miercuri, 18 iunie 2014

2BRo2B la microfon


N-am apucat încă să ”citesc” un Audio Book. Fiindcă n-am mașină, probabil :)) Dar nu sînt deloc mîndru de asta. Vreau să (mă) dumiresc (și) de ce nu am citit pînă acum o astfel de ”carte”.

Deși pare ceva post-modern, ”audiobook”-ul ne întoarce de fapt în trecut. Probabil că știți mai bine decît susiscălitul: aproape două milenii, în Antichitate și Evul Mediu, oamenii au trăit, într-un fel, printre ”audiobook”-uri. Au citit prin ascultare. Au tras cu urechea. Prea puțini știau să citească. Iar cei puțini care se pricepeau la dificila artă a lecturii, citeau cu glas tare. Cu cîteva excepții deja inventariate de specialiștii în silent reading, nimeni nu citea numai cu ochii, în gînd.

În tot acest timp, cartea (și textul) a(u) fost mai degrabă un fenomen sonor decît unul vizual. Să ne gîndim la Cîntarea cîntărilor din Biblie. Noi o percepem ca text, vedem un poem erotic acolo, dar Cîntarea cîntărilor a fost multă vreme exact ceea ce spune explicit titlul: cel mai reușit dintre toate cîntecele pe tema iubirii. Grecii ascultau nu numai tragediile lui Sofocle (în amfiteatrul lui Pericle de la poalele Akropolei), dar și prelegerile lui Platon sau Aristotel, dar și poeziile lui Sappho..

Medievalii se adunau în sala mare a castelului și ascultau un recitator. Un ”audiobook” vivant, cum ar veni. Nu era obligatoriu să fie însuși autorul romanului despre Tristan și Isolda. De cele mai multe ori era altcineva, un individ cu voce frumoasă și cu multe cărți în cap. Recitatorul știa pe de rost o carte întreagă, Cavalerul în cotigă, Erec și Enide, și o interpreta în fața unui grup de nobili. Divina comedie se recita, de pildă, la răspîntii sau în forum. Numai monahii, the happy few, puteau citi efectiv, singuri. În iernile lungi de iarnă, țăranii spanioli au ascultat pățaniile lui Don Quijote, interpretate de un literat, și au rîs cu poftă de discursurile caraghioase ale cavalerului despre Veacul de Aur. Pentru ei, romanul lui Cervantes era unul comic. Și asta se întîmpla în secolul al XVII-lea.

”Audiobook”-ul ne întoarce la epoca neștiutorilor de carte, a analfabeților. Îmi aduce aminte de emisiunea ”Teatru la microfon”, de ”Noapte bună, copii”. Am înțeles dintotdeauna cititul ca pe ceva activ, la care particip cu toată ființa, nu numai cu ochii (sau urechile). A citi înseamnă a face numai și numai acest lucru. Nu pot să parcurg o carte și, totodată, să-mi pun ordine într-un sertar sau să mătur prin cameră. ”Audiobook”-ul mi-ar strica toate reflexele (și rutinele) de lectură (și gîndire). Aș avea impresia că nu mi-am terminat studiile elementare. De ascultat, ascult cu plăcere muzică de tot felul, rock, blues: The Beatles, Led Zeppelin, Pink Floyd, Cinderella etc.

M-am obișnuit să citesc pe ecran, pe laptop, la calculator, cărți în formal electronic, studii în PDF, ziarele cu ediții online. Scriu de zece ani și îmi fac extrase tot la / pe laptop. Am, totuși, un caiet pentru notițele nocturne, ca să nu uit ideea pînă dimineața. De prea multe ori am uitat. Accept e-book-ul. M-am resemnat de mult cu el. N-are gust, n-are miros, e fad. Asta e. Nu mă fac, așadar, că nu știu pe ce lume trăiesc.

Dar nu mi-ar plăcea cîtuși de puțin să audiez Război și pace, nici dacă mi-ar citi însuși Lev Nikolaevici Tolstoi, resuscitat pentru acest eveniment colosal. M-aș acuza de lene. În treacăt fie spus: s-a păstrat vocea lui Tolstoi, voalată, într-o înregistrare de la începutul secolului trecut. Scriitorul spune ceva, un mesaj semnificativ, cu siguranță, în mai multe limbi (rusă, engleză, franceză, germană).

Oricum, dacă vreți să citiți prin ascultare Emma de Jane Austin, Vrăjitorul din Oz de Frank L. Baum, Oameni din Dublin de James Joyce, 2BRo2B de Kurt Vonnegut (abia acum am întîlnit acest titlu, trebuie să fie o povestire din tinerețe, poate un sf!), o puteți face pe gratis aici.

Sînt un retrograd, asta sînt, recunosc...

P. S. Plăcerea de a citi un ”audiobook” nu o poate avea decît acela care dorește să ”posede” și o carte cît o unghie cu toate sonetele lui Shakespeare pentru a o contempla la microscop: bibliomaniacul.

P. P. S. În imagine: măști de actor pe un mozaic roman din secolul I î. e. n.

P. P. P. S. În Încercare de poetică medievală (traducere de Maria Carpov, București: Editura Univers, 1983, p.68), Paul Zumthor susține că pînă și în secolele XIV și XV noțiunile de ”auctor” și ”actor” se confundă. În secolele XII și XIII, textul este un eveniment care se joacă în fața unui public. Astăzi, noi îl vedem sub formă de carte, dar el nu a fost gîndit ca o ”carte”, ci ca reprezentație, ca interpretare, ca joc scenic. În acest interval, textul este un ”obiect auditiv”, un eveniment sonor.

3 comentarii:

heraasku spunea...

exista un site unde se gasesc sute de carti in format audio. poate nu e legal dar e monumental :-) fac parte din biblioteca nevazatorilor. eu am intalnit cateva carti pe care le pot audia. dar sunt cartile pe care le-am citit de cateva ori. Iosif si fratii sai, am citit-o de trei ori si am audiat-o de doua ori. Muntele vrajit. Nuvelele lui Cehov, toate, sunt usor de ascultat. Vechiul Testament, Josephus Flavius - Antichitatile iudaice.
N-am reusit sa audiez Doctor Faustus si... Razboi si pace.
cred ca se poate audia doar ce poti psalmodia, ce iubesti a psalmodia.

Valeriu Gherghel spunea...

Cu asta sunt de acord. Eu spuns serios ca sunt un reactionar. S-ar putea ca audiobookul să fie de folos, măcar celor care nu pot vedea literele pe o pagină. Totusi, eu raman la senzatia de pasivitate (dacă as asculta o carte vorbita).

razvanvanfirescu spunea...

De trei ori am incercat sa scriu un comentariu, de trei ori mi-a dat eroare platforma aceasta...

Este ultima incercare:

Nu pot sa ascult carti, pot doar sa le citesc pentru ca se pierde acea intimitate pe care o presupune relatia carte-cititor.
Sper sa nu fiu nevoit vreodata sa ascult carti in loc sa le citesc...

Platforma aceasta mai, mai ca ma face sa vreau sa-mi reactivez facebook-ul doar ca sa pot lasa un comentariu ca lumea...