vineri, 16 mai 2014

Înlătură setea de cărți, ca să nu mori cîrtind...


Mă întreb de multă vreme ce a vrut să spună împăratul Marcus Aurelius, cînd a făcut îndemnul: ”Înlătură deci setea de cărți, ca să nu mori cîrtind”...

De ce nu poți muri liniștit dacă posezi cărți și dacă le citești? Este lectura un obicei vătămător? Ce legătură există între citit și moarte?

Firește, ca filosof stoic, Marcus Aurelius citise diatriba în contra cărților și lecturii din scrierile lui Seneca. Dar Seneca își argumentase disprețul. A răsfoi multe cărți este o formă de agitație nedemnă de un filosof. Cine face filosofie se află în căutarea liniștii și a seninătății. În fond, pe principiul ”non multa sed multum”, Lucius Annaeus Seneca nu blamează lectura în sine, ci obiceiul amicului său Lucilius de a frunzări cărțile, fără a se opri asupra uneia dintre ele.

În schimb, Marcus Aurelius este mult mai sever. El pare a condamna Cartea, nu cărțile. Îmi vine greu să înțeleg aversiunea lui. Contexul nu este lămuritor. Marcus Aurelius scrie (Către sine, II: 3, traducere de M. Peucescu și D. Burtea):

”Tot ce se petrece în univers este o dovadă că există o providență divină. Tot ceea ce aparent vine de la soartă sau de la întîmplare nu se petrece în afara naturii, ci este urmarea unei urzeli și a unei înlănțuiri de cauze, rînduită de providență. Toate curg dintr-un astfel de izvor...”.

Și apoi, la sfîrșitul însemnării, aproape fără legătură cu introducerea: ”Acestea să-ți fie de ajuns, de vreme ce sînt principii esențiale. Înlătură deci setea de cărți, ca să nu mori cîrtind, ci dimpotrivă, cu adevărat mulțumit, senin și recunoscător din toată inima zeilor”.

Începutul notei ne asigură că există o providență și o ordine în toate cele. Totul e guvernat de necesitate. Sfîrșitul reprezintă o condamnare fără apel a cărților. Care e legătura dintre început și sfîrșit? Aparent (și nu numai), nici una. Saltul este prea mare. Lumea se supune providenței. Deci înlătură setea de cărți. Non sequitur, ar fi exclamat filosofii medievali. Concluzia nu urmează din premise.

Nici versiunea franceză a fragmentului nu ne ajută. Iată cum traduce pasajul în cauză Mario Meunier:

”Les oeuvres des Dieux sont pleines de providence; celles de la Fortune ne se font pas sans la nature ou sans être filées et tissées avec les événements que dirige la Providence. Tout découle de là... Que cela te suffise et te serve de principes. Quant à ta soif de livres, rejette-la, afin de ne pas mourir en murmurant, mais véritablement apaisé et le coeur plein de gratitude envers les Dieux”. Nu există nici o divergență între traduceri. Și în română, și în franceză, sensul pasajului este același...

Este posibil ca editorii însemnărilor împăratului Marcus Aurelius să fi pus la un loc două fragmente diferite. Este la fel de posibil (ba chiar probabil) ca însuși împăratul să fi sărit de la una la alta, din grabă ori neatenție. Totuși, în nota care precede pasajul II: 3, Marcus Aurelius spusese (Către sine, II: 2):

”Înlătură cărțile, nu te lăsa hărțuit de griji. Nu ți-a fost dat [îngăduit], ci din moment ce ești deja hărăzit morții, disprețuiește cele ale cărnii...”.  Și, la rîndul lui, Mario Meuner, în ediția de la defuncta Libairie Garnier Frères: ”Renonce aux livres; ne te laisse pas absorber: ce ne t'est point permis. Mais, comme un homme déjà en passe de mourir, méprise la chair”.

Fiindcă nota de azi este deja prea lungă, mă opresc, deocamdată, aici și rețin faptul că filosoful Marcus Aurelius nu a iubit prea mult cărțile. Dar nu cred că a fost un bibliophob veritabil. Voi reveni...

P. S. În portretul presupus a fi al lui Sappho (frescă de la Pompeii, secolul I), femeia nu ține un codex în mînă, ci un stylus (din termenul grec στύλος), adică un instrument de scris, și niște tăblițe.

Niciun comentariu: