sâmbătă, 17 mai 2014

Cărțile și moartea


”Înlătură setea de cărți, ca să nu mori cîrtind!” (Către sine, II: 3).

Cînd Marcus Aurelius notează acest îndemn ciudat (cel puțin pentru cititorul de astăzi), el se gîndește, de fapt, la un singur om: la el însuși. Împăratul nu a intenționat niciodată să scrie o carte propriu-zisă, precum Seneca, precum prietenul Fronto. Și cu atît mai puțin să o publice.

Însemnările lui au avut din capul locului un singur destinatar. Și acest destinatar nu a fost altul decît Marcus Aurelius Antoninus Augustus (121 - 180). N-a voit să fie învățătorul altcuiva. N-a sfătuit pe nimeni. A scris pentru sine, așa cum arată titlul meditațiilor sale: Ta eis heauton: Către mine însumi.

Scria noaptea, în puținul timp rămas liber, pe cîmpul de luptă, în cortul de ostaș, luminat precar, în lungile și obositoarele campanii purtate la granițele imperiului, prin ”țara quazilor, pe malul rîului Granua” (adică în Panonia de azi), cum precizează într-un rînd (Către sine, I: 17), prin ținuturile triburilor germane, în Galia ori în Asia Mică. Nu a avut deloc vanitate de autor. Vreme de mai bine de un mileniu, lucrarea lui a fost foarte puțin cunoscută.

Observațiile împăratului, scrise în limba greacă (și nu în latină), între anii 170 și 180, au fost tipărite abia în 1558, după un manuscris azi pierdut.

Prin urmare, îndemnul ”Înlătură setea de cărți, ca să nu mori cîrtind!” este adresat numai și numai sieși. El poate fi interpretat, desigur, în multe feluri.

Ar fi, mai întîi, strigătul de exasperare al unui cititor pătimaș, care înțelege dintr-o dată puținul folos adus de cărți. Ar reprezenta astfel un reproș adus omului care citește în loc să fie. Reproșul este perfect stoic. Seninătatea, apatheia nu se obțin prin răsfoirea cărților, ci prin exercițiu spiritual, prin meditație asiduă la faimă, natură și moarte.

Ar fi, în al doilea rînd, o respingere a unui soi de cărți cu mare trecere în secolul lui Marcus Aurelius: scrierile autorilor sofistici și neserioși. Să ne amintim că amicul și profesorul lui, retorul Marcus Cornelius Fronto, a redactat o Laus fumi et pulveris, dar și o Laus neglegentiae, lucrări frivole și de amuzament (am comentat aceste elogii paradoxale aici). Și această respingere este perfect stoică. Seneca i-a ridiculizat și el pe sofiști.

În concluzie, convingerea lui Marcus Aurelius pare să fi fost aceasta: cînd te confrunți cu bătrînețea, cu fragilitatea ființei umane, cu moartea, cărțile (și lectura) sînt de puțin folos.

P. S. În imagine: Pieter Claesz (c. 1596 - 1660), Vanité : nature morte avec le tireur d’épine (1628).

Niciun comentariu: