joi, 14 august 2014

Îmi place / nu-mi place


Propertius: ”Sed pecasse juvat” -
Îmi place să păcătuiesc...


Cred că primul scriitor care a făcut liste cu lucrurile care îi plac / nu-i plac a fost Roland Barthes*. Lui Barthes nu-i plăceau, de pildă, femeile în pantaloni (ce oroare!!!), dar îi plăcea, în schimb, ca oricărui bun francez, brînza. Nu-i plăceau tautologiile (”a rose is a rose is a rose is a rose”), mușcatele, după-amiezile, dar îi plăceau salata, Bouvard și Pécuchet (romanul lui Flaubert, nu personajele), trandafirii, țigările de foi (havanele), pianul.

Jocul a prins imediat. Nimic mai distractiv decît să comiți o înșiruire. Prozatorul Georges Perec a publicat, la rîndu-i, prin 1979**, două liste cu lucrurile adorate, preferate / detestate, urîte (de la verbul a urî). De exemplu, lui Perec îi plăceau jazzul, Sei Shonagon, numele de locuri, brînza (ca și lui Barthes, doar era francez), Veneția, dar nu-i plăceau berea la sticlă, umaniștii, gînditorii (aici sînt perfect de acord cu el, nimic mai antipatic decît un gînditor!!!), majoritatea scriitorilor de limbă engleză (James Hadley Chase, Bradbury, Durrell, Koestler, Graham Greene, avea el un fix cu limba engleză), medicamentele (cui îi plac?), abuzul de italice și fidelitatea. Să reținem că nici lui Barthes nu-i plăcea fidelitatea. Mai bine o femeie frumoasă, decît una fidelă...

Perec nu spune nimic despre semnificația acestui joc de gusturi / dezgusturi. Lui îi plăcea pur și simplu enumerarea în sine (ca figură retorică; a comentat-o și Umberto Eco, în Vertigo: Lista infinită). Georges Perec nu pierdea nici o ocazie. Cărțile lui sînt pline de savuroase enumerări. Nici Roland Barthes nu-i acordă o importanță prea mare. Înșiruirea în sine nu înseamnă nimic. Dar menționează că lista ar fi, de fapt, un revelator al corpului: ”trupul meu este diferit de al celorlalți”.

Eu aș spune că e dimpotrivă: judecățile de gust arată, în realitate, cît sîntem de asemănători la nivelul ”estetic”, kierkegaardian vorbind. Diferența ni se trage de la intelect, de la cap.

Și mie îmi plac multe lucruri. Și îmi displac și mai multe. Dar n-am de gînd să vă plictisesc, în nota de față, cu ceea ce-mi place / displace mie. Sînt cît se poate de banal. Și, oricum, detest brînza...


* cf. Roland Bartes par Roland Barthes, Paris: Seuil, 1975, p.184.

** în L'Arc, n°76, 1979.

P. S. Am căutat o imagine care să ilustreze heteroclitul gusturilor noastre. Și am ales un Pieter Claesz (1596 - 1660): Vanité avec violons et boule de cristal.

3 comentarii:

heraasku spunea...

tocmai am recitit "convorbiri cu fellini" in care se gaseste un fragment asemanator cu ce-i place/ ce nu-i place. ma gandeam sa.l pun pe net dar mi-e lene sa scriu :)

Valeriu Gherghel spunea...

Multumesc. :)

Cătălin spunea...

Mie îmi place să vă citesc / nu-mi place când nu postați.