luni, 24 februarie 2014

Bastonul


În parabolele zen se pun adesea întrebări. Doar răspunsul se lasă așteptat fără termen. Sau vine într-o manieră inedită. Sau nu mai vine niciodată.

Când călugărul cutare este întrebat de un ucenic cu privire la semnificaţia propoziţiei “sunt una cu pământul şi cerul” (id est m-am contopit cu firea), după un moment de tăcere, maestrul arată fără cuvinte o crizantemă din grădină. Interpretează astfel sentenţa despre uniunea dintre om, pământ şi văzduh în chip ostensiv, prin gesturi. 

Altădată, un călugăr răspunde unei întrebări despre sensul lumii prin frusta ridicare a bastonului. Ucenicul comentează gestul cu multă subtilitate teologică. Maestrul observă faptul că interpretarea lui este excesivă. Prea multă teologie strică! Discipolul îi cere atunci explicaţia precisă a gestului.

Venerabilul ridică din nou bastonul.

Într-o altă parabolă, răspunsul nu are nicio legătură cu întrebarea. O reproduc aidoma: de ce a venit (în Japonia) primul patriarh din Apus? Explicaţia maestrului sună în felul următor: chiparosul în curte.

În fine, la întrebarea despre diferenţa dintre alb şi negru, ucenicul primeşte o palmă usturătoare.

Niciun comentariu: