luni, 27 octombrie 2014

Experiența și Hemingway


Nu sînt deloc sigur că un ins care a trăit multe experiențe la viața lui va redacta negreșit o capodoperă. Asta cu minima condiție să se apuce de scris. De obicei, oamenii care trăiesc din plin, exuberant, nu se apucă de scris povești. Ideea asta nu le trece prin cap. Au ceva mai bun de făcut. Vînează în taiga. Merg la Polul Nord. Organizează petreceri ca Berlusconi. Ajung în pușcărie etc. Dar nu scriu...

Bineînțeles, și scrisul este o experiență, să nu uităm acest amănunt. Suficient de important, totuși.

La urma urmelor, depinde, firește, de ce înțelege fiecare prin experiență. Sf. Bernard (care nu prea avea cum să posede cine știe ce experiență a lumii exterioare, bănuiesc că nu a cunoscut femeia și nici Martini n-a gustat într-un bistro din Paris) vorbește și el despre experiență. Dar înțelege prin experiență numai și numai experiența spirituală, experienta inimii, experiența păcatului propriu, experiența rătăcirii, experiența rugăciunii, intuițiile, trările mistice etc. Cînd călătorea, povestește un biograf, sf. Bernard de Clairvaux nici nu privea în jur. Natura nu-l interesa cîtuși de puțin. Îi era silă de lume, de partea ei vizibilă. Nu insist.

Ma intreb în ultima vreme: care e raportul dintre experiența extrem de bogată a lui Ernest Miller Hemingway (1899 - 1961) și prozele sale. Am citit mai multe, inclusiv Pentru cine bat clopotele, care nu mi-a plăcut, dar nu aleg decît Bătrînul și marea, o povestire pe care a scris-o în 8 săptămîni, acceptabilă. Le-ar fi putut compune cumva și in absența spectaculoaselor sale experiențe (?): a călătorit în China, a fost în Spania în timpul războiului civil, a fost corespondent de război, s-a prăbușit cu avionul în Africa (unde participa la un safari), a luat foc (a avut arsuri grave), și-a spart capul, și-a rupt ficatul, splina etc. etc.

Dacă ar fi ales să stea linistit acasă (asemenea lui Thomas Mann) ar fi scris mai bine / mai prost? Nu există răspuns isteț la întrebarea asta. Ar fi scris mai mult, asta e sigur. Hemingway mai era și un vechi alcoolic, asta nu mai pun la socoteală, alcoolul l-a șubrezit (sau l-a păstrat și l-a inspirat?). Iată meniul unei zile din viața lui H.: ”trei sticle de vin Valpolicella (zonă viticolă de lîngă Verona) la micul-dejun, iar, în restul zilei, scotch, tequila, martini şi whiskey”. Scria la un pupitru și sorbea hiskey. O fericire!

La 56 de ani devenise un zombie. Nu peste multă vreme, cînd nu a mai putut să lege două vorbe, s-a sinucis (în 2 iulie 1961). Neîndoios, și sinuciderea este o experiență, nu? Ultima experiență sau mai urmează și altele? Experiența înmormîntării? Judecata de apoi și împărțirea caprelor de-a stînga și a oițelor de-a dreapta? Experiența iadului? Nobody knows... Nu am nici un răspuns și nici nu cred ca poate fi găsit de către cineva (fie el și filosof al existențelor postume) un răspuns acceptat de toți. Și, la urma urmelor, nici nu prea mă interesează acest răspuns. Ce va fi va fi va fi va fi va fi...

După cum se observă imediat, nu-l simpatizez pe bietul Hemingway. În opinia mea, cînd primești un dar, ești obligat să-l respecți. Hemingway și-a bătut joc de el...


O notă pe aceeași temă puteți citi, dacă aveți răbdare, aici.


În fine, Bătrînul și marea, în excelenta traducere a lui Radu Pavel Gheo, apărută în 2007 la Polirom. Mai sînt exemplare disponibile la 34, 95 lei.

P. S. Acum două zile am văzut filmul Hemingway & Gellhorn (2012), regizat de Philip Kaufman, cu Nicole Kidman și Clive Owen. Destul de verosimil, fără a fi o capodoperă. Martha Gellhorn a fost a treia soție a prozatorului, o femeie foarte interesantă. Mariajul lor a durat 5 ani...

2 comentarii:

Cătălin spunea...

”For sale: child shoes, never worn”
Scurtă poveste tragică scrisă de H. Simplu, cum ne place (și nouă).

Valeriu Gherghel spunea...

Da :) Multumesc.