luni, 19 mai 2014

69 bis


Nu voi face o postare lungă, fiindcă nu este prea mult de spus.

Am mai scris despre titlurile cărților, inclusiv în volumul Porunca lui rabbi Akiba, care se mai găsește, de altfel, în subsolul editurii Polirom și poate fi achiziționat de aici, la un preț de nimic. Astăzi prețurile de nimic se numesc prețuri promoționale :))

În secolul 21, nimeni nu-și mai poate permite un titlu cenușiu, fad, alb. Autorul trebuie să șocheze, să atragă atenția unui cititor tot mai distrat, tot mai abulic. Sînt deja mult prea multe cărți în librării. Nu avem timp nici măcar pentru a citi în mare grabă titlurile tuturor cărților dintr-o librările obișnuită (din librăria Junimea, să zicem). La fiecare 40 de secunde, se tipărește în lume un titlu nou. La fiecare 40 de secunde, un scriitor cere îndurare și milă. Te apucă rîsul :)

Ca atare, ne plimbăm anxioși printre rafturile ticsite de volume, ne sfătuim cu librarii (”Nici nu știu unde să mai depozitez cărțile!”, îmi spune doamna de la Junimea), ne consultăm prietenii, rudele, dușmanii și criticii literari (sînt și ei buni la ceva, uneori, deși o recenzie oricît de laudativă ar fi nu-ți aduce nici un cumpărător în plus), ne uităm la copertă, la titlu, la subtitlu (cînd există unul), la prefață, la cuprins, la indexul de nume și materii, la subțirimea / grosimea cărții (contează, vai, și ele), și, nu în ultimul rînd, la preț.

Mai ales la preț. Lumea a sărăcit brusc. Față de 2008, vînzările de carte au scăzut în medie cu 30 - 40 la sută. Enorm! Prin urmare, orice amănunt contează, orice virgulă, punctul din final.

Ce să mai zic de titlu? Scriitorul trebuie să fie mai inventiv ca Satana-Șeitan, mai isteț decît negustorul de brașoave în țara mincinoșilor (în Creta, va să zică), mai vocal decît gondolierii din Veneția, mai amabil decît bărbierii din Sevilla, mai zgomotos decît vînzătorul de ”Aspius aspius” din hala de pește a Atenei. Într-un cuvînt, trebuie să fie priceput. Dar, la urma urmelor, tocmai asta e meseria lui. Dacă a ales să înșire cuvinte pe hîrtie (sau pe ecranul calculatorului), ”words, words, words”, cum spune prințul Hamlet într-o replică din Hamlet, se cuvine să pună titluri măcar interesante. Adeseori, nu pune. Și tot el se plînge că nu are mușterii...

Din acest punct de vedere, în treacăt fie spus, Breviarul sceptic, nu a fost un titlu fericit. Puteam găsi ceva mai picant, dacă nu mă încăpățînam, în vara lui 2012, să caut un nume foarte simplu pentru o carte despre simplitate. Dacă titlul nu a fost cel mai fericit, conținutul cărții (spun criticii literari și filosofii anglo-saxoni) este mai presus de elogii. Cu puțină bunăvoință, detalii despre acest ”produs editorial” găsiți din belșug aici.

Nu-i deloc facil să pui un titlu inedit și seducător. Am mai spus: e nevoie de inventivitate și bravură. În vremea lui Eminescu, o carte de poezii se putea numi Poesii. O carte de povestiri, Povestiri. Astăzi, nu. Înainte de a fi original și sfidător, un titlu trebuie să producă un frison în ființa cititorilor, o cutremurare. Pentru a găsi ceva potrivit, e nevoie de geniul și norocul lui Eugène Ionesco. Cîntăreața cheală, iată un titlu cu adevărat reușit!

Un tînăr prozator român și-a intitulat romanul de debut, apărut în 2004, 69. Într-o lume a cărei Biblie a devenit de multișor Kama Sutra, semnificația cifrei este știută, cred, și de către copii. 69 desemnează un joc erotic, lipsit de consecințe. La fel de bine putea fi și 11, care desemnează tot un joc erotic. Sau 33. Titlul nu este neapărat unul foarte nimerit, e numai un titlu îndrăzneț prin raport cu mentalitatea autohtonă, exprem de puritană.

Deschizînd deunăzi romanul lui Ryū Murakami, În supa miso, am observat că prozatorul - care și-a făcut un obicei de succes din a descrie industria niponă a sexului tarifat -  își intitulase o proză mai veche, tipărită în 1987, tot cu cifra 69 (Shikusuti Nain). Se cuvenea, prin urmare, ca romanul de la Polirom să se intituleze 69 bis sau chiar 96, dat fiind faptul că, în manualele serioase de amor, există mai mult de o sută de figuri sexuale, iar pentru cei care iubesc cu adevărat o infinitate.

Glumesc, firește. Dacă nu mă credeți, vă rog să cercetați...

P. S. Imaginea din deschiderea acestei note este o reproducere a unei picturi murale de la Pompeii (sec. I). Ea îi înfățișează pe Afrodita și Ares.

2 comentarii:

heraasku spunea...

de ce legam cultura, cititul aici, de productie? intuiesc, cred ca cei ce citesc, studiaza sunt cam 15% din numarul tintit de tiraje. uneori chiar am impresia ca nu sunt mai mult de 3%.

Valeriu Gherghel spunea...

Sunt singurele cifre de care dispunem. Numarul de carti publicate si nr de cumparatori. Dar cati citesc efectiv nu stim :)