sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Alice l-a sărutat, apoi, resemnată, a urcat scara...


Fernando Trías de Bes, Cerneala, traducere de Liliana Pleşa Iacob, București: Baroque Books & Arts, 2014, 192p., 29, 90 lei.


Un roman înfiorător de prost scris, care s-a vândut binișor, cred, un roman de mistere, în stilul prozei populare, care se scria în Franța pe la 1848, cu enigme cumplite și personaje torturate, cu metafore țipătoare, cu o intrigă complet neverosimilă, cam așa aș caracteriza, sine ira et studio, romanul  Cerneala.

Există prozatori care nu-și propun să realizeze capodopere. Au un scop mult mai mic, mai modest, mai smerit: vor să fie cumpărați, vor să aibă tiraj, fani. Nu-i nicio rușine. Dacă scrii capodopere, îți pierzi mult timp din viață (Thomas Mann a lucrat 12 ani la Muntele vrăjit) și riști, pe deasupra, să mori de foame. Sau să rămâi un umil funcționar ca Fernando Pessoa și să devii treptat un alcoolic. Publicul larg nu vrea capodopere. Nooooooooo. Capodopera dă bătăi de cap. Publicul larg vrea cărți cu întorsături, cu soții care merg ca magnetizate, în fiecare marți, la un amant misterios, spre disperarea (și furia reprimată) a soților care le urmăresc până la scara imobilului (și le sărută încurajator pe pleoape), cu bărbați părăsiți în chip brutal de femei neîndurătoare, cu anchetatori extrem de subtili, dezlegători de mistere încâlcite. Anchetatorul din Cerneala este un profesor de matematică îngrozitor de isteț, predă, zice el, calculul infinitezimal, cu asta nu te joci, doar unul la un miliard poate pricepe așa ceva.

Fernando Trías de Bes aparține, fără îndoială, grupului masiv de scriitori raționali, fără ifose și ambiții deșarte. Scrie prost din politețe, din respect față de cititor. Faptul că a fost tradus nu mă miră prea mult. Piața cărții este încăpătoare. Unde merge suta, merge și mia... Numărul naivilor este, la rândul lui, nelimitat. Fac parte cu onor dintre ei. Am cumpărat Cerneala. Nu sunt foarte mândru de această achiziție. Asta e. Se putea și mai rău. Puteam să fac un gâlci. Vremea este perfidă în 31 ianuarie. Nici nu știi cum să te îmbraci, eu mi-am păstrat șuba și pâslarii...

Nu mă miră, deci, faptul că o astfel de carte s-a tradus. Mă miră (deși n-ar trebui) faptul că există critici literari care mi-au recomandat-o. I-am crezut pe cuvânt. Rău am făcut.

Ca să vă faceți o idee de stilul autorului, citez fără zgârcenie:

”La o intersecţie, complet dezorientat, matematicianul a stat la îndoială: S-o iau la stânga sau la dreapta? Un calcul rapid al probabilităţilor l-a făcut să aleagă dreapta, fără să-şi dea seama că, în felul acesta, se întorcea la promenada Rinului, pe care dorise s-o ocolească”. Întrebare: dacă a făcut (chiar rapid) un astfel de calcul, de ce a mai luat-o la dreapta, adică în direcția greșită? Eu unul când o iau la dreapta, nu fac nici un calcul. Dacă mă apuc să calculez, nu mă mai urnesc din loc. Rămân țintuit o zi, două, poate și mai mult, până termin calculul.

Ce ziceți de acest dialog? Citez:

”Matematicianul a strâns pumnul şi a răspuns la întrebarea rămasă în suspensie.
 – Caut motivul, i-a spus.
Librarul a simţit un fior pe şira spinării.
Motivul. Spusese: motivul”.

Întrebare: dacă matematicianul i-a răspuns, de ce i-a mai spus, verbul a răspunde nu-l implică și pe a spune? Doar nu i-a răspuns făcând din sprâncene...

Titlul acestei note se explică ușor, dacă precizez că Alice Thiel este soția librarului Johann Walbach din Mainz și că are un amant pe care nu-l iubește, fiindcă îl iubește nespus pe soț, adică pe domnul librar, dar la care merge fiindcă se supune Fatalității. Orice amant e fatal, prin definiție. În consecință, titlul se cuvine a fi citit astfel: ”Alice l-a sărutat [pe soț], apoi, resemnată, a urcat scara [care ducea la apartamentul amantului]”.

P. S. În imagine: Marc Chagall (1887 - 1985): Les amants bleus (1914).

13 comentarii:

Ioana Lahman spunea...

Amantii nu-s de iubit...

Poate traducatoarea nu a intentionat sa faca din "a raspuns" un verb declarativ intr-o secventa dialogata, dovada ca lipsesc cele doua puncte. Poate strangerea pumnului era raspunsul, ceea ce, poftim ce simplu si rafinat, explica infiorarea librarului...

Eu am devenit curioasa in legatura cu probabilitatile alea: probabilitati sa ce? :)



Valeriu Gherghel spunea...

Coooooooooooorect :)

Ioana Lahman spunea...

:))) va referiti la observatia despre amanti, desigur.

Valeriu Gherghel spunea...

Precizare: nu ma pricep la calculul probabilitatilor :)

Ioana Lahman spunea...

Se pare ca nici autoarea respectiva :) dar e o chestie care e musai sa fie spusa despre un matematician :))

Valeriu Gherghel spunea...

Bineinteles, stimata doamnă Lahman :))

Ioana Lahman spunea...

:)) Multumesc, stimate eseist!

Miron Dan spunea...

Sunteti un filosof tare simpatic, am mai spus-o. Un sceptic hedonist, plin de umor si autorironie, scrieti eseuri si cititi tone de literatura. Tocmai bun de personaj literar.

catiamaxim1 spunea...

Continui să cred că asemenea cărți sunt editate și traduse nu neapărat, pentru că publicul le-ar cere,ci pentru că editori și formatori de gusturi își imaginează că atâta merită cititorul. De pildă, pe piața românească au fost mediatizate și promovate, inclusiv de critica literară, romane de... Dorobanți. Iertare pentru paranteză! Altminteri, v-am citit cu egală bucurie și plăcere... :))

Valeriu Gherghel spunea...

Multumesc pentru aprecieri. Nu le merit :)

L' Aclifiste spunea...

Heureuse de vous lire :)) când comentariul presupune mai multa logica si exigenta asupra discursului decât cea a autorului. M-ați face curioasa sa citesc romanul tocmai pentru anti-exemplele de logica dar ma voi mulțumi cu cele doua. E drept exista o literatura a verbiajului peste care oricum cititorul obișnuit al unei astfel de cărți trece în zbor asa cum trece peste descrieri și analizele stărilor, ca sa vadă cum se termina "aventura". Sa nu care cumva ca editura sa considere ca a publicat o carte buna, din moment ce s-a vorbit despre aceasta. Si sa continue ...Ar fi totuși interesant și util pentru învățăceii în ale literelor de exemplu ce înseamnă sa citești cu atenție un text.Asa ca eu voi da comentariul mai departe către studenții clubului de lectura cărora le-am recomandat si blogul din care au multe de invatat à propos de modul in care se poate scrie despre o carte, cu seriozitate dar si un umor senin. La cit mai multe deci la acest inceput de luna!

Valeriu Gherghel spunea...

Va mulțumesc din suflet. Sper ca studenții Dvs. să învețe cum se face o cronica (negativă de data asta), dar și cum să se bucure de faptul lecturii, pana la urmă asta contează, plăcerea de a citi... :)

Trifan Ramona spunea...

dar se poate si mai bine!iaca fragment

, Nu, nu pot să mă las de viu ție. Prefer mai mult întregul decât întregul din două
jumătăți. Caut adâncul păsării decât zborul din adâncul ei. În felul acesta, lumea mea nu mai are
nevoie să se justifice în timpul vieții tale. Devine un alt pur și simplu trecut cu vederea. Din acest
motiv nu doresc să îți fiu culoarea care curge sau linia care se oferă ca un preț pentru hotărârile
de mai târziu. Pentru că am sau nu am dreptate, pentru că sunt sau nu sunt jumătatea echilibrului
de gen feminin, reprezintă cea mai nevinovată dilemă din viața mea. Orice răspuns mi-ai dărui
am să-l accept ca și cum este adevărul cel de toate zilele. Zilele strălucitoare atârnă fericite de
capătul frânghiei. Capătul strălucitor al frânghiei s-a rătăcit în inconștiența trotuarului. Trotuarul
strălucitor din această dimineață. Când nu este nici senin nici decembrie. Când eu sunt acel tu
răstignit. Cu zilele strălucitoare și fericit atârnate de capătul frânghiei. Capătul acela strălucitor
de femeie. ,"