miercuri, 19 noiembrie 2014

Cine a scris cu adevărat Cei trei muschetari?


Răsfoindu-mi carnetele cu note de lectură mai vechi, pseudo-jurnalele de acum douăzeci de ani (vreau să mă conving că eram tot eu și pe atunci, dar nu reușesc, este vorba de persoane complet diferite de mine), am dat peste o tăietură dintr-o publicație literară. Mania de a tăia din reviste m-a apucat pe la 15 ani (cînd le-am și descoperit): pe vremuri decupam îndeosebi poezii și le lipeam în caiete de format uriaș, cu liniatură ”comercială”. N-am mai văzut astfel de caiete prin librării, nu știu dacă se mai caută.

Nota decupată de mine cuprinde un fapt destul de cunoscut. Alexandre Dumas, prolificul prozator aclamat  și iubit de toți liceenii (a semnat mai bine de 650 de cărți, romane istorice, note de călătorie, biografii de împărați romani etc.), a folosit ”negri”. Și nu unul singur, nu doi, nu șapte, ci 45: o armată întreagă.

Folosirea unui scrib (sau a unui secretar, a unui stenograf) nu este nouă (s-a practicat și în Antichitate) și nici nu a fost inventată de Dumas. Să ne amintim că Dostoievski și-a dictat romanele de după 1865 Annei Grigorievna, cea de a doua lui soție. A cunoscut-o pe Anna tocmai pentru că era în căutarea unei persoane pricepute în steno(dactilo)grafie. Noaptea îi dicta. A doua zi, Anna Grigorievna trecea pe curat ciorna și Dostoievski făcea cu mîna lui corecturi. Așa se explică, probabil, stilul lipsit de strălucire al prozei dostoievskiene. Nu cunosc rusa, mă încred în opinia unor vorbitori de rusă. Dar proza lui Dosto reprezintă negreșit o operă mai întîi ”vorbită”.

Alexandre Dumas făcea mai mult - sau mai puțin? - decît să dicteze unor scribi pasivi și lipsiți de inițiativă. El a plătit (cît se poate de generos, se pare) niște indivizi care nu erau cu totul lipsiți de talent, dimpotrivă, și cărora le-a lăsat toată inițiativa redactării unor cărți de la un capăt la altul. Biografii spun cu maliție că nici măcar nu se obosea să copieze textele produse de scribi, le dădea unui secretar-șef. Povestea negrilor lui Dumas poate fi găsită în lucrarea din 2002 a lui Bernard Fillaire, Alexandre Dumas et associés. În 2010, Fillaire a completat cartea și i-a dat un titlu ușor schimbat: Alexandre Dumas, Auguste Maquet et associés. Ambele volume s-au publicat la Editura Bartillat. O recenzie obiectivă, pe un site franțuzesc, Salon littéraire, puteți citi aici.

Cum a dedus Fillaire că Dumas nu este autorul romanului Cei trei muschetari? De la Auguste Maquet, unul din angajații lui (despre identitatea lui în recenzia de mai sus), s-a păstrat o scrisoare. După 15 ani de muncă în slujba lui Dumas, Maquet a vrut să intre în Societatea oamenilor de litere. A fost admis, la recomandarea patronului, dar numai cu titlul de colaborator. În epistola amintită, Auguste Maquet îi mulțumește umil și adaugă amănuntul decisiv că renunță la toate drepturile asupra Celor trei muschetari.

Bernard Fillaire este sigur că și alte romane celebre au fost, în realitate, compuse (măcar în parte) de Maquet: După douăzeci de ani, Contele de Monte-Cristo, Regina Margot, Doamna de Monsoreau, Cavalerul d'Harmental etc. Seria romanelor de capă și spadă, așadar...

Fiecare dintre noi a citit măcar o dată Cei trei muschetari. Cînd ne vom apuca și a doua oară de acest minunat roman, să vărsăm o picătură de vin și în memoria bietului ”colaborator”, Auguste Maquet.

Cît despre Alexandre Dumas, el își doarme somnul de veci la Panthéon.

4 comentarii:

heraasku spunea...

n-am citit Dumas niciodata. ciudat, dar nu simt ca e o greseala asta. cand recunosc asta cei apropiati se intuneca usor la fata. dar nu ma supar. si eu stiu ca n-au citit "Adevar si Metoda" :-)

Valeriu Gherghel spunea...

Cartile lui Dumas se citeau indeosebi in copilărie. Erau recomandate insistent de domnul invatator. Cel putin in cazul meau, așa s-au petrecut lucrurile :)

heraasku spunea...

da, eu m-am oprit la Zevaco.

Valeriu Gherghel spunea...

Bun si Zevaco :)