miercuri, 16 aprilie 2014

A scrie pe apă, pe aer...


Expresia ”a scrie pe apă” este foarte veche. Au folosit-o, bunăoară, scriitorii latini pentru a desemna efemeritatea a tot ceea ce este omenesc, nestatornicia: ”in aqua scribere”.

Din cartea lui Ernst Robert Curtius, Literatura europeană și Evul Mediu latin, înțeleg că sintagma se găsește și la Sofocle. O întîlnim, de asemenea, la sfîntul Augustin și, mult mai tîrziu, la Shakespeare: ”Men's evil manners live in brass; their virtues / We write in water".

Keats a dorit ca epitaful de pe mormîntul lui să sune în chipul următor: ”Here lies one whose name was writ in water”.

O scurtă căutare pe Google îmi semnalează romanul lui Francis de Miomandre (1880 - 1959), Écrit sur de l'eau - Scris pe apă, așadar -, publicat în 1908 și recompensat cu Goncourt pentru virtuți pe care le ignorăm astăzi cu desăvîrșire. Nu cred că-l mai citește cineva...

Nu mă îndoiesc că se poate scrie și pe aer în același nobil scop, id est pentru a înțelege că nimic nu durează mai mult de o clipită. Iată, de exemplu, expresia într-o carte de Kurt Vonnegut:

”Am scris cuvintele... în aer - cu vîrful degetului de la mîna stîngă, care e și el tot aer...

Mă deranjează oare să scriu în mod atît de imaterial, cu aer pe aer? Ei bine, cuvintele mele vor fi tot atît de trainice ca tot ce a scris tatăl meu, sau Shakespeare, sau Beethoven, sau Darwin. Se constată acum că toți au scris cu aer pe aer...” (Kurt Vonnegut, Galápagos, traducere de Virgiliu Ștefănescu Drăgănești, București: Editura Univers, 1988, pp.350-351).

În încheiere, nu pot spune decît că sînt foarte conștient că am scris eu însumi această notă cu apă pe apă sau cu aer pe aer, ca Sofocle, Keats și Vonnegut...

P. S. La mitropolitul Moldovei, Dosoftei (sfîrșitul secolului al XVII-lea), găsim expresia ”scrisoare pe nisip” cu un înțeles similar: nimic nu rămîne, totul trece (mai ales și din păcate frumusețea).

P. S. 1. În imagine: La baigneuse assise de Bouguereau (1884).

Niciun comentariu: