marți, 10 iunie 2014

Flowering Judas...


Mi-am amintit astăzi, brusc, o discuție mai veche.

Am găsit chiar pe 1 mai (răsfoiam un roman de Vonnegut) un fragment din poemul lui T. S. Eliot, Gerontion, l-am citat pe Facebook și m-am întrebat ce poate să însemne ”arborele lui Iuda”. Nu mai auzisem de el. Știam legenda care spune că Iuda s-a căit pentru fapta lui, că a înapoiat arginții și că s-a spînzurat. Pe FB discuția a fost pasionantă, dar a deviat repede spre teologie. A fost necesar Iuda în scenariul christic?

În Evanghelia după Matei (27: 3-10), numele arborelui nu este specificat. Imaginația comentatorilor poate broda în deplină libertate (și gratuitate). A fost măslin? A fost cedru? A fost chiparos? A fost smochin? Nimeni nu poate spune cu maximă certitudine. Oricum, trebuie să fi fost un arbore serios, cu ramuri trainice, nu un simplu boschet. Într-un fel, pentru un atare act, măslinul nu pare a fi un copac de încredere. Ce-i drept, cînd omul vrea cu orice preț să-și ia viața, este suficient și un fir de pai. Se gîdilă pe la tălpi cu el și moare de rîs. O astfel de moarte nu este de lepădat :)).

Bănuiesc, totuși, că bietul apostol nu a murit de rîs. A făcut o depresie, un episod melancolic, probabil, și nu a putut să meargă în pavilioanele doctorului Brânzei, la Socola, pentru a fi salvat, asemenea poeților depresivi din Tîrgul Ieșilor, prin cure cu electroșocuri și relaxare musculară progresivă. Cum ar veni, i-a lipsit asistența de specialitate...

Mă întorc la poemul Gerontion al lui T. S. Eliot. Citez, încă o dată, fragmentul în original și traducere:

”In depraved May, dogwood and chestnut, flowering judas,
To be eaten, to be divided, to be drunk
Among whispers”

Versiunea românească aparține lui Virgiliu Ștefănescu Drăgănești (traducătorul lui Kurt Vonnegut):

”În risipitorul mai, sîngerul și castanul, arborele lui Iuda acum în plină floare,
Să fie mîncați, împărțiți și sorbiți
Printre șoapte”.

În fața versurilor lui T. S. Eliot, Virgiliu Ștefănescu Drăgănești nu s-a omorît prea tare cu firea, deși era vorba, într-un fel, și de sinucigașul Iuda. Traducerea este literală, aproape corectă (”acum” e în plus), dar termenul ”depraved” înseamnă, în versul lui T. S. Eliot, altceva decît ”risipitor”. Risipitor este un adjectiv prea cuminte. În versul lui Eliot, ”depraved” nu înseamnă, desigur, ”depravat”, ”pervers”, ”stricat” (cum găsim în dicționar). (Dar dacă înseamnă, ce mă fac?) Aș traduce, deocamdată, expresia ”depraved May” astfel: ”exuberantul (jubilatorul, ebrietatul) mai”. E vorba de o izbucnire vegetală. Mîine s-ar putea să găsesc o echivalare mai nimerită.

Sintagma ”flowering judas” (poate fi și plural) trimite la așa-numitul arbore al lui Iuda (Cercis siliquastrum), originar din Asia, dar aclimatizat de mult și în Europa. Tufe minore de Cercis siliquastrum înfloresc, în ”depravatul mai”, și într-un parc din Iași situat foarte aproape de ”Fundațiunea regele Ferdinand Întîiul”, care adăpostește biblioteca universitară.

Despre implicațiile teologice ale citatului, vom discuta cît de curînd. N-am de gînd (încă!) să-mi procur firul de pai...

P. S. Imaginea reproduce o pictură murală din secolul al XVI-lea. Iuda pare a atîrna de un palmier pipernicit...

Niciun comentariu: