joi, 10 ianuarie 2013

Povara


Seneca scrie (fără milă)  în De tranquilitate animi, 9: 4: “la ce bun nenumărate biblioteci cu grămezi de cărţi, cînd stăpînul lor abia ajunge, în toată viaţa, să le parcurgă titlurile. Prea multe cărţi nu te învaţă, ci te împovărează. E cu mult mai folositor să te dedici cîtorva scriitori decît să te risipeşti prin toţi”.


Citiţi în continuare!

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Vîrtejul lui Tolstoi


Cînd descoperă teribilul secret al filosofilor și anume acela că poți gîndi că gîndești ceva; mai mult: că poți gîndi că gîndești că gîndești ceva, Lev Nikolaevici Tolstoi crede pur și simplu că s-a smintit. Citez cu încîntare: ”Înclinația mea către cugetarea abstractă a dus la o atît de nefirească dezvoltare a conștiinței, încît deseori cînd începeam să cuget asupra celui mai simplu lucru, cădeam în vîrtejul fără de scăpare al propriilor mele gînduri: nu mă mai gîndeam la problema ce mă preocupa, ci la ce anume mă gîndeam. Mă întrebam: la ce mă gîndesc? Îmi răspundeam: mă gîndesc la ceea ce mă gîndesc. Dar acum la ce mă gîndesc? Mă gîndesc că mă gîndesc la ceea ce mă gîndesc și așa mai departe. Năucisem...” (Copilăria. Adolescența. Tinerețea, traducere de Leonid Dimov, București: Editura Univers, 1980, p.172).

Nu-i deloc ușor să fii filosof...


Citiţi în continuare!

vineri, 4 ianuarie 2013

Rîsul christic


Nici un evanghelist nu menţionează vreo împrejurare în care Iisus Christos rîde (sau surîde). În Evanghelii, Iisus nu rîde niciodată. Este însă un abuz exegetic să spui, precum unii teologi mai vechi, că Evangheliile interzic rîsul şi că rîsul nu ar ţine de firea umană. Dacă Iisus Christos a rîs sau nu a rîs este, în definitiv, un fapt imposibil de stabilit pozitiv. Ne mulţumim cu unele supoziţii. Dar atît.

Friedrich Nietzsche a scris un fragment foarte aspru cu privire la pretinsa condamnare a rîsului în Evanghelii. Evangheliile nu condamnă rîsul. Deşi sfîntul Vasile cel Mare a făcut-o printr-un sofism hermeneutic. Să recitim, totuşi, fragmentul din Aşa grăit-a Zarathustra. Traducerea îmi aparține.

Cel mai mare păcat 

Care a fost pînă astăzi cel mai mare păcat [die grösste Sünde] aici pe pămînt? N-a fost vorba Aceluia care a spus: ‘Durere celor care rîd aici!’. N-a aflat El pe acest pămînt nici un motiv de a rîde? Asta pentru că nu a căutat bine. Şi un copil află aici raţiuni [de a rîde].

Acela nu a iubit destul: altfel ne-ar fi iubit şi pe noi cei-care-rîdem [die Lachenden]! Dar El ne-a urît şi ne-a batjocorit, plîngere şi scrîșnire de dinţi ne-a prezis. Se cuvine, oare, să afuriseşti neapărat tot ceea ce nu iubeşti? Asta îmi pare un prost gust. Dar aşa a făcut El, acest intransigent. El venea din gloată.

Această coroană pentru cel-care-rîde, această cunună de roze – coroană: eu însumi mi-am aşezat această coroană pe frunte, eu însumi am proclamat sfînt rîsul meu. N-am aflat astăzi pe nimeni altul destul de puternic pentru asta. Eu însumi, Zarathustra dănţuitorul, Zarathustra cel care este uşor, cel care bate din aripi, un ins pregătit de zbor, făcînd semn tuturor păsărilor, pregătit pentru totul, un uşuratic ferice: - eu însumi, Zarathustra profetul, Zarathustra cel-care-rîde profetic, deloc nerăbdător, deloc intransigent, unul care iubeşte salturile subtile şi săriturile în lături [Seitensprünge]; eu însumi mi-am aşezat pe frunte această coroană!

Această coroană pentru cel-care-rîde, această ghirlandă de roze: vouă, fraţilor, vă arunc această coroană! Sfînt am numit rîsul; voi, oameni superiori, ascultaţi-mă şi învăţaţi să rîdeţi (Also sprach Zarathustra, Abt. VI, 1, Walter de Gruyter, 1968, pp.361-364).


Citiţi în continuare!

marți, 1 ianuarie 2013

Zen


Am citit de curînd într-o antologie nemțească un koan. Desigur, ca orice koan, textul cuprinde un dialog între un magistru și un învățăcel. Koanul este o incoerență menită să trezească înțelegerea. Transcriu acest koan mai jos. Așadar:

”- Ce este calea?
- Se așterne în fața ochilor tăi.
- Atunci eu de ce nu o pot vedea?
- Fiindcă te gîndești la eul tău.
- Dar tu o poți vedea?
- Atîta vreme cît ai nevoie de vorbe ca 'eu', 'tu' și rostești propoziții de felul 'Tu vezi', 'Eu nu văd', nu o poți vedea.
- Dar cînd nu vor mai fi 'eu' și 'tu', va putea fi văzută?
- Cînd nu vor mai fi 'eu' și 'tu', atunci cine s-o mai vadă?”.

Citiţi în continuare!