duminică, 6 iulie 2014

Nuduri în bibliotecă


Am privit multă vreme portretele unor cititori din Renaștere și Baroc, îmbrăcați foarte gros, cu sentimentul și ideea (greșite!) că veșmintele bogate (îndeosebi blănuri) aveau menirea să arate rangul acestor personaje, noblețea, prestigiul lor. Cartea avea, în opinia mea, o funcție similară: sugera complicația intelectuală a individului.

Vă amintiți poate de portretele lui Erasm din Rotterdam. Unul dintre ele este pictat, în 1523, de Hans Holbein cel Tînăr. Să-l examinăm cu atenție: robă grea, mîneci răsfrînte, căciulă pe frunte, degetele sprijinite pe un tom.



Un alt portret al lui Desiderius Erasmus (realizat de același artist) îl reprezintă pe savant scriind.



Să privim acum un tablou al lui Jean Siméon Chardin, din 1734, intitulat Un philosophe occupé à sa lecture; prezintă aceleași caracteristici: filosoful nostru este strivit de blănuri.



Să trecem acum, cu voia Dvs., la tablouri mai recente. Propun, mai întîi, celebra La Liseuse a lui Jean-Jacques Henner. Tabloul a fost realizat în 1883. L-am pus pe blog de multe ori. Iată-l:



Tot o carte citește (sau se preface numai) și femeia din tabloul (mai degrabă, ironic) al lui Emmanuel Benner, Marie-Madeleine au désert (1886). Îl puteți contempla chiar deasupra acestei note (este prima imagine din șirag). Din fericire pentru ea, Maria Magdalena nu se găsește chiar într-o pustie, ca sfîntul Anton al lui Flaubert, ci într-o încăpere (poate, o peșteră). Penitenta se sprijină pe mătăsuri și moliciuni. Instrumentarul căinței este complet (îl știm din tablourile care descriu ”vanități”): un craniu, o evanghelie uriașă, penumbră, melancolie, alean. Singurul amănunt incongruent în contextul tristeții este albeața trupului, nefirească pentru o locuitoare a pustiei. Trebuie să presupunem în peșteră (dacă e o peșteră) și existența unui izvor. Emmanuel Benner insinuează fie că straiul femeii a putrezit de mult, s-a tocit de purtare (dar asta nu explică strălucirea așternutului), fie că orice căință autentică produce fierbințeală și ridică temperatura încăperii pînă la un nivel suportabil și de către un om dezbrăcat. Optez, desigur, pentru a doua posibilitate.

Mă întorc la imagini. Constatăm că veșmintele dispar treptat, dintr-o cauză necunoscută, mai ales dacă este vorba de domnițe și penitente. Nuduri de bărbați care citesc este mai greu să găsim pe Google (cineva îmi arată că se găsesc, totuși). Bărbații nu au desuetul obicei de a citi cărți. Ei citesc cel mult cadranele de pe bordul mașinilor (adeseori, este singura lor lectură în viață)...

Pentru a înțelege rostul straielor bogate, trebuie să deschidem cartea lui Fritz Nies, Imagerie de la lecture: Exploration d'un patrimoine millénaire de l'Occident, traduction de l'allemand par Jacques Grange, Paris, PUF 1995. Este o cercetare iconografică.

Autorul german pretinde că, timp de secole, nu s-a făcut foc în bibliotecă din pricina obiectelor ușor inflamabile. Cărturarii lucrau, deci, în frig. Cei care petreceau multe ore în bibliotecă sau scriptorium, călugării în Evul Mediu, savanții în epoca modernă, erau obligați să se îmbrace foarte gros. Desigur, nu era o ținută extrem de comodă. Dar cititul a presupus dintotdeauna sacrificii. Mai tîrziu, a apărut caloriferul. Cititorii au putut, astfel, să se dezbrace fără teamă. Precum cititoarea lui Jean-Jacques Henner.

Să nu uităm că regina Christina a Suediei îl convoca pe Descartes în biblioteca ei. Lua lecții de filosofie de la el. Răsfoiau cărți. Gînditorul a răcit și a murit (în februarie 1650). Regina, obișnuită cu gerul, i-a supraviețuit...

Nu vă lăsați, așadar, ademeniți de regine...

2 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

Felicitări admirative! Fiecare postare de pe blogul dumneavoastră este un eseu plin de prospețime, seducător, excepțional. Cu prietenie.

Valeriu Gherghel spunea...

Mulțumesc din suflet :)