joi, 19 iunie 2014

Cum să citești isteț


Mortimer J. Adler & Charles Van Doren, Cum se citește o carte. Ghidul clasic pentru o lectură inteligentă, traducere de Doru Castaian, Pitești: Editura Paralela 45, 2014, 368p.


Nu știu dacă vă puteți închipui acest paradox temporal: e vorba de o carte mult mai veche decît subsemnatul. Nu este o carte clasică, din păcate, este numai o carte extrem de curioasă. Mortimer Jerome Adler (1902 - 2001) a publicat-o în 1940. În 1972, la a treia ediție (amplificată, bineînțeles, cu o listă de ”cărți fundamentale”), autorului originar i s-a asociat un autor secund: Charles Van Doren. Cartea nu a devenit nici mai bună, nici mai rea decît fusese la obîrșie.

În traducere, titlul este, desigur, modificat. În 1940, cartea se intitula How to Read a Book: The Art of Getting a Liberal Education. În ediția din 1972, titlul a devenit How to Read a Book: A Guide to Reading the Great Books.

Mortimer J. Adler a pornit de la constatarea (cît se poate de corectă, altminteri) că multă lume nu știe să citească (să priceapă, să interpreteze) o carte, deși a trecut printr-o universitate sau măcar printr-un colegiu. Pentru a remedia situația (era un filosof foarte optimist), s-a gîndit la un soi de îndrumător practic și a redactat lucrarea de față în stilul cel mai pedestru cu putință. Un critic i-a reproșat că ar fi trebuit să citească, înainte de a compune How to Read a Book, o lucrare intitulată How to Write a Book. Profesorul Adler scria, pesemne, într-un mod înfiorător.

Ideea de bază este că trebuie să citim ”sursele”, marile cărți, capodoperele, și că trebuie să ne ferim ca de foc de cărțile secundare, de literatura ”periferică”. Erudit spus, ca să citez din clasici, e bine să mergem la izvor și nu la ulcior.

În opinia lui Adler, cunoașterea este de trei feluri (fiecare fel fiind la rîndu-i de mai multe feluri): practică, informațională și comprehensivă. Se putea mai limpede: există cunoaștere directă și cunoaștere indirectă, prin intermediar. În Problemele filosofiei, Bertrand Russell fusese ceva mai concis în această privință.

Observație marginală: cunoștințele noastre provin în mare parte pe o cale derivată. Ceea ce știm, știm din cărți, de la părinți și profesori, de la amici, din wikipedia, din auzite. Nu am fost pe lună, dar știm cu precizie că pe lună nu curg fluvii. N-am încercat să spargem cu ciocanul un diamant, dar știm că e greu de spart, dacă nu-l trecem, cum cerea sfîntul Augustin, prin sînge de țap. N-am fost în Japonia, dar știm că locuitorii de acolo au ochii oblici și obișnuiesc adeseori să-și facă seppuku.

În consecință, trebuie să citim pe F. Scott Fitzgerald în original și să ignorăm literatura critică despre pasiunea lui Gatsby pentru frumoasa Daisy Buchanan. Există mai multe feluri de lecturi. Unul dintre ele se cheamă ”syntopic reading”. Cînd citim, trebuie să facem deosebirea dintre propoziție, frază și paragraf. Pe vremuri, paragraful era lung. Uitați-vă în Proust! În post-modernitate, din princina jurnaliștilor, este mai scurt. S-a petrecut o revoluție. Scopul unei lecturi deștepte este "the growth of the mind". Frumos! Înțeleagă fiecare ce vrea din sintagma citată...

Cam acesta e genul de cogitații preferat de Mortimer James Adler în lucrarea lui din 1940, reeditată în 1967 și 1972, și tradusă în românește în anul de grație 2014.

How to Read a Book rămîne, cel puțin pentru mine, o curiozitate. Nici dacă m-aș întîlni la colțul străzii cu Matusalem, n-aș fi mai uimit...

Niciun comentariu: