vineri, 18 iulie 2014

Observațiile unui vegetarian cuminte cu privire la canibali. Mai exact, observațiile unui vegetarian cuminte cu privire la toți ceilalți


Claude Lévi-Straus, Toți sîntem niște canibali precedat de Supliciul lui Moș Crăciun, traducere de Giuliano Sfichi, Iași: Polirom, 2014, 272p., 26, 95 lei.

Vreți să citiți o carte care să vă învețe ceva și nu doar să vă amuze (deși este cît se poate de amuzantă), o carte plină de lucruri curioase, dar și de minunății? Nu ratați în acest caz volumul Toți sîntem niște canibali. Aparține unui erudit, etnologul și antropologul Claude Lévi-Strauss (1908 - 2009), care a trăit multe (și mult, aproape 101 ani) și a văzut și mai multe. Este autorul unor cărți fundamentale: Tropice triste, Gîndirea sălbatică, Antropologia structurală, Mitologice (în mai multe volume).

Toți sîntem niște canibali (carte postumă, editată în 2013 de Maurice Olender) cuprinde un studiu, ”Supliciul lui Moș Crăciun”, publicat în Les Temps Modernes, în 1952 (într-o vreme în care Moș Crăciun era considerat un personaj la fel de vătămător pentru bunii creștini ca Harry Potter acum vreo 10 ani), și 16 articole / eseuri pe care Lévi-Strauss le-a scris la solicitarea publicației italiene La Repubblica între 1989 și 2000, cînd atinsese deja vîrsta patriarhilor. Sigur, nu este vorba de articole propriu-zise, textele sînt destul de lungi și nu seamănă nicidecum cu așa-zisele ”editoriale” (furioase și impresioniste) din gazetele românești.

Ce-i drept, Claude Lévi-Strauss ia, de cele mai multe ori, ca pretext pentru textul lui un incident contemporan, dar considerațiile rămîn mereu acelea ale unui savant, ale unui specialist în antropologie.

La noi, termenul ”specialist / expert” trezește imediat suspiciuni și surîsuri ironice, întrucît România este plină de ”specialiști / experți în situații de criză”, dar și în alte situații complicate (în botezuri, înmormîntări și divorțuri), ”experți” care își fac veacul pe la televiziuni și spun tot ceea ce le trece prin cap, cu un aer foarte important, de profeți dezabuzați. Din păcate, că ne place, că nu ne place, noi trăim într-o altă lume, mult deosebită de Occident, mai precis ”la porțile Orientului, unde totul este luat în bășcălie”.

În străinătate, publicațiile importante își pot permite să găzduiasă și astfel de texte destinate unui public restrîns. Să ne amintim că Times Literary SupplementLondon Review of BooksThe Guardian sau New York Review of Books publică frecvent texte redactate de filosofi foarte dificili, ca Richard Rorty, John Searle, Jonathan Culler sau Stanley Fish. Dar acolo este o altă lume. Punct.

Din cartea lui Claude Lévi-Strauss, recomand cititorilor, înainte de toate, articolul despre gîndirea japoneză, intitulat ”Totul pe dos” (pp.47-56). Nu sînt sigur că autorul are perfectă îndreptățire cînd pune în opoziție modul japonez de a privi lumea și eul cu cel european (gîndirea japoneză ar porni de la exterior spre interior, în timp ce gîndirea europeană ar proceda invers), dar sînt sigur că unele amănunte vă vor amuza: femeile din Japonia bagă acul în ață și nu ața în ac, iar bărbații introduc în grajd caii cu spatele. Citiți, vă rog, și extrasele de la punctul A.

Foarte interesante mi s-au părut și articolele ”Bijuteriile etnologului” (pp.115-127: bijuteriile sînt anexele nemuritoare ale corpului; ele resping / îndepărtează moartea), ”Probleme de societate: excizie și procreare asistată” (pp.79-99: obiceiul exciziei și circumciziei în unele țări africane), ”Sexualitatea feminină și originea societății” (pp.201-213: la origine, societatea a fost un matriarhat sau un patriarhat?)...

Dar cartea lui Claude Lévi-Strauss merită să fie citită în întregime.

Mîine (19 iulie) voi trascrie aici cîteva pasaje din carte.
Mîine, adică ieri, nu am avut dispoziție (și nici energie) pentru a culege pasajele promise.
Poimîine, adică azi (20 iulie, sărbătoarea sfîntului Ilie), am găsit și dispoziție, și energie, și timp.


A. Obiceiuri japoneze

”Croitoresele din era Meiji puneau ața în ac împingînd urechea acului pe firul de ață ținut nemișcat, în loc să împingă firul în urechea acului...; pentru a coase împingeau țesătura în ac în loc, cum facem noi, să înfigă acul în țesătură. În vechea Japonie se încăleca prin dreapta, iar calul era băgat în grajd cu spatele înainte” (pp.48-49).

”Tîmplarul japonez taie cu ferăstrăul trăgînd unealta spre sine... Olarul își învîrte roata cu piciorul stîng în sensul acelor de ceasornic, spre deosebire de olarul european sau chinez, care o învîrte cu piciorul drept și, în consecință, în sens invers” (p.49).

”O prietenă japoneză, mare călătoare, mi-a spus într-o zi că în fiecare oraș putea să aprecieze poluarea mediului examinînd gulerul cămășilor soțului ei. Nici o occidentală, cred eu, n-ar judeca așa: femeile noastre s-ar gîndi mai curînd că gîtul soțului lor nu e curat. Ele ar atribui o cauză internă unui efect extern: raționamentul lor ar merge dinspre interior spre exterior. Prietena mea japoneză, în schimb, raționa dinspre exterior spre interior” (p.51).

”În loc să facă, asemenea nouă, din subiect o cauză, gîndirea japoneză vede în el mai curînd un rezultat. Filosofia occidentală a subiectului este centrifugă; cea a Japoniei, centripetă, plasează subiectul la capătul drumului” (p.53).

B. Bărbatul care merge pe două cărări

”Un mit al indienilor seneca [din confederația irocheză, n. m.]... include un episod curios. O tînără a consimțit să se mărite cu un bărbat despre care știe că este fiul unei puternice vrăjitoare și îl urmează pînă în satul acesteia: 'Soțul mergea în față și ajunseseră într-un loc unde cărarea se despărțea în două poteci ce formau un fel de inel alungit care se închidea ceva mai încolo. Spre marea ei surprindere, femeia văzu cum soțul ei se dedublează și cele două corpuri urmează unul o potecă, iar altul cealaltă potecă. Rămase năucită, neștiind pe ce cale trebuia s-o apuce ea. Din fericire..., o alese pe cea din dreapta și văzu curînd că potecile se uneau și că acolo cele două corpuri ale soțului ei se contopiseră din nou..'” (pp.154-155, din articolul ”Gîndire mitică și gîndire științifică”).

P. S. În imagine: Takeuchi Seiho (1864-1942): Pagodă.

Niciun comentariu: