sâmbătă, 17 ianuarie 2015

De câte ori trebuie să re-citim o capodoperă: răspuns științific


Cred că vă amintiți, într-o postare memorabilă, m-am întrebat de câte ori trebuie să recitim o carte bună. Răspunsul meu a fost atunci 5: de cinci ori. Dar a fost, recunosc, o ipoteză complet neștiințifică și care nu putea în niciun fel să fie verificată (printr-un experiment). Era mai degrabă un articol de credință.

Acum două zile, mai precis într-o noapte, am avut un moment de iluminare. Am înțeles de câte ori trebuie să citim o carte bună. Iar cifra pe care o propun acum este sigură, certă, fiindcă se sprijină pe un argument foarte solid. O carte bună trebuie citită de-a lungul unei vieți obișnuite de 3 ori. Iar de-a lungul unei vieți neobișnuite de 4. Mai mult de 4 nu se poate pentru că omul este muritor. Există și o excepție de la regulă: femeia.

Acum să vă povestesc împrejurările iluminării. Lucrasem până la 12 noaptea la cartea de eseuri, eram mulțumit, mă așezasem în pat, stinsesem lumina și mă pregăteam să închid ochii pentru un somn de cel puțin 8 ore. Sau pentru totdeauna. De la o vreme e bine să ții cont de orice posibilitate. Nu mai sunt chiar foarte tânăr, chiar dacă chipul meu radiază de voioșie. Am tot felul de beteșuguri.

Așadar, închisesem ochii, dar încă nu adormisem. Ideația cărții mă urmărea tenace (este o carte despre raportul dintre lectură și viață, filosofii au mai scris din astea, nu va fi o noutate absolută, în fine). Mă culcasem pe partea stângă, medicii recomandă această poziție, ușurează travaliul cardiac și asigură, în același timp, o mai bună irigație a creierilor.

Deci, cum stăteam eu așa pe o parte, mai precis pe stânga, mi-am amintit că Sfinxul de lângă Teba îi pune o întrebare lui Oedip, o întrebare cu privire la animalul care merge dimineața pe patru picioare, la prânz numai pe două, iar seara pe trei. Răspunsul lui Oedip (răspuns care a consfințit moartea subită a monstrului) a fost: omul. Prin urmare, Sfinxul considera că viața unui om normal cunoaște trei (și numai trei) vârste: copilăria (pruncul se târăște sau merge în patru labe), tinerețea și înflorirea (când omul merge în două picioare, țanțoș) și senectutea (când folosește și un baston).

Cei drept, unii înțelepți au vorbit de mai multe vârste. Majoritatea consideră că omul străbate 4 etape (copilăria, tinerețea, maturitatea și bătrânețea), după care e așezat binișor în sicriu și dus cu grăbire la groapă. Alți înțelepți au căutat cu tot dinadinsul să fie originali. Unii au vorbit de șapte vârste, cel puțin în cazul femeii, fiindcă se știe că femeia este, de felul ei, mai nuanțată decât bărbatul. Pictorul german Hans Baldung Grien (c. 1484 - 1545) a realizat, în anul premergător morții, un tablou intitulat ”Cele șapte vârste ale femeii” (Die sieben Lebensalter des Weibes).

După ce mi-am amintit eu toate astea (a fost ca un fulger mistic), m-am întors pe spate și mi-am spus (dar nu cu glas tare, ca să nu-i trezesc pe vecini): nu cumva între vârstele omului și lecturi există o legătură necesară? Soluția nu putea fi decât una singură: da. O formulez într-un mod matematic. Numărul lecturilor unei cărți bune poate fi exprimat prin axioma n - 1 (unde n desemnează numărul vârstelor, - simbolizează termenul minus, iar 1 desemnează prima vârstă, vârsta neștiinței și barbariei). Acum totul a devenit, cred, mai limpede ca lumina zilei și a ochilor.

La momentul în care m-a străfulgerat legea logică n - 1, m-am ridicat în fund. Cred ca așa a pățit și Einstein.

Omul citește în copilărie foarte rar capodopere (deși unele povești chiar sunt niște capodopere). Citește Karl May, romane cu Pardaillan, cu cei trei muschetari, Jules Verne etc. Abia în tinerețe se întâlnește cu ele (cu marile cărți ale omenirii), fiindcă îi sunt recomandate la școală ca bibliografie obligatorie, la maturitate le reia (sunt examene de definitivat, doctorate care impun să te apuci încă o dată de citit și alte împrejurări nefericite), iar la bătrânețe le mai citește o dată, ultima, din plictiseală. Când ești pensionar, nu mai știi ce să faci, ai tot timpul din lume la dispoziție, prietenii ți-au murit și nu mai faci vizite, mori și tu lent, dar de urât. E nașpa să fii bătrân. Dacă ajungi în asemenea hal, să recitești capodopere, sigur că e nașpa...

Prin urmare, răspunsul meu științific la vechea întrebare legată de numărul recitirilor este n - 1. Dacă omul trece prin patru vârste, scădem o unitate din 4 și ne dă cifra 3. Trebuie să citim Război și pace de 3 ori. Muntele vrăjit, tot de 3 ori. Dacă ești femeie, situația se schimbă radical. În acest caz funest, n - 1 = 6. O femeie normală trebuie să citească Război și pace de cel puțin 6 ori. Nu mai pun la socoteală că speranța de viață a femeilor este întotdeauna mai mare decât orice speranță pe care o poate nutri un bărbat rezonabil. Prin urmare, avem o formulă ireproșabilă și o soluție matematică.

Asta înseamnă, dragii mei, să procedezi științific. După ce am avut această iluminare, m-am culcat la loc și, culmea ghinionului, am adormit...

P. S. În imagine: Hans Baldung Grien (c. 1484 - 1545), Die sieben Lebensalter des Weibes (1544).

5 comentarii:

roșu vertical spunea...

Haha, minunat. Sa ma grabesc deci cu Razboi si pace, ca de intinerit nu mai intineresc. Macar o data s-o citesc, daca de 7 nu-mi iese.

Valeriu Gherghel spunea...

Da. Da. Da.

E mare graba :)

Cătălin spunea...

Dar, ca la orice teorie științifică serioasă, pot exista și excepții de la regulă: cei care, la vârsta senectuții dau în mintea copiilor sau cei care, ca mine, au fost copii minune (eu la 5 ani gândeam ca acum).

Miron Dan spunea...

Amuzanta si instructiva povestea. Iar teoria e credibila tocmai pentru ca se bazeaza pe o axioma descoperita intr-un moment mistic: N-1! Evrika!
Lucrati la o noua carte de eseuri? Sigur ca as vrea s-o citesc, dar ce-ar fi sa apucati-va si de literatura. Nu v-ati gandit pana acum ca aveti talent literar?

Valeriu Gherghel spunea...

@ Catalin :)))))))

@ Miron Dan. Da, lucrez cu indarjire. Cred ca e prea tarziu sa ma apuc de literatura, as scrie cel mult niste "autofictiuni" :)

Va multumesc pentru gandurile bune :)