunt însăși fericirea. Dacă ar fi cum crede Bezuhov, orice om sănătos, sătul și lipsit de amenințarea unei morți imediate ar cunoaște adevărata fericire. Ceea ce, poate remarca oricine, este fals.

Există, în schimb, o fericire pozitivă, rară, ce-i dreptul. Am mai scris despre ea. Este fericirea de a-ți exersa talentul, vocația cu care te-ai născut. Cred că orice individ din lumea sublunară are o chemare, un mic / mare talent (pe care este obligat să-l caute singur, talentul nu este evident, nu sare în ochi, trebuie să-l identifici corect). Și că exersarea acestui talent (muzical, literar, social etc.) oferă momente de fericire. Flaubert a cunoscut (și a scris despre ele) momente de euforie, de exaltare, în care nu intra, zice el, ”elementul sensibil”. Starea aceasta, tot el precizează, i se părea mai presus de fericire. La ea ajungea prin muncă, prin scris.

Menționez că fericirea lui Flaubert era una activă.

P. S. În imagine: James C. Christensen: Benediction (Beatus est pisciculus).

8 comentarii:

Ioana Lahman spunea...

Imi place cum suna fara virgule fraza asta: Ceea ce poate remarca oricine este fals. :)

Valeriu Gherghel spunea...

Pe asta am mizat si eu. Dar unde sa pun virgula?

Ioana Lahman spunea...

:) asta-i intrebarea!

Miron Dan spunea...

Plecatia de la o prezumtie optimista, parca inspirata de noua pedagogie, ca fiecare om de pe lumea noastra are o chemare, un talent al lui. Ce bine ar fi sa fie asa! Marturisesc, am dubii serioase.
Cum se va numi cartea la care lucrati?
Sper ca n-o sa-l uitati pe Printul Maskin.

Cătălin spunea...

Se discută despre fericire, în toate felurile, dintotdeauna...
Calitativ și cantitativ; căci hipo-potamul (care are 2 colți), dacă avea 4 s-ar fi numit, simplu, ”potam”; iar dacă avea 6, ”hiper-potam”.
Suntem fericiți atunci când, din ce avem, nu ni se poate lua nimic fără să suferim cu adevărat...

Ioana Lahman spunea...

@ Miron Dan

Cred ca eseistul Valeriu Gherghel doar se bucura intens ca are energie pentru scris :) Se pare ca nici el nu se astepta, asa e de entuziasmat :)
Omul fericit prin forte proprii ( :) )tinde sa impartaseasca opinia ca daca ar face la fel ca dansul, toti ar fi fericiti. Eu ma bucur ca am descoperit un scriitor de talent si ii tin pumnii.

Combinatia "sceptic optimist" va prinde bine, domnule Gherghel :)

K.J. Mecklenfeld spunea...

Hm, eu nu am gasit inca nuante de fericire. Singura fericire pe care am gasit-o este (foarte) scurta, intensa si de moment si este determinata de circumstante. Gustul unei capsuni poate sa ma faca la fel de fericit precum un pasaj dintr-o carte care imi merge la suflet, sunetul vocii unui prieten drag, catelul care vine la momentul potrivit sa se cuibareasca langa mine, realizarea ca am descoperit ceea ce doresc sa fac in viata, amintirea unui bunic, zborul unei randunele pe cerul albastru samd - toate sunt fericiri pe care la anumite momente le simt. La ce mi-ar folosi sa le impart in negative si pozitive? Dar poate este o intrebare pentru un urs de plush, ca mine, care incearca inca sa inteleaga oamenii :-)

Valeriu Gherghel spunea...

Ce-aș mânca o căpșună chiar acum :))