duminică, 8 iunie 2014

Neglijența asasină


Există oare cărți importante, capodopere, cum ar veni, neglijate de public și critică?

Dacă luăm aminte la soarta romanului Moby-Dick (1851), s-ar zice că da. Herman Melville nu a vîndut mai mult de 3000 de exemplare (din Moby-Dick) în toată viața lui (a murit în 1891, uitat de toți), iar critica ori i-a adus reproșuri (amestec de ficțiune și informații lipsite de relevanță) ori l-a neglijat cu totul. Dar astăzi? Mai este posibil astăzi un astfel de caz? Scriitorii (în unanimitate) trăiesc cu impresia că da. În ceea ce mă privește, am temeiuri să mă îndoiesc. Exemplul lui Melville nu este relevant. Trăim, totuși, pe o altă lume.

S-a făcut caz de romanul unui anume Dow Mossman, The Stones of Summer (un roman de aproape 600 de pagini). Cartea lui Mossman s-a tipărit în 1972 la o editură (Bobbs-Merill) care a dat faliment imediat după publicarea ei. Deși nu a fost promovată de editură, cartea a avut parte de o recenzie foarte elogioasă, în The New York Times Book Review. Ironia sorții (dacă există soartă și dacă soarta poate fi ironică): recenzia era semnată de un critic literar care îl comentase, într-un volum publicat cu doi ani înainte, intitulat The Ironic Diagram, și pe Melville. Se numea John Seelye și era la rîndu-i prozator.

Peste trei decenii, în 2002, un regizor a făcut un film, Stone Reader, cu și despre sărmanul Mossman. L-a găsit cu greu pe autor. Omul trecuse printr-o criză nervoasă, îndată după debut, stătuse cîtva timp într-un spital și, amănunt nu lipsit de importanță, renunțase cu totul la scris. Fusese sudor vreme de 19 ani, apoi lucrase la un ziar din Cedar Rapids, Iowa, ca ”paper bundler” (nu sînt în stare să traduc sintagma: împacheta, probabil, gazete pentru a fi trimise cu poșta la abonați). Nu rezistase, așadar, ”traumei” debutului.

Nu este singurul literator care s-a lăsat de scris. Dow Mossman face parte din grupul destul de numeros al autorilor cu un singur volum. Din film nu reiese deloc că ar fi devenit autor de sertar. Omul era pur și simplu labil. Romanul lui, The Stones of Summer, s-a republicat în 2003, la Barnes & Noble. Ecoul a fost mai degrabă modest. John Seelye se înșelase. Cartea lui Mossman nu era o capodoperă.

Mă întorc la întrebarea de la care am pornit: există capodopere de care încă nu am aflat? Există genii lipsite de ecou? Repet: în secolul XX și în cel în care am intrat de multișor, posibilitatea existenței (în biblioteci și librării) a unei capodopere încă nereperate de critică și de public este aproape egală cu zero.

Mai mult, pentru ca posibilitatea să fie într-adevăr egală cu zero, s-a înființat un site, The Neglected Books Page, care poate fi consultat aici și care și-a propus să recupereze toate cărțile disprețuite de un public indiferent, pervers și ingrat.

P. S. Voi propune administratorilor acestui site promițător Porunca lui rabbi Akiba și Breviarul sceptic. De ce să mint? Am convingerea că sînt un eseist foarte neglijat  :)

P. P. S. Din păcate, Dow Mossman nu figurează nici măcar în lista pe care Enrique Vila-Matas a propus-o în Bartleby & Co.

2 comentarii:

Cătălin spunea...

Ba eu nu vă neglijez de loc!
Și dacă nu suntem mulți, suntem buni (nu ca în Lăpușneanu). Ha!!

Valeriu Gherghel spunea...

:) Mulțumesc...