marți, 13 mai 2014

Știu pentru că am văzut cu ochii mei


Isidor de Sevilla, Etimologii XI - XII, traducere de Anca Crivăț, Iași: Polirom, 2014, 280p.


M-a uimit dintotdeauna credulitatea scriitorilor antici și medievali.

În Naturales quaestiones, de pildă, ilustrul Lucius Annaeus Seneca, pare un naiv desăvîrșit. Nu cred că-l poate întrece cineva. Enciclopedia lui este plină de închipuiri caraghioase, de ciudățenii și absurdități. Nici sfîntul Augustin nu a fost mai prejos.

Și nici sfîntul Isidor de Sevilla (c. 560 - 636), care a lăsat o enciclopedie pe drept cuvînt glorioasă, în 20 de cărți, cu titlul Etymologiae sive Origines. Iată, editura Polirom oferă curioșilor, în traducere, cărțile XI (despre om și monștri) și XII (despre fiare și alte jivine ciudate).

La acești autori (Seneca, Augustin, Isidor), totul provine din speculații și raționamente deductive, care nu se bazează pe aproape nimic, din mărturii neverificabile (cutare povestește că a văzut într-o țară îndepărtată unicorni și autorul notează imediat în enciclopedia lui această prețioasă informație) și, mai ales, din cărțile celorlalți.

Pentru Antichitate și Evul Mediu, este cît se poate de adevărat: cărțile provin din cărți (și din nimic altceva).

În loc să meargă în pădure și să privească plantele despre care scriu, în loc să investigheze natura (izvoarele și făpturile din jur), savanții se retrag în bibliotecă. Nu este unghiul cel mai potrivit pentru a observa fenomenele cerești, să zicem.

Abia Roger Bacon (c. 1214 - 1294) va exclama (contrazicînd credința împărtășită atît de Augustin cît și de Isidor): ”Diamantul nu poate fi spart cu sînge de țap. Știu asta pentru că am văzut cu ochii mei”.

În Evul Mediu, experiența (și la sfîntul Bernard de Clairvaux, dar și la ceilalți teologi) este, înainte de orice, experiență spirituală, mistică. Pentru sfîntul Bernard, două sînt experiențele fundamentale: experiența păcatului și experiența absenței lui Dumnezeu. Pentru mistici, așadar, experiența celor absente este mult mai prețioasă decît experiența celor prezente.

A fost firesc, am impresia, ca primii filosofi empiriști, ca primii chimiști și fizicieni veritabili să condamne cartea (în genere) și să o trateze cu dispreț. Deși nu aveau cîtuși de puțin dreptate. Cartea nu este opusul experienței (cum credeau empiriștii): lectura este o experiență propriu-zisă. Nimeni nu mai contestă astăzi acest adevăr. Într-un cuvînt, cartea prilejuiește experiențe și trăiri importante.

Singurul amănunt care se cuvine menționat deocamdată este acesta: cartea nu constituie totalitatea experiențelor noastre (cum credeau anticii și medievalii), cartea le poate rafina doar. Nu-i puțin lucru. Am învățat să iubim din poemele trubadurilor. Am învățat să apreciem frumusețea femeii din cărți.

În fine, tocmai pentru simpatica lui naivitate eu unul aș cumpăra Etimologiile lui Isidor de Sevilla. Detalii despre traducerea de la Polirom, dacă aveți răbdare, găsiți aici.

P. S. În imagine: Jean-Léon Gérôme (1824 - 1904), La Vérité sortant du puits (1896).

Niciun comentariu: