marți, 18 noiembrie 2014

De ce (mai) citim?


Fără un scop precis, dintr-o umilă curiozitate, am adunat din cărți și articole cîteva enunțuri despre lectură. Și despre in/utilitatea ei. M-a interesat înainte de orice modul în care autorii (scriitorii de ficțiune, filosofii, criticii literari), dar și cei care citesc, încearcă s-o justifice, să-i găsească un rost. De obicei, aceste justificări nu sînt strălucitoare. Franc vorbind, cînd sînt valide, argumentele nu au o forță fenomenală de convingere. Mai degrabă, par banale și știute de toți. Dacă ar convinge, toată lumea ar citi. Și nimeni n-ar mai trăi... Pentru un ins obișnuit cu eristica, aceste justificări sînt ușor de respins. Veți vedea imediat. În definitiv, la ce folosește lectura?

Voi începe cu un citat din Julian Barnes (nu-mi mai amintesc de unde l-am cules, probabil că din The Sense of an Ending, dar este autentic, jur):

”În cărţi poţi afla mereu cauzele din spatele faptelor, în viaţa reală, nu. De aceea nu mă surprinde faptul că unii oameni preferă cărţile [vieții reale]”.

Ceea ce este discutabil în fraza lui Barnes (care e, totuși, un fan al lecturii) este distincția fermă dintre viața așa-zis reală (dar ce înseamnă viața reală? - am mai notat această întrebare gingașă și nimeni nu m-a luminat încă, în pofida speranței pe care mi-am pus-o în sfatul și istețimea cititorilor acestui blog) și cărți / lectură. Viața este opacă, nu poți străbate cu privirea prin desimea experiențelor, trăiești și nu pricepi mare lucru (la o adică, nici nu-i nevoie), nu poți deosebi cauza de efect (și invers). În cărți, dimpotrivă, totul ar deveni dintr-o dată limpede precum cleștarul. Din această pricină, muritorii avizi de certitudini (cititorii care vor să perceapă imediat cauzele și motivele) s-ar retrage în lectură. Cu toate acestea, sugestia că în cărți și numai în cărți pot sesiza ”cauzele din spatele faptelor” este o iluzie frumoasă. Dar numai o iluzie. Nu vreau să dau exemple. Cauze și motive puteam găsi, poate, în literatura de secol XIX. Și nici acolo întotdeauna. Literatura actuală este la fel de întunecată ca viața însăși. Și ar mai fi ceva de spus. Dacă experiența reprezintă contactul direct cu lucrurile, lectura nu este mai puțin o experiență, chiar dacă lucrurile și întîmplările din cărți sînt de un alt tip (sînt ”fictive” și se oferă minții printr-o intuiție diferită). Nu poți percepe fructul oprit cu care l-a îmbiat Eva cea păcătoasă pe Adam cel virtuos, într-un moment de distracție, dar ți-l poți imagina, citind Facerea.

Am mai cules, firește, și alte ziceri interesante. Charles Dantzig (despre care am scris zilele trecute, a redactat nu de mult o carte despre ”capodoperă”), într-o lucrare din 2010, Pourquoi lire? (Paris: Grasset, 244p.), oferă întrebării din titlu acest răspuns doar în parte ironic: citim pentru a face adnotări pe marginea paginilor lui Proust, pentru a sublinia pasajele semnificative din romanul lui, așadar, pentru a consemna ce ne trece prin cap cînd străbatem În căutarea timpului pierdut. Bref: citim pentru a scrie. Și, în al doilea rînd, pentru a face un gest gratuit într-o lume care nu prețuiește gratuitatea. Într-o lume care măsoară totul după cîștig și folos. Și, ca să încheie, Charles Dantzig oferă acest paradox: în lectură nu există neapărat un parce que, un fiindcă. Citim fiindcă citim. Precum roza lui Angelus Silesius care înflorește fiindcă înflorește, ohne warum.

Nici filosoful american Gregory Currie nu e mai binevoitor cu lectura. Desigur, spune Currie, într-un editorial publicat în The New York Times intitulat ”Does Great Literature Make Us Better?” (1 iunie 2013), literatura ne impresionează, dar nu ne modifică, nu ne face nici mai buni, nici mai răi. Ideea că lectura ne transformă în sfinți și cathari (ca să mă exprim așa) este o credință greșită. Articolul lui Currie a stîrnit o polemică furtunoasă, dar n-a adus un răspuns mai inteligent decît cele citate de mine deasupra.

În acest caz, de ce (mai) citim? Dacă autorii menționați mai sus nu au găsit un răspuns constrîngător, să nu vă așteptați de la mine să vă propun (fix în seara asta) unul...

P. S. În imagine: Paul Sérusier (1864-1927): La grammaire ou l'étude (1892).

2 comentarii:

Petre spunea...

Citim pentru a vorbi (ca) din carte. Or, vorba poetului, „omul trăiește cu afirmații mai mult decât o face cu pâine”. Deci (mai) citim pentru a ne menține existența. Q.E.D.

Oare cine a fost mai virtuos, Spinoza sau Gadamer?

Valeriu Gherghel spunea...

Buna întrebare! Trebuie neapărat să cercetaă biografiile celor doi filosofi :)

QED...