duminică, 23 noiembrie 2014

Să vă spun drept: sînt altcineva


Am mai scris despre pasiunea citatelor. Iată o notă mai veche aici. În sine, ea, pasiunea cu pricina, nu-i nici bună, nici rea. Eseurile lui Montaigne, de exemplu, sînt pline de citate latinești. Turnul în care scria (de fapt, sala în care se plimba și dicta unui secretar) era/u împodobit/e cu zeci și zeci de inscripții. Cînd ridica ochii în tavan, filosoful dădea peste enunțuri din Seneca, peste versete din Vergiliu, peste propoziții din Cicero. Asta a fost mania lui și nimeni nu i-a reproșat vreodată excesul de citate. Montaigne a fost un original plin de idei. Gîndea întotdeauna cu capul lui, a avut idei bizare, deși nu ținea morțiș să fie un original: pentru el, citatele erau numai și numai un prilej de meditație. Nu și-a făcut chip cioplit din ele.

Așa și trebuie să fie. Să cităm doar ceea ce ne face și ne ajută să gîndim. Altfel citatul nu are nici un rost. Am întîlnit oameni în toată firea care își rezervau timp pentru a învăța pe de rost citate, îndeosebi înainte de reuniunile publice (înainte de o conferință, de un simpozion, de un botez, de un prohod). Unii dintre ei memorau și bancuri. Nu poți conversa erudit (și nici nu ești om întreg) dacă nu poți reproduce, la momentul culminant, o anecdotă, un banc, un citat din Coelho. Am audiat cîndva un profesor (figură publică o vreme) care vorbea mereu și mereu în bancuri și citate. Avea o memorie colosală. Recita pagini întregi din Voltaire, din Giordano Bruno. ”Prelegerile” sale aveau haz, dar n-aveau miez. N-am aflat niciodată ce păreri avea despre lume, despre viață, despre el însuși, despre umilul chibrit. Cred că nu avea nici una. Memorase cu siguranță prea multă sapiență. Vorba lui Emerson: ”viața lui devenise un amplu citat”. Profesorul a murit pe cînd eram în Grecia. Cînd și-a dat sufletul, zic gurile rele (sau pioase), a oferit asistenței un ultim citat, un suspin galilean: ”Eppur si muove”.

Am citit zilele trecute scrisoarea lui Oscar Wilde, publicată de prietenul său, Richard Ross, în 1905, după moartea scriitorului, sub titlul De profundis. În temnița din Reading, Wilde avea voie să scrie o pagină pe zi și să citească (a citit Divina commedia cu dicționarul). A redactat astfel scrisoarea către fostul lui amant - lordul Alfred Bruce Douglas (Bosie) - între lunile ianuarie și martie 1897. Am ales din epistolă acest pasaj cu privire la citate, citări și alterări. Să reflectăm, așadar, asupra pasajului:

«E tragic cât de puțini oameni ajung la sufletele lor înainte de moarte. ”Nimic nu este mai rar la orice om”, spune Emerson, ”decît să fie el însuși”. Este perfect adevărat. Majoritatea oamenilor sînt altcineva. Gîndurile lor sînt opiniile altcuiva, viața lor este o imitație, pasiunile lor un citat».

Și în engleză: ”It is tragic how few people ever ‘possess their souls’ before they die. ‘Nothing is more rare in any man,’ says Emerson, ‘than an act of his own.’ It is quite true. Most people are other people. Their thoughts are some one else’s opinions, their lives a mimicry, their passions a quotation”.

Aș mai spune ceva. Vechiul îndemn de a fi tu însuți în toate împrejurările vieții nu se referă doar la obiceiul citărilor, impus de cărturari și academici. Cînd repeți fără să cugeți gestul unui star, citezi, de fapt. Cînd faci ceea ce face toată lumea, pentru că așa face toată lumea, fără să te întrebi dacă este o chestie înțeleaptă, citezi, de fapt. Citarea este mai vastă decît simpla re-citare a unui enunț mai mult sau mai puțin profund...

P. S. Am luat citatul din Oscar Wilde, De profundis, traducere de Luana Schidu, Bucureşti: Humanitas, 2014, 196 p.

6 comentarii:

Radu spunea...

Nu-i bai . Vă iertăm maestre ! Și noi suntem tot alții. A fi cu totul original în ziua de azi e foarte greu. Natura umană e plagiatoare. Nu înțeleg de ce atâta tam-tam în jurul unui subiect atât de firesc . :) Geniile se nasc rar , parcă din ce în ce mai rar. Și atunci și ele sunt contestate fiidcă trebuie aduse și ele la numitorul comun al manelizării ...Toate-s vechi și nouă toate ....

Valeriu Gherghel spunea...

Da, toate-s vechi si nouă toate, nīl sub sōle novum :)

heraasku spunea...

este asa si nu altfel. cand faci 12 ani de scoala si inca 4 si inca 2... sunt timpi reglati de examinari, examinari ce modeleaza cresterea. un indian, expert in tehnologia educatiei, spunea ceva bun de tot. sa nu mai tot modificam manuale si programe si curricule si tot felul de vezicule. ci sa ne concentram pe examinare, pe examen. acela trebuie privit atent si construit cu migala. apoi, in spate, totul se va mula dupa ce se cere. e simplu si atat de complicat.
statul incearca sa creeze cultura sociala, adica da de mancare unor invatatori ce habar n-au ce fac mai tare decat elevii.
pai "golanii" aia ce refuza educarea sunt mai aproape de ei insisi decat un inginer cu diploma ce se chinuie sa vanda periute de dinti.
m-am lungit, iertare

Dominique Iordache spunea...

Singura problemă când ești tu însuți este izolarea. Trebuie să fii conștient că oamenii te privesc fie ca pe un ciudat, fie ca pe un inadaptabil în spatele căruia ei zâmbesc...Oricum, pentru semeni nu este în ordine când nu procedezi ca toată lumea...Vor spune:„ Un ridicol!”, „ Un aiurit!”, „Un excentric!”...și parcă nu ți se face loc în societate cu atâta siguranță și din prima, așa cum se întâmplă cu alții „la fel” ca alții... Dar...ce știu eu?!

Valeriu Gherghel spunea...

@ heraaasku, norocul meu este că nu am putut ține minte nici măcar o fraza mai lungă de 5 cuvinte.

@ Dominique, trebuie să fii tu insuși cu orice preț. Asa cred :)

Adriana spunea...

Dominique, foarte bine punctat! Dar cat de minunat este sa ai alaturi un astfel de om, indiferent pentru cat timp. Traiesc asta acum si sper sa putem fi intelepti sa mergem mai departe - eu sunt, cumva, opusul lui.