joi, 30 octombrie 2014

Din ram în ram ca o vrăbiuță fericită


Dacă proprietarul nu este un spirit îngust, de obicei, cărţile prea multe trezesc în posesor un sentiment de anxietate sau chiar de vinovăţie. Nu va fi niciodată în stare să le citească pe toate.

Dacă este un spirit îngust, un biblioman, el va trăi un sentiment de pasivitate satisfăcută: are la ce se uita. Cititorul sensibil devine însă neliniştit. Niciodată nu le va putea consulta pe toate. Niciodată nu va ajunge la “capătul” lor. Nu există din păcate o ultimă carte. Toate sînt pen-ultima. Ante-pen-ultima…

Aceasta explică, poate, invenţia unor cărţi care nu produc nici vinovăţie, nici îngrijorare, nici tristețe, fiindcă nu pretind să fie citite în întregime. Mă refer la enciclopedii, dicţionare, bibliografii sau lexicoane. Enciclopedia (rînduită alfabetic; sunt şi enciclopedii sistematice) se citeşte, ca şi dicţionarul, pe sărite. Sari din ram în ram ca o vrăbiuță fericită. În urma acestei lecturi fragmentate nu simţi nici o vinovăţie. Nimeni nu citește un dicționar mitologic de la un capăt la altul. În rest, din mulţimea nesfârşită a cărţilor, putem citi, de-a lungul unei vieţi dedicate studiului, doar câteva mii, cinci-șase mii, s-a spus. Şi, să nu uităm, într-un singur an de zile, editurile “aruncă” în librării cel puţin un milion de titluri. La fiecare trei secunde se publică o carte nouă. Enorm!

Pentru acest motiv, Samuel Johnson (secolul XVIII) a spus odată că nici un alt loc pe pământ nu trezeşte mai multă deznădejde şi mai multă zădărnicie decât biblioteca. Iar lectura unui catalog, a unei liste bibliografice, așadar, devine obligatoriu o lecţie de umilinţă. Baltasar Gracián a exclamat la rândul-i: “E atît de mult de învăţat, atîtea lucrări, atîtea manuale şi atît de puţin timp de trăit”. În constatarea lui Gracián (1601 - 1658) sesizăm, mai degrabă, un sobru sentiment melancolic decît vinovăţia că nu va reuşi să ajungă la sfîrșitul bibliotecii, la ultima carte de pe ultimul raft.


P. S. Am scris rîndurile de deasupra și, după un vechi obicei nicasian, am ieșit să-mi fac plimbarea de seară în parcul inspirat numit de primăria Ieșilor ”Piața Voievozilor”. Cînd mă plimb, îmi trec tot felul de idei prin cap. Cum e și firesc la un om de vîrsta mea. Nu vi le spun pe toate. Mai țin și pentru data viitoare. Doar atît voi divulga în seara asta friguroasă: mi-am amintit (printr-o iluminare!) că, în Memoria lui Shakespeare, Borges spune cîteva lucruri interesante (cu care, se înțelege de la sine, nu sînt de acord) despre ce este și ce înseamnă să cumperi o enciclopedie. Citez pasajul: ”Cine cumpără o enciclopedie nu cumpără fiecare rînd, fiecare paragraf, fiecare pagină şi fiecare gravură; cumpără simpla posibilitate de a cunoaşte unul dintre aceste lucruri. Dacă aceasta se întîmplă cu un lucru concret şi relativ simplu, dată fiind ordinea alfabetică a părţilor, vă puteţi desigur închipui ce se poate întîmpla cu un lucru abstract şi variabil, ondoyant et divers, cum este memoria unui mort” (traducere de Andrei Ionescu).

P. P. S. În imagine, păsări exotice dintr-o stampă japoneză.

Niciun comentariu: