miercuri, 21 ianuarie 2015

Dama bună. Trei imagini poetice, chiar patru


Când au cântat farmecele femeii, poeţii au dat dovadă de mult mai multă bunăvoinţă, intuiţie şi inteligenţă decât toţi filosofii şi teologii la un loc. Inspiraţia este, prin definiţie, mai presus de silogism.

În compuneri pe drept cuvânt nepieritoare, ei au transformat femeia într-o făptură minerală. Observăm astfel că, la poeți, domniţa are întotdeauna ochii de peruzea, dinţii de cleştar, buzele de rubin, mâinile de chrysolit, degetele de alabastru, unghiile de lapislazuli, pântecele de chihlimbar, fesele din marmură de Carrara, intestinele de caolin, inima de cremene (ca la Eminescu), sufletul de gheaţă. Citind aceste descrieri, mă cuprinde, brusc, frigul. Tremur.

Alţi poeţi (şi, îndeosebi, Ezra Pound) au recunoscut în femeie o făptură vegetală, înrudită cu trandafirul, vița-de-vie şi fructele de pădure. În această anatomie botanică, pielea şi carnaţia femeii au gustul migdalelor şi al smochinei, moliciunea piersicii, strălucirea mată a abanosului, tăria nucii de cocos. Trupul fecioarei întrece cu mult supleţea lianei, (fr)agilitatea trestiei, transparenţa petalelor de narcisă. El emană, deopotrivă, aroma răşinilor, mirosul pătrunzător al muşeţelului, respiraţia calmă a nuferilor.

În fine, o a treia categorie de barzi a elogiat în femeie îngerul copilăros, ambigen, fără un sex definit, situat, prin urmare, deasupra viciilor omeneşti. Dar şi îngerul căzut pentru totdeauna în păcatul desfrâului, lasciv, lubric, blazat. Dacă nu greşesc, Emil Brumaru face parte din această serie prestigioasă.

În poemul Une charogne (dar şi în altele), maliţiosul Charles Baudelaire a întrerupt, printr-un gest decis, atât tradiţia mineralizării femeii cât şi tradiţia vegetală. N-a mai vorbit de îngeri, de ferigi, de gladiole, de nestemate, de struguri. El a inaugurat, pur şi simplu, poezia devenirii organice, lirica viscerelor. A subliniat atracţia ţesutului adipos, a secreţiilor, a raporturilor chimice. Într-un cuvânt, a descoperit frumuseţea în prefacere, prefacerea în frumuseţe.

     “O, suflete-aminteşte-ţi priveliştea murdară
     Ce-atât de mult cândva ne-a umilit
     În dimineaţa-aceea cu molcom cer de vară:
     Un hoit scârbos, pe un prundiş zvârlit,

     Îşi desfăcea asemeni unei femei obscene
     Picioarele şi, puhav de venin,
     Nepăsător şi cinic, îşi deschidea alene
     Rânjitul pântec de miasme plin.

     Putreziciunea asta se răsfăţa la soare
     Care-o cocea adânc şi liniştit” etc. etc.


P. S. În imagine: un tablou (fără titlu) de Jeanne Lorioz, pictoriță franțuzoiacă, născută în 1954. Aș numi portretul: ”Damă bine” :)

3 comentarii:

catiamaxim1 spunea...

Așteptăm și exemplificări din categoria prozatori...:))

K.J. Mecklenfeld spunea...

Ei bine, nu stiu daca musai asta ai avut in intentie dar m-ai facut sa meditez la cuvantul (de netradus in forma asta in engleza sau olandeza) "poponeata" :-)

Valeriu Gherghel spunea...

In cartea care o sa-mi apara la Polirom, voi oferi si exemple din prozatori.

Emil Brumaru este expert in poponețe :)))