sâmbătă, 1 februarie 2014

Un cititor ironic: Sandra Newman


Sandra Newman, Lit Kit: Kitul de supraviețuire în literatura occidentală sau cum să citești clasicii fără reverență, traducere din limba engleză de Mihai Moroiu, Editura Baroque Books & Arts, 2013, 448p.

Întîi de toate, pretind biografii (întotdeauna malițioși), Sandra Newman a trăit frenetic, în al doilea rînd, s-a apucat de scris literatură, și, într-un final, s-a specializat în comentariul cinic-ireverențios al Marilor Cărți. Marile Cărți sînt acelea care aparțin lui Homer, Hesiod, Horațiu, Rabelais, Montaigne, Laurence Sterne, Jane Austin, Balzac, Tolstoi, Henry Miller etc.Toată lumea știe că Marile Cărți alcătuiesc așa-zisul Canon occidental. Inclusiv neobositul Harold Bloom.

A comenta ironic aceste nume sacre (sau măcar o parte din ele) pretinde o atitudine îndrăzneață, măsură (cumințenie) și însușirea ascuțită a umorului. După gustul meu, Sandra Newman dispune de toate aceste calități (destul de rare în ultima vreme). Pentru ca afacerea să fie universal profitabilă este nevoie, firește, la capătul firului livresc, și de un cititor cu simțul umorului.

N-ai umor? Arunci cartea Sandrei Newman pe foc și deschizi manualele de literatură. Ori istoriile literaturii. Nimic mai plictisitor, Dumnezeule! Ai umor? Citești cartea cu pricina și te amuzi. Este postura cea mai potrivită pentru un cititor perspicace (așa cum sîntem, la urma urmelor, toți). Iată, de-o pildă, cîteva propoziții despre grandilocventul Balzac:

Primele lui romane, deși ”palpitante, [sînt] scrise de mîntuială și de un gust îndoielnic”. Adevărat! Portretele lui Balzac sînt ”hiperbolice și stridente”. Corect! Acțiunile sînt complet ”incredibile” (în Verișoara Bette, de exemplu), iar ”intriga neverosimilă”. Sandra Newman are dreptate.

Tolstoi sau Flaubert au parte de un tratament asemănător. Marele înțelept Tolstoi a fost în multe rînduri un ins ridicol și înduioșător: primul care n-a urmat sfaturile lui Tolstoi a fost Tolstoi însuși.

În original, titlul volumului Sandrei Newman este următorul: The Western Lit Survival Kit: How to Read the Classics Without Fear. În definitiv, ireverența autoarei este diminuată de buna ei dispoziție. Cînd discuți despre Marile Cărți, nu-i deloc nevoie să te emoționezi și să devii pedant. Este mai bine să fii (și să rămîi) voios. La urma urmelor, voioșia este contrariul intoleranței. În treacăt fie spus, preferințele autoarei sînt, în mare, și preferințele mele. Sandra Newman apreciază superlativ autori ca Rabelais, Montaigne și Laurence Sterne. Ceea ce dovedește că Lit Kit este scris de un cititor cu bun gust...

În fond, Sandra Newman spune cu voce tare ceea ce majoritatea exegeților afirmă numai în gînd.

P. S. Jean-Jacques Henner (1829 - 1905): La liseuse (1883).

2 comentarii:

heraasku spunea...

ce este aceasta ironie? acea insanatosire, stare de convalescenta despre care vorbeste Heidegger si pe care o dezvolta Vattimo?
cat o sa tina (o sa tina?) aceasta stare si de ce speram ca dupa o boala omul va deveni mai intelept cand poate de abia asteapta sa o ia de la capat cu tampeniile lui.
sau aceasta ironie este primul pas in atingerea starii de indiferenta absoluta despre care vorbeste Basilide gnosticul (si Adorno - pe care nu-l stimez - mai tarziu)?

Valeriu Gherghel spunea...

@heraasku. Ironia, cred, este o formă de a suporta lumea. Și viața. Despre ironie au scris romanticii germani și Soeren Kierkegaard (Conceptul de ironie constant raportat la Socrate)