vineri, 9 ianuarie 2015

De ce citim?


Am cules din cărți dedicate obiceiului lecturii răspunsuri la întrebarea ”de ce citim?” Nici un răspuns nu mă mulțumește pe deplin. Rămîn cu impresia că nici un argument nu este suficient de puternic pentru a justifica lectura. Probabil acesta este motivul pentru care majoritatea oamenilor nu citesc cărți.

Îmi place ideea exprimată de Marielle Macé că între viață și carte nu există o separație fermă. Deși a trăi nu înseamnă întotdeauna a citi, chiar dacă a citi poate însemna, uneori, a trăi. Merită să medităm asupra acestui fapt. Lectura este o experiență printre alte experiențe (cele mai multe indirecte). Aproape nimic nu cunoaștem printr-o experiență directă. Nici măcar numele din cartea de identitate.

Reproduc mai jos răspunsurile la întrebarea (destul de ambiguă) ”de ce citim?”. Întrebarea trimite atît la motivul lecturii (la rațiunea care ne face să deschidem o carte) cît și la finalitatea lecturii, la efectul ei asupra cititorului. Citim pentru că (așa vrem, dorim, socotim) și citim pentru a (ne lumina, a ne trece timpul, a studia ipoteza Kant-Laplace sau pătratul logic, zis al lui Boethius)...

Așadar, de ce citim?

1. Gustave Flaubert: pentru a trăi; cf. ”Citește ca să trăiești...”.

2. Marcel Proust: pentru a învăța să privim și să vedem lumea din jur.

3. Charles Dantzig: pentru a înțelege lumea, pentru a ne înțelege pe noi înșine.

4. Harold Bloom: pentru a căuta și a trăi o plăcere dificilă; pentru a ne înnoi și lărgi sinele (vezi și citatul din finalul acestei note).

5. Wendy Lesser: pentru a trăi o plăcere lipsită de frivolitate.

6. Joyce Carol Oates: pentru a intui ce simte / trăiește celălalt, pentru a ne muta în sinele și trupul lui.

7. Richard Rorty: pentru a diminua cruzimea omului.

8. Cervantes: pentru a ni se usca creierii și a înnebuni :)

Iată și un citat din cartea lui Harold Bloom How to Read and Why (New York: Scribner, 2000), de la pp. 28-29: ”Yet the strongest, most authentic motive for deep reading of the now much-abused traditional canon is the search for a difficult pleasure. I am not exactly an erotics-of-reading purveyor, and a pleasurable difficulty seems to me a plausible definition of the Sublime, but a higher pleasure remains the reader's quest”. Sublinierile în italice îmi aparțin.

Dacă găsiți niște răspunsuri mai bune, mai subtile, vă rog să mi le semnalați...

P. S. În imagine: Gustav Adolf Hennig, Muchacha leyendo.

13 comentarii:

Petre spunea...

Pare-mi-se că acest pasaj este oleacă mai subtil decât altele, mă tem că nu știu dacă este și mai bun. Cel puțin pare de luat în seamă.

Aristotel: Orice artă și orice investigație, ca și orice acțiune și orice decizie, par să tindă spre un anume bine; de aceea, pe bună dreptate s-a afirmat că binele este cel
spre care aspiră toate.

Firește, niște castraveți.

heraasku spunea...

un raspuns banal: eu citesc ca sa ma simt pe mine insumi, ca sa-mi fiu aproape, sa ma urmaresc existand...

Adriana spunea...

Imi place ce a zis Oates, punctul 6. :)
Eu citesc fiindca imi place, mi-a placut de mica. Nu citesc insa orice sau pentru ca 'trebuie'. Nu agreez cartile motivationale, de dezvoltare personala, refuz sa citesc carti super la moda contemporane, nu sunt pregatita acum pentru Nietzche & co. Mi-a spus o doamna odata ca ea nu a invatat nimic din cartile citite iar un prieten mi-a spus ca isi gaseste alinarea. Eu imi satisfac si curiozitatea si imi place sa cer/ culeg recomandari de la oameni pe care-i apreciez, cum sunteti si dvs. :)

Cărți și călătorii spunea...

Rui Zink, Cititorul din peșteră: „Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău. Nu stai să te zgâiești la un perete vorbitor! (…) Poate să pară același lucru, băiete, dar de fapt este exact contrariul.” sau
„Viața nu înseamnă să șezi pe canapea și să dai din degete așteptând să apară pe ecran ceva care să te scoată din toropeală. Bine, dacă vrem ca viața să fie asta, nu va fi mai mult de atât, dar nu mi se pare cel mai bun mod de a ne folosi de ea. O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini și tâmpenii nu. Este diferența dintre a călători și a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură-cască. (..) Și a călători are întotdeauna mai mult haz decât a rămâne pe loc.”
Ca să dau și un răspuns personal, dacă nu aș citi, aș fi mult mai săracă intelectual și spiritual.

K.J. Mecklenfeld spunea...

Mie mi-a dat dureri de cap postarea cu intrebarea. Am facut o lista intrega, pana la urma, dar tot nu am scapat de durerea de cap. Probabil inseamna ca nu am gasit inca toate motivele de pe lista :-)

Valeriu Gherghel spunea...

Cu singuranță, mai exista un milion de motive pentru a citi. Dar exista după un eseist francez, Piere Menard, si 20 de motive foarte serioase de a NU citi. Pe bune. Asa se intituleaza pamfletul lui Menard (pseudonim, bineinteles).

Mi-a placut raspunsul cu sărăcia. Daca nu am citi, am muri de foame.

Mulțumesc tuturor pentru amabilele comentarii :)

Valeriu Gherghel spunea...

Am trimis la un pamflet. Ma gandesc sa fac trimiterea completa la carte. Asadar:

Pierre Ménard, 20 bonnes raisons d'arrêter de lire, Le Cherche-Midi, 2014, 122 p.

Valeriu Gherghel spunea...

@ Cărți și călătorii: fain blogul! :)

K.J. Mecklenfeld spunea...

Citim ca sa nu murim. Valeriu Gherghel.

(Bucuros ca am gasit aceasta frumoasa definitie la mine pe blog. Multumesc, Valeriu!)

Valeriu Gherghel spunea...

:)

K.J. Mecklenfeld spunea...

Uite inca un raspuns frumos, gasit multumita lui John Williams in Stoner (desi acolo se refera la altceva):
Pentru a iesi in afara timpului.

Cărți și călătorii spunea...

Mulțumesc. :)

Adriana spunea...

"E o prostie sa termini o carte in 45 de minute, cum fac unii. Nu va grabiti sa cititi o biblioteca intreaga intr-o singura saptamana ca n-ajungeti nicaieri. Lectura se savureaza - de-aia se si spune despre carte ca este singurul prieten care nu inseala niciodata. Vorba lui Celine: 'Je n'ai plus assez de musique en moi, pour faire danser ma vie.' "Radu Banciu (sper sa nu supar pe nimeni fiindca l-am adus pe R.B. in discutie, mi-a placut chestia asta pe care-a zis-o intr-o emisiune.)