duminică, 30 noiembrie 2014

Fără titlu. Continuare de toamnă la o postare de primăvară


După ce am scris aici despre titlurile interminabile, am scris aici și aici despre cele foarte scurte. Obsesia m-a ținut toată luna februarie (și o parte din martie). Nu mai puteam să dorm din pricina ei. Mi-a trecut o vreme. Apoi iar m-a luat cu fierbințeală... În seara asta, aș dori să completez lista titlurilor ciudate cu încă trei exemple.

Am descoperit, așadar, o carte care pretinde că nu este intitulată, deși poartă un titlu destul de amplu. Se numește Not Entitled: A Memoir și a apărut cam de multișor (în 1996). Aparține criticului Frank Kermode. David Lodge s-a grăbit să recenzeze volumul în articolul ”Confessions of a Literary Man”, publicat în The New York Review of Books (în 6 mai 1996). Cu David Lodge am schimbat cîteva cuvinte binevoitoare pe Lăpușneanu, în Iași, la începutul lui octombrie. Dorea de mult să mă cunoscă. Acum a avut ocazia. Din cîte știu, întîlnirea și spirituala conversație cu autorul acestui blog l-au marcat. Nu spun mai mult. Restul e ficțiune. Titlul folosit de Kermode pentru confesiunea lui, Not Entitled, este propriu, toată lumea știe, picturilor lipsite de un subiect definit, dar și bolovanilor prezentați de unii artiști celebri pe post de sculpturi. În cazul lui Kermode, titlul este neîndoielnic un indicator al modestiei, al supremei umilințe. Adică el, autorul, nu este un subiect precis, un individ ieșit din comun, o personalitate accentuată, un Om, și nu merită un titlu foarte sonor. Nu se poate compara cu sfîntul Augustin, care l-a întrecut în smerenie. Nu insist. Dacă vă interesează cartea lui Kermode, citiți recenzia prietenului meu, aici.

N-am spus nimic în februarie despre romanul lui Roberto Bolaño, 2666, deși discutasem despre semnificația cifrei din titlu cu poetul Radu Vancu, pe blogul lui, încă din 2011, pe vremea cînd Radu posta aproape zilnic în Bibliographia litteraria. Amîndoi ajunseserăm la concluzia că 2666 (care nu apare în 2666) nu poate fi o aluzie la o cifră anume din Apocalipsa lui Ioan (adică la 666) pentru un motiv simplu: nici în Apocalipsa lui Ioan Teologul, numărul 2666 nu apare. Ar fi fost oricum prea simplu. În schimb, 2666 apare într-un roman concis al lui Bolaño, Amuleto, publicat în 1999, în enunțul următor: ”drumul semăna cu un cimitir din anul 2666”. Cifra e menționată și în Detectivii sălbatici de către poeta Cesárea Tinajero, muma poeziei visceraliste: ”a vorbit despre timpurile ce urmau să vină și învățătoarea, ca să schimbe subiectul, a întrebat-o despre ce timpuri vorbea și cînd vor veni. Și Cesárea i-a spus odată: prin anul 2600. Două mii șase sute și ceva. Și apoi, auzind rîsul pe care i l-a provocat învățătoarei data aceea așa de ciudată, un rîs stăpînit ce de-abia se auzea, Cesárea a rîs din nou...” (p.744). Mulți cred că 2666 este o aluzie la timpul scurs de la Creație și pînă la exodul evreilor din Egipt. Nimic nu este sigur și nu există nici o șansă de soluție, oricît de tare s-ar chinui exegeții să decripteze ”intenția” autorului, înțelesul ultim și final.

În fine, scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk (despre care se spune că a fost nominalizată la Nobel în 2012, deși ne-am cam dumirit cum e cu nominalizările la Nobel) a publicat în 1995 romanul intitulat E. E.. Literele E. E. trimit, desigur, la inițialele numelui eroinei: Erna Eltzner, o doamnă pasionată de jocuri esoterice (ca și autoarea).

Cam atît pentru azi. S. D. M. P. V., mai vorbim și mîine...

Niciun comentariu: