luni, 31 martie 2014

12 sfîrșituri de roman


În numărul 12 (pe anul în curgere accelerată 2014) al României literare (ultimul disponibil online), Mircea Mihăieș scrie despre ”începuturi de roman”, despre incipit-uri, adică, pentru a folosi un termen tehnic.

Tema incipit-ului nu este nouă. A fost investigată în fel și chip încă din vechime. Criticul literar Alexandru Călinescu a scris despre ea în anii 70. Este vorba, așadar, de acele propoziții (sau fraze, sau paragrafe) prin care începe textul unui roman oarecare.

Mircea Mihaieș a fost inspirat de un articol din ziarul The Telegraph, care recenza 30 de ”fraze inaugurale”. Însemnarea de față a fost, la rîndul ei, inspirată de articolul lui Mihăieș.

Eu am făcut un inventar al sfîrșiturilor de roman, al frazelor ”terminale”, cum ar veni. Am ales cîteva romane (destul de cunoscute) și am recitit ultima propoziție (sau frază, sau paragraf). Problema cu care m-am confruntat este următoarea. La propriu, ce înseamnă sfîrșitul unui roman? Ultimul cuvînt? Punctul de după ultimul cuvînt? Ultima propoziție? Ultima frază? Ultima secvență narativă? Nu este ușor de spus.

În cazul lui Ulysses al lui James Joyce care este sfîrșitul romanului, atîta vreme cît monologul lui Molly Bloom nu are punctuație și se întinde pe cîteva pagini? Cum delimităm finalul? În fond, unde începe sfîrșitul romanului Ulysses?

Am ales acele sfîrșituri care pot avea sens și fără ca un curios să fi citit romanul. Prin urmare, am transcris o secvență semnificativă și pentru altcineva (decît susiscălitul). Și pentru neofit. Și pentru inocent. În consecința acestui efort de grădinar naratologic, a rezultat un soi de florilegium. Nu am numărat florile. Voi vedea abia acum cîte am cules. Am folosit, firește, ordinea cronologică a publicării romanelor.

Iată, deci, catalogul meu:

1. ”Noaptea pe la unsprezece l-au îngropat în locul pe care și-l alesese. Bătrînul și cu fiul lui au mers după mort. Albert n-a putut să vină. Viața Lottei era în primejdie. L-au dus pe umeri niște meșteșugari. Nici un preot nu l-a însoțit” (Goethe, Suferințele tînărului Werther, traducere de Alexandru Philippide).

2.  ” – Între noi doi, acum!
Și ca un prim act de provocare zvîrlit acestei lumi, Rastignac se duse să ia masa în acea seară la doamna de Nucingen” (Honoré de Balzac, Moș Goriot, traducere de Cezar Petrescu).

3. ”În clipa aceea, s-a ivit în calea noastră o figură de om, parcă învăluit într-un linţoliu, dar cu mult mai mare decît oricare muritor de pe pămînt Iar culoarea pielii sale avea albeaţa imaculată a zăpezii...” (Edgar Allan Poe, Aventurile lui Arthur Gordon Pym).

4.  ”Cuvintele lui stau mărturie: Stăpînul meu, scrie el, m-a înștiințat. În fiecare zi îmi vestește tot mai deslușit – Da, eu vin curînd; și cu fiecare ceas, răspund tot mai înflăcărat: Amin! Vino, Doamne Iisuse!” (Charlotte Brontë, Jane Eyre, traducere de Mirella Acsente).

5.  ”De la moartea lui Bovary, trei medici s-au perindat prin Yonville, fără să poată reuși vreunul, așa de tare i-a lucrat dintru început domnul Homais. Are o clientelă strașnică; autoritățile îl cruță, iar opinia publică îl protejează.
Acum de curînd, a primit Legiunea de Onoare” (Gustave Flaubert, Doamna Bovary, traducere de Demostene Botez).

6.  “… da şi atunci el m-a întrebat dacă vreau da să spun da floarea mea de munte şi întîi mi-am petrecut braţele pe după umerii lui da şi l-am tras în jos spre mine să-mi simtă sînii numai parfum da şi-i bătea inima nebuneşte şi da i-am spus da vreau. Da” (James Joyce, Ulysses, traducere de Mircea Ivănescu).

7.  ”În ultimele două zile, Narcis stătu zi și noapte lîngă patul său, privindu-l cum se stinge. Ultimele cuvinte ale lui Gură-de-Aur îl ardeau în inimă, ca un fier înroșit” (Hermann Hesse, Narcis și Gură-de-Aur, traducere de Ivan Denes).

8. ”Cînd marea se va calma, de pe uscat vor veni oameni și bărci.
Și vor găsi zece trupuri neînsuflețite și o problemă de nedezlegat pe Insula Negrilor” (Agatha Christie, Zece negri mititei, traducere de Mihaela Golban).

9.  ”Pentru ca totul să se consume, pentru ca să mă simt mai puţin singur, nu-mi mai rămînea decît să doresc în ziua execuţiei mele mulţi spectatori care să mă întîmpine cu strigăte de ură” (Albert Camus, Străinul).

10.  ”Mă gîndesc la zimbri și la îngeri, la taina coloranților existenți, la sonetele profetice, la refugiul oferit de artă. Este singurul fel de nemurire de care ne vom bucura și tu, și eu, Lolita mea”.

Dar și începutul romanului este teribil:

”Lolita, lumină a vieții mele, văpaie a viscerelor mele. Supliciul meu, suflet al meu. Lo-lii-ta” (Vladimir Nabokov, Lolita, traducere de Horia Florian Popescu).

11. ”La revedere, lume neîndurătoare!
Auf Wiedersehen?” (Kurt Vonnegut, Mama noapte, traducere de Rodica Mihăilă).

12. ”Atunci Blimunda spuse, Vino. S-a desprins voința lui Baltasar Șapte-Sori, dar nu s-a înălțat la stele, căci pămîntul îi aparținea și Blimundei” (José Saramago, Memorialul mănăstirii, traducere de Mioara Caragea).

Abia acum văd ceea ce, de altfel, poate vedea oricine. Sînt douăsprezece, numai douăsprezece. Sfîrșiturile, bineînțeles...

2 comentarii:

heraasku spunea...

bun. foarte bun. mereu mi-am zis ca e greu sa termini un roman, film, opera plastica. pentru ca nu exista final. doar decizie. interesant, insa, cand se termina muzica ... se termina.

Valeriu Gherghel spunea...

Se termina si ea :)

Decizia de a termina (o carte) este una și finalul este altul :)