luni, 11 august 2014

Citate


În eseul despre lectură (prefața la cartea lui John Ruskin, Sesam și crinii), Marcel Proust îl laudă pe Arthur Schopenhauer, fiindcă își sprijină fiecare opinie (din Lumea ca voință și reprezentare) și pe cîte 20 de citate.

Proust scrie admirativ: ”simți că textele [citate de Schopenhauer, n. m.] nu sînt pentru el decît exemple..., aluzii... unde îi place să regăsească anumite trăsături ale propriei sale gîndiri, dar care nu i-au inspirat-o cîtuși de puțin”. Bineînțeles, se mai pune problema?

Eu n-aș lăuda un autor / cititor (și cu atît mai mult sau mai puțin un filosof) care caută în cărțile altora numai exemplificări ale propriilor idei, numai adeveriri și încuviințări. În acest caz, citatul de subsol (exemplul, cum zice Proust eufemistic) devine un cînt de slavă pentru ideea din pagină. Autorii citați sînt muzicanții și coriștii operei proprii. Asta se întîmplă mai cu seamă cînd autorul își descoperă prea devreme ideile. Cînd ideile i se fixează și (îi) devin obsesii. Este, din păcate, cazul lui Schopenhauer. Totul pare a-l confirma. Nu mai vede nimic negativ în jur.

Un autor care nu citează opinii diferite de ale sale este sau prea bătrîn (și închis în certitudinile proprii), sau extrem de naiv, sau foarte vanitos. Arthur Schopenhauer avea din toate cîte puțin, cînd și-a redactat opus magnum (în preajma anului 1818). Și avea din toate aproape totul la bătrînețe. Inclusiv opiniile-credințe despre fericire, mariaj și femei.

Din capul locului, prefer gînditorii cărora le plac obiecțiile. Și care caută în cărțile celorlalți îndeosebi opiniile contrare. Și care nu se sfiesc să le discute...

3 comentarii:

Cătălin spunea...

Karl Popper vs Schopenhauer...ar mai fi fost romantism?

Valeriu Gherghel spunea...

Considerați că Schopenhauer e un filosof romantic?

florina pirjol spunea...

S-a tradus Sesam si crinii? Tocmai constat ca am citat eseul-prefata al lui Proust in original (in "Cartea de identitati"). Ahhhh!