joi, 15 mai 2014

Moaștele lui Boccaccio


În ultima poveste din ziua a șasea a Decameronului, un călugăr hîtru, pe nume Cipolla (id est ceapă!), pretinde că a văzut și a pipăit el însuși, pe cînd a mers la Ierusalim, următoarele relicve cît se poate de abstracte:

a) degetul Sfîntului Duh, nevătămat și întreg,
b) o unghie de heruvim,
c) un petic din veșmîntul sfintei Credințe catolice,
d) cîteva raze din steaua urmată cîndva cu încredere de magii de la Răsărit,
e) falca morții sfîntului Lazăr,
f) un sfînt canin din sfînta dantură a Sfintei Cruci,
g) o fărîmă din sunetul clopotelor adăpostite în templul lui Solomon,
h) o pană din aripile arhanghelului Gabriel, căzută în timpul Bunei Vestiri...

Dincolo de tonul glumeț al enumerării de fantezie, este bine să remarcăm îndrăzneala (și inventivitatea poetică) a(le) lui Boccaccio, care scria (totuși!) la mijlocul secolului al XIV-lea.

2 comentarii:

heraasku spunea...

obiecte, lucruri dintr-o alta lume. incompatibile cu lucrurile noastre. stau si ma gandesc daca nu este cumva onorabil sa-ti consumi trairea cautand o pană din aripile arhanghelului Gabriel, căzută în timpul Bunei Vestiri sau un petic din veșmîntul sfintei Credințe catolice decat sa urmaresti asiduu sa castigi la loto sau sa-ti savarsesti traditionala vila in stil rustic in imprejurimile Branului.

Valeriu Gherghel spunea...

Intrebarea e desigur retorica. E mult mai bine să umbli după penele serafimilor, să citesti Boccaccio sau Philip Roth decat sa te omori cu achizitia a șapte masini si a sapte viloantze langa castelul Bran :)