sâmbătă, 28 septembrie 2013

Autoficțiunea. Aproximații


Autoficţiunea este o realitate literară mai veche, dar un nume relativ nou. Ca de obicei, invenţia termenului, acum trei decenii şi jumătate, nu a reuşit să impună o identitate precisă, un gen. Cîţi autori şi critici literari, tot atîtea definiţii.

Un timp, termenul “autoficţiune” a desemnat, măcar pe malurile Senei, orice veleitate narcisiacă, orice delir egotist, orice banalitate exprimată la persoana întîi a singularului, cu pretenţii de maximă francheţe. Modelul acestor scrieri dubioase şi patronul lor a fost, bineînţeles, temerara Colette.

Autoficţiunea genera anual cel puţin un proces de calomnie (întru atît de autentică era!), cel puţin o dispută biografică în gazetele cu preocupări mondene (ori feministe). Autorul se confesa în scopul, eminamente artistic, al insinuării gratuite. Textul autoficţional reprezenta, în primul rînd, o biografie cu cheie, un denunţ parfumat. A fost şi cazul lui Serge Doubrovsky, inventatorul termenului, de altfel, care a înţeles prin autoficţiune, mai degrabă, exhibiţia plicticoasă a unei nulităţii satisfăcute. Ea nu avea nevoie de cititori, ci de curioşi.

Mediocritatea textelor a compromis, în cele din urmă, înţelesul biografic al autoficţiunii. Sinceritatea nu este, prin ea însăşi, nici estetică şi nici valabilă literar. În lipsa îndemînării stilistice şi a imaginaţiei, simpla dezvăluire de sine nu contează prea mult, oricît de cinstită ar fi. Portretul nud prezintă exact atîta interes cît modelul său înmbrăcat în rochie sau frac. Nu există jurnal şi, în genere, literatură personală mai valoroase şi mai interesante decît scriitorul care semnează, imprudent ori cinic, în josul ei / lor. Pentru a scoate eul din întunericul nefiinţei şi a-i da un chip lămurit, este nevoie cel mai adesea de un literator. Notaţiile lui Julien Green sînt interesante întrucît aparţin scriitorului Julien Green şi mai puţin (sau deloc) omului. Dacă ar fi semnate de un ins oarecare, aceleaşi notaţii (îndeosebi, perseverente, în cazul lui Green) nu ar mai prezenta, probabil, nici un interes. Nu spun, din păcate, nimic original.

În consecinţa celor grifonate deasupra, termenul “autoficţiune” se cuvenea, aşadar, regîndit îndeosebi pe latura ficţiunii. Prin urmare, i s-au căutat rădăcinile în istoria literaturii. Vincent Colonna a pus pe seama lui Lucian din Samosata şi a Istoriilor adevărate invenţia discursului autoficţional. Alţii au vorbit de Lucan. Un istoric hîtru a mers îndărăt pînă la Homer. Divina commedia, Gargantua şi Pantagruel (în măsura în care meşterul Alcofribas este un personaj printre celelalte) ar fi tot autoficţiuni. Literatura de evaziune (călătoriile lui Gulliver, de exemplu) s-ar înscrie în acelaşi gen literar foarte încăpător. Cred că este prea mult. Un termen care numeşte totul nu mai numeşte nimic.

În fine, în Autofictions & autres mythomanies littéraires (Auch: Tristram, 2004), acelaşi Vincent Colonna, afirmă că abia povestirea ”Aleph” (din volumul cu acelaşi titlu) a(l) lui Jorge Luis Borges numeşte o autoficţiune veritabilă. Ar fi putut adăuga, cu mai multă îndreptăţire, am impresia, povestirea “Celălalt Borges”.

Ce va să zică, aşadar, autoficţiunea? Acest gen literar ar desemna o relatare fantezistă, în care autorul, naratorul şi protagonistul coincid. Altfel spus, în textul atoficţional, eul real şi eul fictiv (inventat, visat, scris şi re-scris) ar fi unul şi acelaşi. Problema cu adevărat gingaşă în acest caz ar fi inexistenţa (de la bun început) a eului real. De îndată ce gîndeşte la sine şi se mărturiseşte, eul real devine un eu cît se poate de fictiv. Nu există nici o realitate în afara discursului, dincolo sau dincoace de el. Eul fictiv nu are, în psihologie, un corespondent real.

Dacă am observat bine, iniţial, autoficţiunea era o minciună prezentată ca adevăr, tocmai pentru că accentul cădea pe latura biografică. Mai nou, ea a devenit un adevăr prezentat ca minciună, ca ficţiune propriu-zisă. Accentul cade acum pe invenţiune şi retorică.

P. S. În imagine: François Boucher (1703 - 1770), Le Peintre de paysage.

Niciun comentariu: