duminică, 9 februarie 2014

Liovocika (1)


Sofia Tolstaia, Viața mea. Fragmente de jurnaltraducere de Antoaneta Olteanu, București: Editura Allfa, 2012, 317p.

Sofia Andreevna s-a căsătorit cu Lev Nikolaevici Tolstoi în 1862. Ea avea 18 ani, prozatorul cu 16 ani mai mult. Pentru vremea aceea, diferența de vârstă nu era scandaloasă. Nici azi.

Fiecare dintre soți a redactat un jurnal mai mult sau mai puțin intim. Amândoi și-au făcut obiceiul de a arunca un ochi prin jurnalul celuilalt. Nu poate fi vorba, așadar, de însemnări (cu totul și cu totul) secrete. Nici de o desăvârșită sinceritate. Când nu îndrăznește să-i reproșeze cu glas tare ceva (mai ales la începutul căsniciei), Sofia Andreevna are grijă să noteze reproșul în jurnal. Știe că Tolstoi îl va afla citindu-i însemnarea.

Mariajul a fost unul dificil. Mulți copii. Boli. Decese. O gospodărie grea. Musafiri. Cu vremea, Lev Nikolaevici lăsă în seama soției grijile proprietății de la Iasnaia Poliana. Scrie, citește, vânează, umblă prin păduri. E ursuz, tăcut, egoist. În deosebire de Sofia Andreevna, Tolstoi nu iubește orașul. Măcar un timp, femeia își va fi dorit mai multă strălucire, serbări, baluri. Treptat, acceptă obiceiurile soțului. Locuiesc, deci, la țară. Administrarea moșiei cade în seama ei. Tolstoi se ocupă de duhobori, de mujici, de nocivitatea artei laice.

Pe de altă parte, e bine să citim aceste însemnări cu multă prudență. Nu sunt scrise doar pentru sine. Prin intermediul jurnalului, Sofia Andreevna vorbește cu Liovocika. Transcriu câteva fragmente.

”El e fericit pentru că e inteligent și talentat. Dar eu nu sunt nici una, nici alta” (13 noiembrie 1862).

”Uneori am o dorință prostească, dar inconștientă, de a-mi încerca puterea asupra lui, adică pur și simplu să-l fac să asculte de mine. Dar el mereu mă pune la punct” (14 ianuarie 1863).

”Liova ori este bătrân, ori nefericit” (24 aprilie 1863).

”Am presimțit și mai înainte sentimentul rău, ostil, al lui Liova față de mine, poate și acum încearcă față de mine o ură mocnită” (3 noiembrie 1864).

”Acum nu mai e niciodată vesel, adesea îl irit, scrisul îl atrage, dar nu-l bucură” (25 februarie 1865).

”Liova e foarte bun, e vesel, dar față de mine e rece și indiferent” (8 martie 1865).

”Liovocika e la vânătoare” (9 martie 1865).

”Liovocika e într-o dispoziție înveninată” (26 martie 1865).

”Îl iubesc îngrozitor” (1 aprilie 1865).

”...cu trecerea anilor sunt legată din ce în ce mai strâns de Liovocika și simt că el mă trage, în principal, în această stare apatică, dureroasă. Mă doare, nu-l pot vedea așa cum e acum. Posac, resemnat, stă fără să facă nimic, fără nicio treabă, fără energie, fără nicio bucurie zile și săptămâni întregi și parcă s-a împăcat cu starea aceasta” (12 octombrie 1875).

”Viața lui interioară e așa de complicată, lectura jurnalelor lui mă tulbură așa de tare, că mă încurc și în gânduri” (27 februarie 1877).

”Liovocika a omorât un iepure” (1 noiembrie 1878).

”Astăzi a stat acasă, ieri a fost la vânătoare de ogari, a vânat trei iepuri și o vulpe” (16 noiembrie 1878).

”Viața noastră la Moscova ar fi foarte bună, dacă Liovocika n-ar fi așa de nefericit... E mult prea impresionabil” (28 februarie 1882).

”Pentru prima dată în viață Liovocika a plecat de la mine și a rămas să doarmă în birou. Ne-am certat din cauza unor fleacuri” (26 august 1882).

P. S. În imagine: Nikolai Nikolaievici Ge (1831-1894), Portrait de Sofia Tolstoï avec sa fille Alexandra (Sacha) en 1886.

Niciun comentariu: