vineri, 9 mai 2014

Unde sînt nălucirile omenești? Iată, să făcură țărână...


Despre motivul literar ubi sunt am scris acum aproape un an aici. Răsfoiam însemnările împăratului Marcus Aurelius (trece drept filosof stoic, dar are, adeseori, accente cinice) și am căzut peste o versiune a motivului nesemnalată de exegeți. Am divulgat-o eu în premieră absolută :)

Mîine pe la ceasul la care de obicei numai cocoșii cîntă pentru a trezi la viață găinile (adică pe la 9 trecute fix, ca să fiu mai exact), am de prezentat o comunicare despre acest motiv ilustru la un simpozion (neapărat academic). Am străbătut, desigur, toată literatura problemei (cît am găsit și eu în bazele de date și în biblioteca personală, mai mult nu aveam cum și nici nu este nevoie, cred), am copiat pasaje semnificative din scrierile așa-zis sapiențiale, toată ziulica de azi.

Dacă nu voi fi gata în seara asta (mai am multișor de scris), va trebui să cînt eu primul pentru a trezi cocoșii ca să trezească ei găinile, ca să mă trezească ele pe mine. Și tot așa...

Pentru a vă face o idee cu privire la osteneala mea, voi transcrie un fragment din Învățăturile lui Neagoe Basarab..., în care cărturarii au observat prima apariție în cultura românească a motivului cu pricina (ubi sunt). De fapt, secretarii domnitorului muntean (cărora, probabil, înțeleptul Neagoe le dicta în zori, adică la ceasuri academice) au tradus (și au pus) în textul învățăturilor fragmente dintr-o omilie a sfîntului Ioan Hrisostomul, intitulată ”Despre răbdare...”. Nu este un plagiat (cum a afirmat odinioară aprigul Demostene Russo), fiindcă la 1521 nu exista noțiunea de copyright. Toți scriitorii medievali procedau la fel.

Dar frazele pe care le-am ales pentru Domniile Voastre sînt de o mare, nesăbuită frumusețe. Mai mult nu pot să zic. Citiți rogu-vă:

”Unde iaste acum [frumusețea] obrazului? Iată, s-au negrit. Unde iaste rumeneala feței și buzele cele roșii? Iată, s-au veștejit. Unde iaste clipeala ochilor și vederile lor? Iată, să topiră. Unde iaste părul cel frumos și pieptănat? Iată, au căzut. Unde sîntu grumazii cei netezi? Iată, s-au frântu. Unde iaste limba cea repede și dăslușită? Iată, au tăcut. Unde sîntu mâinele cele albe și frumoase? Iată, s-au deznodat. Unde sînt hainele cele scumpe? Iată, s-au pierdut. Unde iaste înflorirea statului? Iată, au perit. Unde sîntu unsorile și zulufiile cele cu miros frumos? Iată s-au împuțit. Unde iaste veseliia și dăzmirdăciunile tinerețelor? Iată, au trecut. Unde sîntu părerile și nălucirile omenești? Iată, să făcură țărână, că țărână au fost”.

Nu vă speriați! Toți vom păți asta. Fie că sîntem în vîrful scării sociale, fie că sîntem pe treapta cea mai de jos. Fiți dar senini!

P. S. În imagine: Georges de La Tour (1593 - 1652): Madeleine à la veilleuse (c. 1640).

Niciun comentariu: