duminică, 28 decembrie 2014

10 cărți care nu pot fi citite cu nici un chip pînă la capăt. O opinie


Firește că m-am oprit adesea din lectură, fiindcă n-am putut pur și simplu să duc o carte pînă la capăt din felurite pricini: am găsit-o ilizibilă; mi s-a părut slabă; n-am avut starea cuvenită, eram trist, distrat, îndrăgostit, neghiob etc.

Se poate întîmpla oricui, oricînd, oriunde. Inclusiv la BCU. Nu văd în asta nici o rușine. Poți așeza la loc în raft un titlu sau îl poți arunca la gunoi. Depinde de carte, de dispoziție și, mai ales, de vîrstă. Astăzi nu mă apuc niciodată de citit o carte, dacă nu sînt hotărît să ajung la fraza din final, cînd există o frază acolo și nu un capitol plin de puncte de suspensie. De foarte puține ori îmi pare rău. De și mai puține ori spun că lectura nu mi-a fost de nici un folos. Sînt așadar un cititor stoic. Rabd. Sînt tenace. Mă gîndesc la criticii literari care dau seama de literatura autohtonă și sunt obligați să citească lucrări infernale. Asta ordalie! Ăsta chin! Eu sînt un norocos. Citesc pe alese. Și numai ce-mi place. În principiu. Așadar, mi se întîmplă (și mie) să străbat în întregime și cărți proaste. Dar eu am timp la dispoziție. Meseria mea e să citesc (numai ce-mi poate produce o bucurie). Dacă m-aș opri din citit și aș arunca volumul, ar însemna că nu știu / sau nu vreau / sau nu pot să-mi fac meseria.

Nota de față a fost prilejuită de lectura integrală (sic!) a unui articol (ironic, bănuiesc) scris de profesorul emerit John Sutherland și publicat miercuri, 8 octombrie 2014, în The Guardian. Îl puteți citi aici. Textul este intitulat ”My top 10 unfinishable novels”. Înainte de orice, am crezut că articolul este o glumă. După o vreme, am înțeles că profesorul Sutherland este de felul lui un hîtru și un ghidus care nu glumește, totuși, exact în acest articol. Dar poate glumește cu atîta finețe încît nu m-am prins eu de subtilitatea lui. Poate este o profunzime la mijloc. Nu zic nu. Poate e o provocare :))) În definitiv, este dreptul lui să găsească ilizibile unele cărți lizibile. Și lizibile unele cărți ilizibile (după gustul meu). Sau să se prefacă. Nu pun asta la îndoială. Problema mea nu privește gustul criticului de la The Guardian, ci gustul celorlalți, al meu, să zicem. Eu unul nu aș compune un astfel de text nici măcar în glumă. Ca să ne facem o idee despre pozna profesorului, voi examina succint cîteva exemple din cele zece. Deci, nu voi da lista întreagă (despre unele titluri nu am auzit), se găsește în text. Toată lumea o poate cerceta pe îndelete.

Pe locul 3 găsim romanul lui Italo Calvino, Dacă într-o noapte de iarnă un călător. Comentariul lui Sutherland este extrem de spiritual, de vivace: ”Are 12 începuturi. Te poți opri la pagina 2 de douăsprezece ori”. Eu nu m-am oprit la pagina 2, mi-a lipsit cheful opririi, am găsit cartea lui Calvino cel puțin amuzantă, sînt altele și mai îndrăznețe (d.p.d.v. narativ). Pe locul 6 se află Ada sau ardoarea, romanul lui Vladimir Nabokov. De acord, admirația pentru proza lui Nabokov nu este unanimă, dar faptul că în roman este vorba și de sex, și de incest nu reprezintă un motiv de a azvîrli volumul după primele pagini. Dacă veni vorba de Nabokov, mărturisesc că am străbătut greu și fără plăcere Lolita. Dar am înțeles că romanul nu prezintă numaidecît trăirile unui pedofil odios (naratorul minte la fiecare pas și rămîne de la început pînă la sfîrșit total necreditabil), ci destrămarea completă (pînă la încoerența cea mai opacă) a unei psihii.

Pe locul 8 întîlnim IQ84 de Haruki Murakami și este singurul exemplu cu care sînt totalmente de acord. Îmi place și comentariul ”Pot greși 80 de milioane de cititori? Pot”. Pe locul 9, aproape inevitabil, dăm peste Dispariția lui Georges Perec. Autorul a folosit pentru a redacta acest roman numai cuvinte din care lipsește vocala e. A se vedea titlul: La Disparition. Nu are nici un e. :) Este vorba de un experiment literar, lipsit de consecințe, o glumă. În sfîrșit, pe locul 10, ultimul din top, ne întîmpină Moby-Dick de Herman Melville. Sîntem îndemnați să citim primele 10 capitole și ultimele 3. Prost îndemn! Am citit de prea multe ori Moby-Dick ca să nu știu că este o carte perfect lizibilă de la un capăt la altul. În opinia mea nu poți glumi cu Moby-Dick.

Dacă profesorul John Sutherland ar fi fost ironic, ar fi trebuit să pună doar capodopere, cărți fără de care nu se poate, cărți obligatorii. Ar fi trebui să caracterizeze la fel de spiritual Ulysses de James Joyce, Zgomotul și furia de Faulkner sau Detectivii sălbatici de Roberto Bolaño. Și așa mai departe. Gluma ar fi fost limpede. Prezența lui Haruki Murakami strică, în schimb, toate socotelile...

Niciun comentariu: