vineri, 13 iunie 2014

Trei steluțe pentru Montaigne și alte două pentru Tanizaki


Nu numai în România bloggerii pun note (sau steluțe) autorilor și cărților, dar și în Franța.

Este, observ, o modă răspîndită. Un blogger inocent citește, de pildă, Jurnalul unui bătrîn nebun de Junichiro Tanizaki și, fiindcă nu sesizează miza romanului, vede în el numai o carte despre un moșneag pervers și-i acordă numai două steluțe avare din cinci. Îmi amintesc că și Sandra Newman (despre care am scris cu simpatie, în 1 februarie, aici) punea note lui Balzac și Tolstoi. Dar am luat-o ca pe o glumă. Fenomenul este, totuși, foarte serios.

Ceva îți place (sau nu-ți place): puțin, mult, oarecum, deloc, nespus ș. a. m. d. Ceva e bun (sau prost): foarte, nu prea, destul de ș. a. m. d. Adverbele plăcerii sînt multe, dar nu nenumărate. Știi că îți place ceva, dar îți este imposibil să spui în ce măsură și, uneori, de ce. Plăcerea, cred, nu poate fi cuantificată precis (în cifre de la 1 la 10 sau în steluțe). Reprezintă ceea ce logicienii numesc o ”mulțime vagă”. Simți că o carte e bună sau proastă. Intuiești. Ai dreptul să spui asta. În adverbele limbii române. Cînd vine vorba de note, devin sceptic. N-are nici un haz să pui note lui Flaubert.

Aflu, deci, că în Franța a apărut, în mai, o nouă carte despre Michel de Montaigne (nimic mai firesc, unde în altă parte să se analizeze Les Essays?) și caut recenzii în publicațiile din Hexagon spre a-mi face o impresie. Cartea se intitulează Montaigne: la vie sans loi, este semnată de Pierre Manent (deja cunoscut în România, i s-au tradus mai multe studii) și a apărut la Flammarion. Costă numai 20 de euro. Citesc o recenzie nesfîrșită pe un site cu de toate (inclusiv comentarii politice), numit Atlantico. La sfîrșitul recenziei, domnul Arnaud Joly, cronicarul, acordă cărții lui Pierre Manent 3 steluțe din 5. Înțeleg că lucrarea e bună, dar nu extraordinară. Nu am cum verifica acest verdict înstelat. Așa va fi fiind. Trebuie să cumpăr cartea.

Și dacă tot veni vorba de Montaigne, menționez că lucrarea lui Antoine Compagnon, Un été avec Montaigne, care s-a tipărit anul trecut, s-a vîndut pînă acum în 150.000 de exemplare. La noi, nici cărțile de ficțiune nu au atîți cumpărători. Asta e :)

P. S. În imagine: Johann Baptist Reiter (1813 - 1890): Madchen mit Liebesroman.

2 comentarii:

heraasku spunea...

aprecierile/ deprecierile sunt aduse la viata, mi se pare, pentru ca in contextul social (si ma refer la spatiul public) sa apara statistica, statistica cere decide totul. traim, si asta o stim bine, o epoca sociologica, un timp in care sociologia a ajuns, pe nesimtite, religia pe care o dorea Comte, iar sociologii, in politica/ arta/ si ce-o mai exista, preotii/ samanii unei viziuni/ lumi mult superioare oricarui timp.
multi nu mai au urechea formata pentru a auzi judecatile sociologice ce impanzesc viata. simple judecati sunt umilite prin inttrebarea: cine a scris asta? unde ai citit?
bucuria e in alta parte, dar trebuie sa o ocrotesti. la fel si democratia. minuni ce trebuie ocrotite nu operate sociologic.

Valeriu Gherghel spunea...

Stelutele ar fi de folos daca ar fi puse de un specialist. Ne-ar semnala ce sa cumpăram de la librarie. Ce sa citim. Problema apare cand vin de la un ageamiu :))