sâmbătă, 26 aprilie 2014

Vanitate


Cînd moare un om, toată lumea vrea să-l vadă. Să-l admire.

În acest nobil scop, meșterii în arta funerară au inventat sicriul cu capac rabatabil. Cînd nu e nimeni în capelă, capacul se lasă peste coșciug. Cînd vine cineva, capacul se ridică instantaneu. Curiozitatea muritorilor e mare.

Ar trebui inventat, mă gîndesc, un sicriu cu capac transparent, o raclă de cleștar (sau măcar de sticlă). N-ar mai fi nevoie să tot ridici și să lași capacul peste bietul defunct. Exponatul ar putea fi contemplat în mod aproape direct. Acest obicei este, în opinia mea, o bătaie de joc...

Cunosc un singur caz de revendicare a dreptului fundamental la discreție. Cînd și-a presimțit sfîrșitul, în martie 1936, profesorul G. Ibrăileanu a cerut imperios ca nimic din ceea ce va urma, punere in sicriu, învelire în giulgiu, înmormîntare sa nu fie public. A cerut ca "nimeni sa nu se apropie de corpul lui".

Rațiunea acestei interdicții poate fi aflată într-o însemnare a sa, din notele puse sub titlul Privind viața:

"Bătrînețea e carne veche, e inestetică, e impură. E o rușine, căci este restul unui organism învins de natură. Boala, cînd nu-i acută și trecătoare, e aceeași deteriorare, aceeasi rușine, o bătrînete prematură! Iar moartea, definitiva victorie a naturii asupra omului, este suprema rușine".

Eu nu cred că un fapt necesar, inevitabil, precum moartea, este neapărat o rușine, dar aprob această atitudine dezamagită, ieșită azi din uz. Moartea nu este o rușine. Ceea ce fac oamenii din ea, este. Din păcate...

3 comentarii:

heraasku spunea...

moartea, suprema rușine? eu văd moartea ca fiind supremul ridicol. de la o vreme mi se pare că a muri, din orice motiv, este de un ridicol strigător la cer ( dacă mi se permite aluzia).

Valeriu Gherghel spunea...

Da, e stupidă :)

heraasku spunea...

e ridicola si stupida pentru ca, de exemplu, l-a oprit pe Toma Caragiu sa joace impreuna cu Octavian Cotescu. pentru ca l-a oprit pe Cotescu sa mai joace teatru. natural era ca Toma si Octavian sa faca teatru fara ca cineva sa-i opreasca, pentru vecie. vorbesc de pe pozitii ne-poetice sau patetice, nostalgice ci reale.
ca veni vorba, m-am intrebat acum ceva timp, antonimul patetismului este cinismul?