luni, 3 martie 2014

Aurea mediocritas


Vineri, 28 februarie, în emisiunea ”Moștenitorii lui Socrate” de la TV Apollonia (emisiune care poate fi, sper, vizionată aici), nu mi-am propus cîtuși de puțin să uimesc pe cineva, deși am evocat pe îndelete ”tehnicile” de sfidare a simțului comun (și a părerilor unanime), folosite de Diogene din Sinope (filosoful cinic care dormea în butoiul din fața templului Metroon din Atena). Dar eu nu mi-am propus să uimesc pe nimeni.

Cu toate acestea, mi s-a părut că moderatoarea emisiunii m-a privit cu oarece neîncredere în momentul în care am ”elogiat” mediocritatea. Nu am fost fariseu. Nici frivol. Și nu am facut o ironie.

În sensul etimologic al termenului, mediocritatea poate fi un ideal de dorit (și chiar este unul, vă rog să mă credeți). Termenul latinesc mediocritas, - atis înseamnă, de fapt, cale de mijloc, moderație, măsură. Cicero avea, deci, cuvînt să ne îndemne să ținem ”mediocritas illa, quae est inter nimium et parum”, adică drumul de mijloc, care se găsește între ce este prea mult (excesul în plus) și ce este prea puțin (excesul în minus).

Sintagma aurea mediocritas (deloc peiorativă sau umilitoare la romani) aparține poetului Quintus Horatius Flaccus (o întîlnim, de pildă, în Carmina, 11: 10, 5). Expresia ”auream mediocritatem diligere” se traduce în chipul următor: a iubi moderația care este prețioasă ca aurul. Prețioasă ca aurul!

Mult mai tîrziu, în 1552, în al doilea prolog la cartea a patra a lui Pantagruel, meșterul François Rabelais a scris: ”Soubhaitez donc la médiocrité!” (Preferați calea de mijloc!). Substantivul “médiocrité” înseamnă, în acest loc, moderaţie, umilinţă, cumințenie, modestie. Mediocritatea (şi numai ea) trebuie dorită din răsputeri.

Astăzi, viziunea despre mediocritate s-a modificat radical. Dacă spui cuiva ca este un poet ”median”, nu se va supăra, fiindcă medianitatea nu pare agresivă. Dacă îl faci ”mediocru”, ți-ai căpătat un ”prieten” pentru tot restul vieții...

P. S. În imagine: Geertgen tot Sint Jans (Gérard de Saint-Jean, 1460 - 1490), Sfîntul Ioan Botezătorul în pustietate.

2 comentarii:

heraasku spunea...

in marea spiritualitate monahala egipteana, si nu numai, calea de mijloc se numeste calea imparateasca si era foarte indicata a fi un mijloc sigur de mantuire.
in rest, e prima oara cand va vad si nu-mi pare rau ca m-am oprit de ceva timp asupra zicerilor dumneavoastra de pe acest blog. promit ca in curand voi ataca si cartile scrise.

Valeriu Gherghel spunea...

Multumesc :)