miercuri, 8 octombrie 2014

Albastru


Și uite așa, acum două zile, din însemnare în însemnare, am căzut visător peste o notă mai veche dintr-un caiet și mai vechi. Am descoperit un an, un nume, un titlu, o cifră. Nota suna destul de misterios: ”în 1886, W. E. Gladstone citește pentru a treizecea oară Iliada lui Homer în original”. Nu știu foarte precis de ce am consemnat acest amănunt. Dar am o bănuială. De obicei, un individ normal nu citește de atîtea ori o carte clasică. Dacă ar fi fost vorba de un roman, de Mizerabilii, de Insula misterioasă, de Prinț și cerșetor, să zicem, faptul în sine n-ar fi reprezentat mare lucru. Oricine poate citi un roman de 30 de ori. Sau de 50 de ori. Cu Iliada în greaca veche e altceva.

Cînd am redactat nota De cîte ori ați citit Război și pace, uitasem complet de numitul Gladstone și de isprava lui. Altfel, ar fi intrat vijelios în topul cititorilor intensivi. Și încă pe locul secund, chiar sub barba lui N. Steinhardt. Cifra 30 m-a făcut dintr-o dată visător. Am început cercetări minuțioase, săpături, investigații. Am tras cu urechea, cu ochiul. Am deschis biografiile oamenilor celebri. Am verificat listele tuturor oamenilor uitați. Am răsfoit enciclopediile. Am ridicat de subțiori bibliotecare trupeșe pentru a le ajuta să acceadă tocmai la raftul de sub tavan. Într-un tîrziu, m-am luminat. Rezum mai jos rezultatul iluminării mele.

William Ewart Gladstone (1809 - 1898) a fost un om politic englez. A ajuns de patru ori prim-ministru al Marii Britanii (pe atunci un imperiu). A împărtășit idei liberale. I s-au ridicat statui ca unui binefăcător al nației.

Și totuși... Mult mai interesantă decît activitatea lui politică mi s-a părut aceea de cărturar elenist. Înainte de a-și pierde vremea cu discursuri viclene în Parlament, William Ewart Gladstone fusese un clasicist. Și nu unul de rînd. Publicase cîteva cărți despre Grecia antică, despre epoca eroilor, despre poemele homerice. Citez doar lucrarea în 3 volume intitulată Studies on Homer and the Homeric age (1858).

Ce a observat W. E. Gladstone și nu observase nimeni pînă la el? Faptul că, în Iliada și Odiseea, Homer nu folosește niciodată (dar niciodată!), pentru a caracteriza văzduhul sau marea, adjectivul ”albastru”. În lexicul homeric nu există acest termen. Poetul spune despre apa mării, de nenumărate ori, că are culoarea întunecată a vinului (oinops ponthos). Nu spune că este albastră (sau verde). La Homer, întunecate ca vinul sînt, uneori, vitele, dar și frunzele de măslin. Cromatica homerică pare cu totul bizară. Gladstone descoperă, astfel, că vocabularul grec nu avea cuvinte pentru culorile verde și albastru. În consecința acestui fapt (absența termenilor), autorul afirmă că grecii nu percepeau pur și simplu aceste culori. Pare destul de ciudat, nu? Ipoteza lui Gladstone a inaugurat o discuție interminabilă.

Mă întorc la însemnarea din caiet. Curios mi se pare faptul semnalat de savant și mult mai puțin acela că în 1886 citea pentru a treizecea oară Iliada. Nu citea de plăcere, ci de nevoie. Căuta cuvîntul ”albastru” în versurile lui Homer.

P. S. Savanții pretind că ordinea descoperirii culorilor este următoarea: negru, alb, roșu, galben, verde, albastru.

3 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

N-am cuvinte să-mi exprim bucuria procurată de lectura acestui blog.

Cătălin spunea...

Da, și eu sunt dependent de aceste ”pastile”. Toată admirația, Domnule Profesor!

Valeriu Gherghel spunea...

Multumesc :)