miercuri, 6 august 2014

Nisip cartaginez


Cum am ajuns să recitesc Salammbô este un fapt mai interesant, poate, decît impresia mea despre romanul lui Flaubert.

Am întîlnit într-o carte, mai precis în Istoria lecturii a lui Alberto Manguel, la paginile 71-72 din traducerea românească, o referință la ”culoarea nisipului cartaginez”* și, firește, m-am întrebat la ce culoare anume trimite autorul.

Mi-am spus imediat două lucruri: fie că nisipul cartaginez este unul cu totul și cu totul special, irepetabil, cu o nuanță absolut cartagineză, de neuitat, fie că expresia lui Manguel reprezintă o trimitere erudită la un pasaj din Salammbô. Nu știu de ce m-am gîndit imediat la Salammbô și nu la un alt roman (sau la un poem). Și nu-mi pot explica de ce eram / și mai sînt atît de sigur că acolo (și numai acolo) se află soluția enigmei. Ce-i drept, povestirile a căror acțiune se petrece exact la Cartagina nu sînt prea multe. Și mai au și meritul că-mi rămîn necunoscute...

Am presupus, așadar, că Flaubert folosește vreun epitet surprinzător (era în stare!), care s-a păstrat în memoria lui Manguel mai bine decît într-a mea. Poate că, am continuat, prozatorul - care a vizitat ruinele cetății în timp ce-și redacta cartea, în iunie 1858 - a observat o nuanță într-atît de specială încît a pomenit-o în roman.

Cînd te obsedează ceva, fandacsia-i gata. Am început să fabulez... Mi-am închipuit în preajma cetății punice nisipuri de culoarea întunecată a vinului, verzi ca fierea, albastre, purpurii, bizantine, indigo, transparente, multicolore, psihedelice ș. a. m. d.

Mi-am început verificarea cu metodă. Mai întîi, am citit despre nisipuri. Am intrat în arcanele geologiei, cum ar veni. Și am aflat că nisipul nu are o culoare anume, una și aceeași peste tot. Nuanța lui depinde de compoziția chimică. Nu este un mineral (evident, asta înțeleg și eu), ci o colecție de granule (se dau dimensiunile între care și care o granulă e un fir nisip și nu altceva). În general, este bej sau galben-luminos, are așadar culoarea pielii lui Salammbô. De obicei, nisipul este un amestec de cuarț, de feldspat (amestec mineral) și oxizi de fier. Acești oxizi îi dau nuanța de bej sau de brun deschis. Unele plaje sînt acoperite de nisip roșu (fiindcă granulele conțin dioxid de fier). În fine, am mai aflat că ilmenitul face nisipul negru. Nisip se găsește din abundență și în deșert. Dar pe mine mă interesa nisipul din preajma cetății Cartagina, care era situată pe țărmul Mediteranei.

Bun. Și nisipul cartaginez? Nici un răspuns. Am citit atunci cîteva articole de arheologie istorică. Am privit poze. Am consultat vechile hărți ale cetății Cartagina, o colonie feniciană nu departe de Tunis (azi e un cartier al orașului). Era situată într-un golf la Mediterana. Am contemplat ruinele (tot în poze): temelii, coloane, mozaicuri, solul. Nimic. Și în tot acest timp, am recitit fără entuziasm (dar cu speranță!) Salammbô.

În afară de niște cărări din grădina casei lui Hamilcar Barca presărate cu ”nisip negru și pulbere de mărgean” (p.6) n-am găsit nimic relevant. Pînă acum.

Mai am de citit trei capitole.


* ”...pereții erau zugrăviți în culoarea nisipului cartaginez” (Alberto Manguel).

P. S. Am terminat de mult cele trei capitole. Absolut nimic despre culoarea nisipului cartaginez (17 august 2014).

Niciun comentariu: