sâmbătă, 4 mai 2013

Pascal și Montaigne


Două lucruri condamnă Pascal la Michel Eyquem de Montaigne, predecesorul lui: exaltarea amuzamentului (a divertismentului) și proiectul introspectiv (descrierea eului).

Divertismentul ne îndepărtează de meditația asupra temelor grave, asupra temelor sumbre (abisul divin, moartea, credința, retragerea din lume a lui Dumnezeu). Introspecția este o atitudine vinovată, neserioasă, frivolă: ”eul se cuvine a fi urît”. În introspecție direcția privirii este complet greșită.

Nu am argumente împotriva lui Blaise Pascal. Și nici nu cred că este nevoie. În disputa eternă dintre voioșia senină a lui Montaigne și seriozitatea posomorîtă a lui Pascal, optez pentru seninătatea celui dintîi. Mi se pare mai apropiat Montaigne.

2 comentarii:

heraasku spunea...

Montaigne a invins, s-ar zice privind in jur.
insa, mortii sunt din ce in ce mai multi si asta arata ca nici Pascal nu tragea pe langa.
textul dumneavoastra imi aminteste de alegerea pe care o face Mann in Muntele vrajit unde il prefera pe Settembrini in defavoarea lui Naphta. la varsta la care l-am citit, tanar, il preferam pe Naphta desigur.

spera spunea...

Hristos a înviat!